Franța a învins Norvegia și a câștigat al șaselea titlu mondial la handbal masculin. Bornă istorică atinsă de francezi

Franța a învins Norvegia și a câștigat al șaselea titlu mondial la handbal masculin. Bornă istorică atinsă de francezi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala Franței a câștigat, duminică, scor 33-26, în fața Norvegiei, finala Campionatului Mondial de handbal masculin, desfășurată la Paris în fața a peste 15.000 de spectatori francezi.

În urmă cu doi ani, după finala câștigată în Qatar, naționala Franței a devenit prima echipă din lume care a cucerit cinci titluri mondiale la handbal masculin. Reprezentativa antrenată de Didier Dinart le depășea în clasament pe România și Suedia, iar după finala de duminică, Franța a ajuns la șase titluri mondiale.

Într-o atmosferă superbă, în fața a 15.000 de suporteri francezi, Norvegia a început curajos finala și a avut pentru prima dată un avantaj de două goluri pe tabelă, scor 6-4, după primele nouă minute de joc. Nordicii și-au mărit diferența la trei goluri, ecart pe care l-au păstrat până spre finalul reprizei, însă inspirația lui Didier Dinart a făcut ca Franța să intre la pauză în avantaj, 18-17. În minutul 20, tehnicianul Franței l-a schimbat pe Thierry Omeyer cu Vincent Gerard, iar intervențiile portarului de rezervă al naționalei Hexagonului au ajutat țara gazdă să întoarcă rezultatul de la 13-16.

Repriza secundă a fost începută în forță de francezi, care s-au desprins la patru goluri după numai patru minute de joc, iar selecționerul Norvegiei, Christian Berge, a fost nevoit să solicite time-out. Apărarea exactă și contraatacul, principalele arme ale francezilor au funcționat perfect în partea a doua a jocului, puse perfect în aplicare de Michael Guigou și Valentin Porte, iar elevii lui Dinart aveau șase goluri avans, 29-23, cu zece minute înainte de finalul partidei.

Experiența superioară și soluțiile mult mai viabile la nivelul băncii de rezerve și-au spus diferența. Franța a gestionat pefect finalul de meci și s-a impus cu 33-26, câștigând titlul mondial pentru a șasea oară în istorie. Playmaker-ul Nikola Karabatic a câștigat duelul cu Sander Sagosen, viitorul său coleg de la Paris Saint Germain. Karabatic a fost cel mai bun marcator din naționala Franței, cu șase goluri, în timp ce Sagosen a înscris doar o singură dată. Valentin Porte, Kentin Mahe și Michael Guigou au marcat și ei de cinci ori pentru francezi. Din tabăra Norvegiei, s-a evidențiat interul dreapta, Ken Tonnesen, cu cinci reușite.

Franța a reușit să câștige 10 medalii la ultimele 12 Campionate Mondiale, șase dintre acestea fiind de aur. Mai mult, antrenorul Didier Dinart a obținut titlul mondial la primul său turneu final pe banca tehnică, iar portarul Thierry Omeyer este singurul handbalist din lume cu cinci titluri de campion mondial.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia anunțată de Moscova pe 1 Mai: S-A ÎNCHEIAT
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia anunțată de Moscova pe 1 Mai: S-A ÎNCHEIAT
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut