Fanii pot achiziționa tricouri replică ale fetelor din naționala de handbal. Cât trebuie să scoată din buzunar

  • Publicat:
  • Actualizat:

Pentru prima dată în istorie, fanii handbalului românesc pot achiziționa tricouri replică ale echipelor naționale de handbal ale României, potrivit unui comunicat al Federației Române de Handbal remis MEDIAFAX.

Tricourile se pot achiziționa on-line (http://www.frh.ro/shop) sau fizic la toate acțiunile organizate de Federația Română de Handbal. Prețul unui tricou este de 22.59 dolari, adică aproximativ 91 de lei. Tricourile sunt confecționate din poliester și cântăresc 190 de grame fiecare.

Inspirate de simbolul naționalelor de handbal, stindardul dacic – jumătate lup, jumătate șarpe – tricourile au un design construit în jurul unor solzi care formeaza o armură aparentă menită să insufle forță, curaj și încredere celor care le poartă.

Cele 7 stele de pe piept le reamintesc celor care le poartă că de nu mai puțin de șapte ori România a fost în fruntea handbalului mondial (în unsprezece sau în șapte): de trei ori la feminin și de patru ori la masculin.

Designerul echipamentelor este semnat de Nerea Palacios – un tânăr designer din Barcelona.

„Este încă un pas în procesul prin care dorim ca suporterii să interacționeze cu echipele naționale și cu handbalul, Sport național! Hai România!”, a declarat Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”

Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin

Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă

Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid

Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”

Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”

BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!

ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ

Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită

BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!

Devine ilegal în TOATĂ ROMÂNIA. NU se va mai putea face acest lucru sub NICIO FORMĂ

Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată

Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×