Gheorghe Tadici știe ce-i lipsește naționalei lui Ambros Martin: „Cred că avem o problemă!” Minusul important identificat de fostul selecționer

Gheorghe Tadici știe ce-i lipsește naționalei lui Ambros Martin:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gheorghe Tadici (66 de ani) a identificat marea problemă cu care se confruntă și se va confrunta România la EURO 2018: lipsa soluțiilor de pe banca de rezerve, în momentul în care jocul cere sânge proaspăt și minte limpede la linia de la nouă metri.

Fostul selecționer pune înfrângerea contra Olandei, 24-29, pe seama lipsei prospețimii în atac, cu toate că tricolorele au avut trei zile de pauză înaintea partidei cu batavele, și trage semnalul de alarmă în ceea ce privește subțirimea băncii de rezerve: „Cred că avem o problemă în ceea ce privește banca. Cred că avem 9 jucătoare, 11 cu tot cu portarii, care pot face diferența. Mă așteptam să fe puțin mai proaspete, nu știu ce s-a întâmplat, Olanda a avut de la început conducerea. Prima repriză am fost aproape, dar în repriza a doua, când s-au desprins la 5 goluri, presiunea pe fete a fost din ce în ce mai mare și au apărut multe greșeli tehnice”, a declarat Gheorghe Tadici, luni dimineață, la Digi Sport.

Cum România are, încă, șanse mari la calificarea în semifinale, gândul fostului selecționer zboară spre careul de ași, acolo unde pariază că vor ajunge Rusia lui Trefilov și Franța, țara gazdă: „Cred că Rusia va fi în primele 4 și probabil, așa cum e tradiția, echipa gazdă, respectiv Franța”, a mai spus Tadici.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele