De ce nu se întâmplă nimic cu Sala Floreasca, închisă de ISU de 2 ani de zile? ”Cineva trebuie să renunţe să aibă magazie şi birouri acolo, să se renunţe la curte!”. INTERVIU cu Alin Cîrligeanu despre alegeri, naţională şi alte aspecte din handbal

3 aug 2017 2505 afişări Comentează şi tu Handbal
De ce nu se întâmplă nimic cu Sala Floreasca, închisă de ISU de 2 ani de zile? ”Cineva trebuie să renunţe să aibă magazie şi birouri acolo, să se renunţe la curte!”. INTERVIU cu Alin Cîrligeanu despre alegeri, naţională şi alte aspecte din handbal 4 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7960/16678840/1/din-dinu1.jpg

Campionatul European de handbal masculin din Croaţia se va desfăşura fără naţionala masculină, dar foarte probabil cu trei oficiali români! Sorin Dinu şi Constantin Dinu au fost nominalizaţi în lotul preliminar al corpului de arbitri, în timp ce Alin Cîrligeanu a fost delegat ca observator la turneul final din 2018, fiind primul reprezentant român în această calitate în ultimii ani buni.

Şef al Comisiei Centrale de Arbitri la începutul mandatului preşedintelui Alexandru Dedu, Alin Cîrligeanu a ieşit din prim-planul handbalului românesc în ultimele 12-14 luni. În mai 2016, fostul arbitru internaţional şi-a prezentat şi demisia de onoare din Consiliul de Administraţie al FRH, după ce forul respectiv a decis ca HC Vaslui să fie adusă din vacanţă şi să joace la un turneu de baraj pentru menţinere / retrogradare, în baza unui regulament de competiţii neclar, deşi Minaur era echipa care iniţial ar fi mers la acea întrecere. Întreaga poveste o puteţi citi AICI. Alin Cîrligeanu şi-a prezentat demisia din CA, şi-a îndemnat şi colegii de for pentru a face acelaşi lucru şi a grăbi Alegerile Generale, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Astfel, fostul arbitru a rămas în umbră în ceea ce priveşte activitatea lui în handbal, ca şef la CCA pe parte internaţională şi observator EHF. ”Promovarea” lui Alin Cîrligeanu la Campionatul European masculin ca oficial, dar şi postare recentă a acestuia pe pagina de Facebook, după decesul regretatului Nicolae Nedeff, ne-a stârnit curiozitatea unui interviu. A rezultat o discuţie destul de intensă, de ”substanţă”, despre:

  • Viitoarele alegeri de la Federaţia Română de Handbal, care sunt programate, teoretic, în prima parte a anului 2018
  • Rolul pe care ar putea să-l joace Sorin Dinu şi Constantin Din în viitor, în handbalul românesc
  • De ce România nu a reuşit să-şi impună mai mulţi oameni în structirile de conducere ale Federaţiei Europene de Handbal
  • De ce nu se întâmplă nimic cu Sala Floreasca, închisă de ISU de aproape 2 ani de zile, transformată azi mai degrabă într-o magazie
  • Promovarea jucătorilor tineri în handbalul românesc

Ce a ieşit, citiţi în rândurile următoare:   

Aţi fost delegat la un Campionat European de seniori ca observator EHF. Ce sentimente vă încearcă?

Este o onoare să fiu alături de Dinu cu Din şi îmi pare teribil de rău că nu este prezentă şi naţionala României. Adică este extraordinar să stai cu Dinu şi Din în tribună şi să vezi România jucând pentru o medalie. Sigur, nu se poate întâmpla acum, dar cred că în viitor sunt şanse. Proiectul Pascual & Co este foarte frumos, unul care se duce la baza piramidei. Şi asta înseamnă foarte mult pentru handbalul românesc. Chiar şi cei mai adânci cârcotaşi, nu au cum să nu remarce acest lucru. Şi aici, pot să vă spun sincer că este o piaţă liberă a forţei de muncă, în sensul că întotdeauna copiii noştri şi antrenorii noştri vor avea loc în străinătate, în ţările din jur sau mai departe, atât timp cât îşi dovedesc abilităţile. Pe de altă parte trebuie făcut ceva pentru jucătorii foarte tineri despre care lumea nu ştie. Ei trebuie să apuce să joace în ţară câţiva ani şi apoi să dea înapoi sprijinul primit în campionatul intern.

Cum aţi sprijini tinerii sub 21 de ani să fie băgaţi mai mult în seamă de cluburi? În acest moment, aceştia nu sunt ”încurajaţi” să joace la nivelul Ligii Naţionale.

Mi-am tras singur un glonţ în genunchi pentru că am deschis acest subiect, este ca o Cutie a Pandorei. Orice aş spune, o să supăr pe cineva, dar cred că singura soluţie viabilă este limitarea numărului de jucători pe care o echipă să-i folosească la un meci. Cluburile pot avea mai mulţi jucători străini în lot, dar nu la un meci. Atunci când ai două fronturi, eşti o echipă precum Dinamo sau CSM, îţi trebuie două bănci dacă se poate, dacă ai forţă financiară, ca unii să joace nişte meciuri mai uşoare până cresc, iar aceştia pot fi românii, iar ceilalţi să se ducă să se bată în cupele europene şi apoi, în funcţie de dibăcia antrenorului, să facă schimbări între aceste garnituri. Dar sigur, pentru asta îţi trebuie forţă financiară şi limpezime, să nu te temi că cineva se supără. Întotdeauna cineva se va supăra.

Vedeţi viabilă o chestie de obligativitate, un minim de minute pe care cluburile să le acorde jucătorilor U21 la fiecare meci în Liga Naţională, idee pe care, de altfel, o şi susţinem?

Da, este şi asta o soluţie, de ce nu? Aici sunt discuţii la nivel de Comisie Tehnică, unele echipe vor avea aceşti jucători, altele, nu. Dar asta este o problemă internă, să ţi-l cauţi şi să-l găseşti. Dar ce vreau eu să vă spun, vizavi de partea de tineret, întotdeuna ne-a preocupat sau de când sunt şi eu în partea de organizare (n.r. Alin Cîrligeanu a fost membru în Consiliul de Administraţie în actuala legislatură) cum e mai bine.

Din postura unui fost arbitru, cum vedeţi măsura de regulament luată de FRH, ca echipele de juniori 3 să joace o repriză cu apărare avansată dincolo de linia de 9 metri?

Am mai trecut prin asta, dar în calitate de jucător, nu ştiu dacă îşi mai aduce cineva aminte că am jucat şi eu handbal (n.r. zâmbeşte). Da, este puţin mai dificil, dar nu este imposibil şi trebuie să se plece de la faptul că şi arbitrii sunt oameni şi se pot înşela şi ei, ca şi cei de la masă. Este o măsură care mai merită încercată o dată. Am dat share pe un site de solicializare la această idee, iar părerile au fost şi pro şi contra. Argumentele pro sunt cele legate de faptul că România are o carenţă de organizare în apărare, îndeosebi la masculin. Trebuie să luptăm să facem ceva, cred că este o măsură bună. Arbitrii vor avea zile negre, dar îşi vor da silinţa. Eu am altă opinie faţă de partea de sancţionare, n-aş da 2 minute eliminare, aş da mai degrabă 7 metri. O eliminare diminuează efectivul din teren, dar suferinţa celor 2 minute pentru un jucător este infinit mai mică decât un gol primit din 7 metri. Este doar o părere, este un spaţiu de discuţie şi sunt bucuros că sunt oameni de toate vârstele, cu experienţă sau fără care îşi spun părerea şi este foarte frumos.

D-voastră aţi jucat acest sistem la juniori I. Poate fi pus însă în aplicare cu nişte copii de 12-15 ani?

Sincer, nu m-am gândit la acest lucru, pe timpul nostru se considera că putem. Generaţia mea se lupta cu generaţia de la Dinamo a lui Robert Licu, jucam cu Cicu, Luca, Emil Manu. Iar băieţii puteau să joace o repriză. Este o întrebare de pus, mai degrabă, celor care lucrează cu copiii. Mie mi se pare că pot, chiar şi copiii de azi care au dezavantajul tabletei, etc. Dacă nu putem jumătate de oră, să începem atunci cu 15 minute. Orice se poate, important este să se vrea implementarea unui sistem de apărare avansată în dauna rezultatelor.

Revenind la prima idee de la care am pornit acest interviu, observator român la un Campionat European. Din câte ştiu, n-am mai avut de mulţi ani un reprezentant la acest nivel, exceptându-l pe Doru Simion, care merge la turneele finale dintr-o altă poziţie. Ce reprezintă acest lucru pentru d-voastră?

A mai fost Pandele Cîrligeanu delegat la un Campionat European, la care au mes Şerbu cu Dobre, şi a mai fost domnul Marin Marin, dacă nu mă înşel, iarăşi la un Campionat European. Pentru mine înseamnă performanţă, după un an în care prezenţa mea în handbal a fost mai mult decât discretă datorită unor provocări profesionale. Prima dată merg în Lituania (11-21 august) pentru un Campionat Mondial de juniori masculin, după care merg în Croaţia la seniori. Este o provocare, un moment, dacă nu neapărat al adevărului, în care să arăt şi eu că pot să fiu la nivelul acesta şi că nu s-au înşelat în privinţa mea. Cred că semnalele venite din România, legate de performanţele echipelor, de proiectele existe la nivelul primelor reprezentative, au contat în această alegere. Şi nu aşa cum mai discută unii pe la colţuri prin ţară, că este vorba doar de o anumită prietenie balcanică. Este posibil ca respectul meu vizavi de toţi cei care azi conduc destinele handbalului european să fi atârnat în această balanţă, dar îi invit pe cei care au dubii să pună întrebări şi nicio problemă, poate să li se răspundă şi oficial. Da, sunt prieten cu Doru Simion de peste 20 de ani, da, mă consider un prieten mai mic al domnului Mihail Bocan, tot aşa, de foarte multă vreme, am şi jucat împotriva dânsului când aveau echipă la Universitatea Bucureşti. Mai am şi alţi prieteni, îmi place să cred şi că am doar duşmanii pe care ştiu că îi am.

Aveţi mulţi duşmani?

Cineva care a fost arbitru, apoi şi vremelnic a condus şi Comisia de Arbitri este imposibil să nu fi lăsat urme şi în zona asta a duşmăniilor, tachinărilor ş.a.m.d. Există şi varianta în care aşa-zişii duşmani sunt oameni toleranţi care au uitat, au trecut şi poate că au iertat pentru că toţi am făcut greşeli, deci şi eu. Numai că unii sunt ranchiunoşi, i-am întâlnit şi la ultima Consfătuire cu Arbitrii şi Observatorii, puţini dintre ei. Nu ne-am vorbit, ne-am salutat pentru că aşa este politicos şi atât. E bine că îi ştiu, dar probabil că cei mai periculoşi duşmani sunt mereu cei care pe care nu-i ştii şi totuşi îi ai.

Chiar dacă nu aţi mai fost direct implicat în miezul problemei în ultima vreme, v-aş întreba, este handbalul românesc condus de arbitri şi observatori în momentul de faţă, aşa cum s-a tot vehiculat în ultimul timp?

Nu, n-am fost niciodată de acord cu această idee, nici măcar atunci când eram membru în Consiliul de Administraţie, pentru că noi vorbim de foşti arbitri. Toţi în Consiliul de Administraţie sunt oameni de sport. Sigur că între arbitri există un anumit respect şi o solidaritate profesională, dar oamenii de sport, arbitrii de ieri, au cu totul alte interese. Au devenit preşedinţi de club, directori sportivi, unii dintre ei, antrenori. Nu vreau să mă refer strict la alegerile din urmă cu 4 ani, ci doar la ce se întâmplă acum. Îmi place să cred că aceşti foşti arbitri sunt oameni de sport şi se pleacă mereu de la prezumţia de nevinovăţie, sunt oameni oneşti care vor binele handbalului.

Apropo de timp, că tot aţi amintit, cum vi se pare situaţia handbalului românesc de azi faţă de cea de la ultimele alegeri?

Eu spun că direcţia este bună, doar viteza e prea mică. Şi cu rezerva că aş putea să necăjesc pe cineva, cred că şansele la viitoarele alegeri sunt deschise, ca o altă personalitate să îşi depună candidatura şi să obţină sufragiile. Actuala echipă de conducere a avut şansa ei. Şi una peste alta, cu toate discuţiile care au fost pozitive, cu toate măsuruile care s-au luat, cu toate bâlbâielile care au existat, pentru că numai cine nu munceşte nu greşeşte, marea familia a handbalului se poate gândi şi la o altă variantă mai bună. Dacă vreţi, cu un management mai modern, aplicat şi fără să spunem vorbe mari, mai aproape de baza piramidei.

Cam câţi candidaţi credeţi că vom avea la viitoarele alegeri?

Din ce cunosc eu acum, minim trei.

Veţi avea un rol la viitoarele alegeri?

Nu depinde de mine. Eu pot să am un program împreună cu nişte oameni, să-l scriem şi să-l oferim candidatului în care credem noi că s-ar potrivi. Fără să cerem ceva în schimb. DA, dacă vedeţi în felul acesta de a susţine un anumit candidat, dacă acel candidat îşi doreşte şi dacă nu se teme, pentru că, vedeţi, uneori te gândeşti: ”O să candidez la preşedinţie, o să câştig, OK, o să pierd, ce o să se întâmple cu mine”. Nu este normal în lumea sportului. A candida la preşedinţie şi a pierde sau a câştiga sunt plusuri şi minusuri, dar nu trebuie să-ţi afecteze cariera profesională şi CV-ul. Merg pe o campanie pozitivă în care oamenii să-şi măsoare forţele pe faţă şi să prezinte un program. Mi-aş dori din tot sufletul ca toată grupările din România să voteze un program şi nu neapărat un om.

Din şi Dinu se pregătesc să iasă din scenă la nivelul arbitrajului internaţional...

Şi acum îmi tremură vocea pentru că au avut o carieră aşa cum şi-ar dori orice cuplu de arbitri de oriunde din lumea asta. Să încheie şi cu un Campionat European, care până la urmă este cea mai tare competiţie existentă, în afară de Champions League – finala, pe care au avut-o.

Va putea umple arbitrajul românesc golul care va rămâne după retragerea lor?

În timp, da! Şi cu ajutorul lor, pentru că Din şi Dinu sunt genul de oameni care au dat înapoi ce au primit, în sensul că au primit sfaturi bune de la mari arbitri din lumea asta, cum au fost Marin Marin, Jean Mateescu şi alţii, nu vreau să creez animozităţi. Dar vor da înapoi. Costel este chiar un mentor pentru mai multe cupluri ştiute şi neştiute, Sorin este un om care este foarte aplecat pe parte de regulament. Cu Sorin te poţi plictisi dacă te blochezi în lift, cu Costel, niciodată (n.r. râde). Dar aşa e viaţa şi sunt sigur că vor da înapoi, important este să fie şi chemaţi şi susţinuţi, să li se dea şi lor o şansă, aşa cum mi s-a dat şi mie, cum i s-a dat şi lui Vasile Pavel. Nu vorbesc despre schimbare, până la urmă e loc pentru toată lumea.

E loc pentru Constantin Din şi Sorin Dinu în handbalul românesc după ce se vor lăsa de arbitraj?
Da, trebuie să fie. Depinde şi de preşedinte, şi de Consiliul de Administraţie, dar eu cred că este loc.

În ce zonă a handbalului îi vedeţi pentru că îi cunoaşteţi mai bine?

De la administrativ la management, Comisie de Disciplină, Arbitri, Consiliul de Administraţie... Nu vreau să-i încarc prea tare, dar pot orice.

Cum vedeţi d-voastră viitorul handbalului românesc din punct de vedere al manageriatului. Ar trebui să existe şi un manager pe lângă preşedinte?

Trebuie să ştim cum să ne comportăm, trebuie să ştim să delegăm responsabilitatea pentru că nu se poate ca, să spunem, partea de transport sau partea de relaţie cu recepţia de hotel, bilete de avion, ş.a.m.d să urce până la un anumit nivel. Nu ştium cum se conduce azi federaţia, dar cred că delegarea de responsabilitate denotă un manager adevărat, nu se teme că lucrează cu oameni mai deştepţi ca el. Cei care fac echipe, sunt oameni dotaţi să lege, să închege.

În cât timp credeţi că naţionala de băieţi revine la un turneu final?

Cred că Pascual are tot ciclul olimpic la dispoziţie şi cred că e suficient pentru a ne califica, am mare încredere în echipa lui. Dincolo de faptul că este un om desosebit, domnul Pascual este şi un manager foarte bun. El îşi asumă răspunderea şi în acelaşi timp dă libertate celor din echipă să facă ceea ce ştiu mai bine. S-a văzut şi la Cluj (n.r. cursul organizat în luna iunie), unde am fost prezent. N-am primit diploma, sunt foarte supărat pe domnul Pintea. Am asistat la o prelegere de handbal de cel mai înalt nivel, împreună cu alţi 60-70 de oameni pe care îi admir, majoritatea din România.

A fost un accident înfrângerea la 10 goluri cu Belarus de la Craiova sau accident victoria la 3 goluri în deplasare la Minsk?

Nu a fost accident la Craiova. Xavi le-a atras atenţia băieţilor că vor întâlni o altă echipă a Belarusului şi că nu trebuie să se îmbete cu apă rece. Belarus a venit şi foarte motivată ca să încheie socoteala şi asta s-a întâmplat. Nu pot să-i acuz pe băieţi că asta le e valoarea, NU, au prins şi ei o zi proastă, sunt mai multe puse cap la cap. Şi sunt convins că cei care pot da răspunsurile foarte bune la treaba aceasta sunt Xavi şi echipa lui.

Vă învârtiţi şi d-voastră în anumite cercuri la nivel de Federaţie Europeană, aveţi acces în zona respectivă. Avem totuşi un singură persoană în Comisiile EHF, în Board-ul de conducere, pe Narcisa Lecuşanu. De ce doar o singură persoană? Sau cum facem să ajungă mai multe persoane din România în structurile de conducere?

Fiecare cum îşi aşterne, aşa doarme. De exemplu, din România, din momentul în care eu am plecat de la Comisia de Arbitri, Consiliul de Administraţie a votat o propunere de membru în Comisia de Arbitri la nivel european o altă persoană. Eu nu m-am supărat, nu m-a deranjat, am continuat să învăţ, să mă duc să îmi fac datoria de observator. Alegerea pe care a făcut-o Federaţia Europeană, cu delegarea mea la Campionatul European, spune că uneori deciziile de management contează. Adică, atunci cât te prezenţi în faţa Europei sau a lumii cu o propunere, trebuie să o fundamentezi şi toată suflarea românească să fie alături de persoana respectivă, ştii că susţii un om bun care într-o zi va da înapoi ceva ţării din know-how, din relaţiile pe care le are. Eu am sugerat la momentul alegerilor de la nivel de Federaţie Europeană să nu atacăm poziţia de vicepreşedinte (n.r. pentru această funcţie a candidat Alexandru Dedu) pentru că este deja înscrisă o persoană din Balcani, cu o foarte mare influenţă. Acea persoană din Balcani, cu care am schimbat câteva vorbe, nu mi-a cerut să nu candideze un român, Doamne fereşte, mi-a spus doar că are o altă soluţie pentru care eu la momentul respectiv am prezentat-o. Ce a ieşit, a ieşit, vicepreşedintele Federaţiei Europene de Handbal este şi o persoană foarte importantă la nivelul statului Muntenegru (n.r. Pedrag Boskovic). Mai departe, înţelegeţi d-voastră ce doriţi... Şi cei care au cadidat, şi cei care doresc să candideze.

Dar pe viitor, România va putea avea mai mulţi oameni la EHF?

Cu siguranţă! România are mulţi oameni valoroşi, nu este cazul să-i nominaliz eu acum, pentru că dacă uit pe cineva, fac o mare nedreptate. Tenacitatea colegului meu de la Bacău (n.r. Alexandru Axinte) este soluţia. El este un om valoros, a fost în federaţie, apoi a plecat pentru a-şi păstra catedra universitară şi a dat dovadă că alături de echipa Barcelonei, a lui Pascual, face faţă. Asta spune multe despre oamenii din România, nedescoperiţi. Eu am o mare admiraţie pentru tinerii antrenori, şi nu este numai domnul Axinte, care vor fi căutaţi şi la echipe din Europa. Şi, bineînţeles, va veni şi momentul în care vor lăsa banca, tăbliţa şi laptop-ul şi să meargă pe funcţii manageriale.

Mai sunt tineri nedescoperiţi?

Sigur că da! Am acum chiar trei nume, dar nu vreau să dau nume. Mă doare sufletul, mâine, poimâine am 50 de ani, pe undeva am copilărit cu aceşti oameni. Eu eram un tânăr arbitru care îşi dorea performanţă, iar ei tineri jucători care au făcut performanţă în felul lor, mai mult fetele, mai puţin băieţii. Dar asta nu înseamnă că în generaţiile de băieţi care s-au apropiat de final sau care au terminat nu au existat şi vârfuri. Le ştiţi şi d-voastră, le ştim şi noi, n-au fost o echipă, n-am avut un psiholog, n-am avut o apărare, o ştiinţă, dacă vreţi, o acceptare a realităţii handbalului, că s-a schimbat ceva şi că noi, campionii mondiali, trebuie să învăţăm şi altceva. Dacă aveam acea luciditate şi sigur multe alte chestii, săli, spre exemplu. Domnul Gaţu s-a luptat şi se va lupta până la 100 de ani, pentru că îi va face sigur la cât de energic este, să avem o sală. Nu se poate să aibă Clujul o sală polivalentă şi Bucureştiul, nu. Contează enorm să ai competiţii, să vadă Federaţia Europeană că poţi şi imediat îţi ia un om, şi-l ia pe cel de la logistică, şi-l ia pe ăla de la economic, de la marketing, ţi-l ia pe ziarist. Avem ziarist (n.r. Emilian Voicu) care a fost luat de EHF pe baza la ce s-a întâmplat la Campionatuo European feminin din 2000 şi a relaţiilor care s-au creat cu EHF Marketing. Şi pot fi mulţi. Dar ei trebuie să se facă văzuţi, ei nu se pot duce la Viena să bată la uşă şi să depună un CV, este foarte greu aşa.

Că tot aţi amintit de săli, este un alt motiv pentru care v-am căutat, după mesajul d-voastră postat pe Facebook, legat de Sala Floreasca. De ce nu se întâmplă nimic cu această sală închisă de ISU de 2 ani de zile? 

În memoria Carolinei Cîrligeanu (n.r. nepotul campioanei mondiale din 1956 şi 1960) şi a lui Pandele Cîrligeanu.... (n.r. Alin Cîrligeanu devine dintr-o dată vizibil emoţionat şi se opreşte pentru câteva secunde... apar şi lacrimile)... E imposibil să laşi gradul de ocupare 18 persoane într-o sală ca Floreasca şi să se antreneze nişte echipe doar pe semnătura secretarului general. Este imposibil să treacă 2 ani, să laşi ISU nerezolvat, să nu aloci mai devreme nişte bani... Incalificabil, nu se poate aşa ceva! Nu ştiu ce s-a întâmplat, nu caut vinovaţi, treaba lor. Nu cred că o să dea cu subsemnatul pentru că nu au făcut nimic. De obicei când nu faci nimic, nu se dă cu subsemnatul. Apollo ne-a pus la dispoziţie o sală şi ne-am folosit de ea, dar se vede clar că zona este dificilă. Să ai aşa ceva (n.r. referire la Sala Floreasca) în sectorul 1 lângă Dinamo... Ştiţi ce bătălie s-a dat la Dinamo, să se transforme în complex imobiliar? Nu mai are rost, că te poţi gândi la orice. Nu caut eu vinovaţi, există un Minister al Sporturilor, un Comitet Olimpic, sunt nişte oameni... Ana Pascu face sediu, hotel, sală de scrimă, acum vrea să o mărească, întâmplător ştiu ce vorbesc, având copilul la scrimă. Acum mi-a fost ruşine să mă duc la doamna Pascu, eu sunt nimeni, să întreb: ”Nu vă supăraţi, cu handbalul aţi vorbit? Sau încercaţi să le daţi şi lor un sfat, să vorbim şi cu polo-ul, să vedem cu facem un complex sportiv?”. Mi-a explicat cineva din construcţii că sunt varii metode pentru a face şi spaţii de parcare. Nu mai poţi să faci sală de 3.000-5.000 de locuri fără să îi dai un spaţiu de parcare. Fie sapi şi dai sala mai jos şi parcarea sus sau invers, ca la mall-urile din Bucureşti. Sunt soluţii, iar un astfel de proiect care rămâne lumii sportului, te face să-ţi găseşti şi tu loc în istoria sportului acestuia. Dacă te gândeşti doar la ziua de mâine, la medalia de la următoarea competiţie, e foarte puţin. Dar trebuie să delegi o persoană. Adică îţi iei un consultat şi îi spui: ”Câţi bani vrei? Nu pot să-ţi dau atât. Poţi pentru atât?”, pentru că de obicei negociezi. ”Dar pentru atât vreau ca în 6 luni să am proiectul pe masă şi aprobările obţinute. Şi mai ai dreptul la o lună perioadă de graţie. Îţi dau şi bonus de performanţă, ca la antrenori. Dacă nu reuşeşti, eşti pa, nu îţi iei niciun salariu, ai muncit 6 luni pe gratis. Contractul trebuie să sune în termenii mei, nu în termenii tăi”. Şi va veni un constructor şi nu un fomist care să facă asta, cu conexiunile politice, cu respectul lumii constructorilor, că poţi fi uşor oprit pe nişte reclamaţii, contestaţii de licitaţie. Asta nu o faci fără licitaţie şi până la urmă o faci, dar trebuie să fii tenace. Sau să araţi lumii, am avansat până aici şi am două contestaţii. Dar trebuie să ai dorinţa să o faci.

Este loc în acea curte în care se regăseşte acum sala Floreasca pentru o arenă modernă de 3.000-5.000 de locuri?

Pîi dacă nu s-au cerut planurile... Eu, ochiometric, spun da. Dar cineva trebuie să renunţe să aibă magazie şi birouri acolo, să se renunţe la curte, bineînţeles curtea va fi altfel. Probabil că se opreşte şi hotelul şi sala de scrimă pentru o perioadă, trebuie găsite nişte soluţii de avarie, trebuie discutat cu Ministerul Sportului, cu SRI din spate, nu ştiu dacă vor ceda terenul. Mai e o pădurice care nu se poate tăia, dar se poate da o alee mai mare pentru pompieri. Dar nu sunt inginer constructor şi neavând planurile la dispoziţie, nu pot să le arăt la cineva. Eu cred că se poate, multă lume spune că se poate. În cel mai rău caz, presupunând că scrima n-ar fi de acord, că polo n-ar fi de acord, această sală poate fi modernizată în într-un alt mod, în care să primească cel puţin o altă peluză. Ne scurtăm noi curtea, rămânem la 2.000 de locuri şi nişte locuri de parcare şi găsim o soluţie modernă cu lift.

Mulţumim pentru interviu!

Cu plăcere!

Ştiaţi că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.