Gjeorgjievska: „Am semnat cu Baia Mare pentru că va avea ambiții mari în sezonul următor”

Redactor:
Marius Hutu
Gjeorgjievska:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Înaintea meciului Buducnost – Gyor (duminică, ora 20:30) din Liga Campionilor, Elena Gjeorgjievska a oferit câteva declarații și despre viitorul ei la HCM Baia Mare, echipă pentru care a semnat de curând un contract pe un sezon. „Am semnat pentru Baia Mare nu numai din cauza contractului excelent care mi s-a oferit, dar și pentru că acolo se face o echipă puternică, o formație care va avea ambiții mari în sezonul următor”, a declarat handbalista de 23 de ani de la Buducnost pentru site-ul oficial al Federației Europene.

Jucătoarea din Macedonia va părăsi Buducnost la sfârșitul sezonului, după o perioadă de trei ani, timp în care a câștigat și Liga Campionilor în 2012. În tot acest timp, Elena Gjeorgjievska a suferit mai multe leziuni, astfel că n-a reușit să se impună ca titulară la Buducnost. Interul dreapta reprezintă al cincilea transfer confirmat de liderul Ligii Naționale de handbal feminin, după Camilla Herrem, Valentina Ardean, Alexandra do Nascimento și Barbara Arenhart. HCM Baia Mare își propune pentru sezonul următor al Ligii Campionilor un parcurs cel puțin până în semifinale.

Interes major și la meciuri fără miză

Altfel, HCM Baia Mare și-a asigurat deja șefia în campionatul României la sfârșitul sezonului regulat, astfel că ultimele două meciuri de campionat, cu „U” Jolidon Cluj și Dunărea Brăila, vor reprezenta doar un antrenament cu public înainte de play-off, fază în care va întâlni cel mai probabil HC Zalău. Chiar și fără miză, partida HCM Baia Mare – „U” Jolidon Cluj, programată pe 12 martie, stârnește un interes major în noua capitală a handbalului feminin. Astfel, oficialii băimăreni s-au văzut puși în situația de a anunța că un spectator își poate procura maximum trei bilete la acest joc.

 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte.
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte. "M-am apropiat de ea să îi spun că…
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor uni destinele
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor…
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Obligatoriu în toate localitățile din România. Iei amendă de până la 50.000 de lei
Obligatoriu în toate localitățile din România. Iei amendă de până la 50.000 de lei
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
×