HCM Baia Mare a rămas cu 3 „centri” și un lot de 19 jucătoare după ce a împrumutat-o pe Mădălina Zamfirescu la Dunărea Brăila. Ce obiectiv și-a stabilit vicecampioana pentru partida cu HC Zalău

Redactor:
Marius Hutu
HCM Baia Mare a rămas cu 3
  • Publicat:
  • Actualizat:

HCM Baia Mare a împrumutat-o pe Mădălina Zamfirescu la HC Dunărea Brăila, după partida în care cele două formații s-au întâlnit în cadrul etapei a 5-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Coordonatorul de joc este a treia handbalistă de la HCM Baia Mare care a ajuns la formația pregătită de Costică Buceschi, în contul transferului Gabrielei Perianu. La Dunărea Brăila au mai fost împrumutate Aneta Pîrvuț Udriștoiu și Bianca Tiron.

  • De remarcat faptul că Zamfirescu și Tiron fac din nou echipă, după ce în sezonul trecut cele două handbaliste au evoluat ca împrumut la SCM Craiova. Iar împreună au pus serios umărul la rezultatele obținute de formația olteană, calificată în Cupa Cupelor.

Mădălina Zamfirescu a ajuns mai târziu la Dunărea Brăila, după ce Allison Pineau s-a accidentat în vară, în turneul de pregătire din Slovacia. Clubul maramureșean nu a fost sigur dacă handbalista din Franța va putea evolua la turneul de calificare pentru grupele Ligii Campionilor, astfel că a preferat să păstreze, la nevoie, o soluție în plus. Mai ales că la momentul startului de sezon și Laura Oltean revenea după o lungă perioadă de pauză, iar Luciana Marin are în continuare probleme la un genunchi. După ce HCM Baia Mare și-a îndeplinit primul obiectiv al sezonului, iar Allison Pineau, Laura Oltean și Luciana Marin au trecut cu bine testele medicale și sportive din primele săptămâni ale anului competițional, Mădălina Zamfirescu a primit undă verde pentru a evolua la Dunărea Brăila. Conducătorul de joc va debuta miercuri pentru noua sa echipă, într-un meci în deplasare cu Măgura Cisnădie.

  • Vicecampioana României a rămas, așadar cu 3 „centri” (la nevoie în acea poziție mai poate evolua și olandeza Lois Abbingh) și cu un lot de 19 handbaliste, cu cel puțin 3 soluții pentru fiecare post în linia de 9 metri.

Cu maximum de puncte după 5 etape, HCM Baia Mare urmărește și a 6-a victorie consecutivă a sezonului, după partida cu HC Zalău (programată miercuri, 23 august, pe teren propriu). Pentru acest joc, echipa lui Aurelian Roșca și-a mai propus un obiectiv, să adune cât mai mulți bani pentru o fetiță de 6 ani, Denisa Melinda Medan, care are nevoie de o intervenție chirurgicală. Operația nu poate fi realizată decât în afara țării și costă în jur de 40.000 de euro. Astfel, HCM Baia Mare speră să aibă cât mai mulți spectatori în Sala „Lascăr Pană”, toate încasările urmând să fie donate fetiție. 

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Noua regulă de pe 31 MARTIE. Este absolut OBLIGATORIU pentru milioane de români care călătoresc
Noua regulă de pe 31 MARTIE. Este absolut OBLIGATORIU pentru milioane de români care călătoresc
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup