EXCLUSIV | Helle Thomsen: „Mă lupt pentru echipă, mă lupt pentru jucătoare, da, cred că sunt o luptătoare!”. Cum este să ai în vestiar 16 vedete? Răspunsul antrenoarei daneze într-un interviu amplu acordat pentru ProSport

Redactor:
Marius Hutu
EXCLUSIV | Helle Thomsen:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSM București a intrat oficial de la mijlocul lunii iulie în „era Helle Thomsen”. Antrenoarea daneză este printre cei mai în vogă tehnicieni din handbalul feminin din lume, palmaresul fiind îmbogățit de la un an la altul în acest deceniu. Cu Midjylland a câștigat tot ce se putea pe plan intern, a ajuns și în Final 4 al Ligii Campionilor în 2014. La echipa națională, în decurs de 3 ani, Helle Thomsen a ajuns pe podium la două Campionate Europene, cu două naționale diferite, Suedia și Olanda. Drumul spre medalia de aur i-a fost barat de o singură națională, Norvegia! După primele săptămâni de acomodare în București, Helle Thomsen a acceptat propunerea noastră, de a acorda un interviu pentru fanii handbalului din România și nu numai.

Dincolo de banca tehnică, încă departe de meciurile oficiale, Helle Thomsen pare o fire blândă, calmă, zâmbește foarte des, dar tot universul ei se învârte în jurului aceluiași subiect, handbalul! Spune că este dedicată 24 de ore din 24 pentru acest sport, atenția fiindu-i distrasă în această perioadă doar de traficul din București, care pare la fel de sufocat și pe perioada vacanței, având în vedere zecile de grade Celsius care se „revarsă” deasupra Capitalei în timpul zilei. Ea se „transformă” doar în timpul jocurilor, când devine foarte temperamentală. „Îmi doresc tot timpul să câștig!”, explică antrenoarea daneză, care pare a fi o adevărată mână de fier! Cum va gestiona însă un vestiar la CSM București cu 16 vedete? Răspunsul în rândurile următoare:

Cum vă simțiți după primele săptămâni petrecute deja în România?

Mă simt bine, am deja trei săptămâni și jumătate de când mă aflu la București. Mă băcur că mă aflu aici, am cunoscut deja foarte mulți oameni noi. Pot spune că îmi place deja România, îmi place în București, în ciuda traficului înfiorător (n.r. zâmbește). Toată lumea se poartă frumos cu mine, încearcă să mă ajute. Până acum, totul este perfect!

Este pentru prima dată când ați venit în România și ați stat mai mult decât sejurul aferent unui meci oficial?

Într-adevăr, până acum am venit în România, am coborât din avion, am jucat un meci, nu am stat mai mult de două zile și ne-am reîntors acasă. Asta a fost tot.

Ce ați „descoperit” nou până acum?”

Este foarte cald aici, comparativ cu Danemarca, traficul este, de asemenea, ceva nou pentru mine. Îmi propun pentru perioada următoare să ies și în oraș, să descopăr locuri noi, pare un oraș plăcut. Nu am apucat încă să văd relaxată Bucureștiul, până acum doar ne-am antrenat, mi-am aranjat și apartamentul, așa este la început când te muți într-un alt loc, dar în fiecare zi înveți și descoperi câte ceva. Apoi, echipa este foarte foarte bună, se pregătește din greu, am câteva idei noi în capul meu. Sunt pozitivă!

Ce ați găsit la CSM București?

Un club cu multe jucătoare, un club cu multă presiune, fete care vor să lucreze împreună. Dar avem foarte multe jucătoare bune, astfel că nu este rău că avem această presiune a rezultatelor.

A fost o surpriză pentru d-voastră când a venit primul telefon din România, pentru a vi se propune un contract la CSM București?

Bineînțeles, când una dintre cele mai bune echipe din lume te sună, te surprinde. Mă bucur că s-au gândit la mine și m-au sunat.

Când timp a durat până v-ați decis să spuneți „DA”!

Am dat răspunsul destul de repede, Luca (n.r. team-managerul echipei) și agentul meu au discutat toate detaliile contractului. Mi-a fost ușor să spun „DA”, având în vederea șansa ivită, de a avea la dispoziție câteva din cele mai bune handbaliste din lume. Este practic un vis pentru un antrenor să fie ofertat de o asemenea echipă. Luca și agentul meu s-au mișcat destul de repede cu contractul, așa că nu a durat foarte mult timp până am dat răspunsul final.

Până să acceptați oferta de la CSM București, v-ați consultat și cu alți oameni din Danemarca, foști în România, la club?

Nu! Cred că atunci când alegi un loc în care vrei să fii, trebuie să știi în primul rând ce este important pentru tine, nu ce a fost important pentru alți antrenori. Am vorbit cu agentul meu, am vorbit cu Luca, am auzit multe lucruri despre club tot timpul. Nu a fost dificil pentru mine să vin aici. Părerile celorlalți antrenori nu sunt importante pentru mine.

Dar ați vorbit cu Kim Rasmussen, cu Jakob Vestergaard despre echipă, despre jucătoare?

Nu, nu am vorbit deloc cu ei!

Cum este să aveți 16 staruri în vestiar?

Pe de-o parte este un vis pentru antrenor să aibă asemenea jucătoare și să lucreze cu ele la cel mai înalt nivel. Dar problemele vin atunci când încep meciurile (n.r. zâmbește), nu pot juca 60 minute toate jucătoarele. Dar eu sunt corectă, ele pot avea încredere în mine, ele trebuie să știe că fiecare va avea șansa de a evolua. Este cu adevărat o concurență mare între jucătoare.

Având atâtea jucătoare foarte bune la dispoziție, este greu să vă decideți asupra unui prim „7”?

Sigur că este foarte dificil pentru că toate cele 16 jucătoare de pe foaia de joc sunt foarte bune, toate fetele sunt bune pentru o situație de joc, pentru alta. Cred că va fi o luptă grea, dar ca antrenor să ai atâtea handbaliste bune, este ca un vis.

Care este obiectivul d-voastră personal la CSM București?

Să câștig Liga Campionilor (n.r. a răspuns fără nicio ezitare)! Bineînțeles, pentru început, principalul obiectiv este să ne calificăm în Final 4, iar dacă ai ajuns acolo, desigur, te gândești și la câștigarea trofeului (n.r. Helle Thomsen a mai jucat în turneul Final 4 la prima ediție, în 2014, cu FC Midtjylland). După cum se poate observa, Rostov-Don, Vardar Skopje, Gyor au la rândul lor echipe foarte puternice, cu jucătoare noi. Suntem mai puternici decât anul trecut, dar spre exemplu și Gyor este și mai tare decât în sezonul trecut. Primul obiectiv al nostru ca echipă trebuie să fie calificarea în Final 4.

Aș vrea să vorbim acum puțin și despre d-voastră. Puteți să vă descrieți în câteva cuvinte pentru fanii CSM, pentru suporterii de handbal din România, în general?

Câteodată este dificil să vorbești despre tine, cred că este mai ușor ca acest lucru să-l facă oamenii din jurul tău. Dar pot să le transmit suporterilor că întotdeauna voi fi preocupată sută la sută pentru echipă, la jocuri, pot avea încredere în mine, la fel ca și jucătoarele, întotdeauna voi fi corectă. Păreri despre mine trebuie să le întrebați pe jucătoare, pe cei de la echipă, dar eu vă asigur că voi da mai mult decât sută la sută pentru echipă.

Care este filosofia despre handbal?

Vreau să joc un handbal foarte rapid, vreau ca jucătoarele să alerge foarte mult, vreau o echipă care tot timpul să lupte sută la sută. Dacă ai o viteză ridicată pe contraatac, trebuie să ai o viteză la aceeași intensitate și pe repliere. O echipă luptătoare, contraatacuri și un joc foarte rapid, sunt câteva lucruri importante pe care pun accent. Dacă vă uitați și la Midtjylland, și la Suedia, și la Olanda, am încercat să implementez acest stil de joc foarte rapid.

Sunteți un antrenor temperamental…

Daaaaa. Îmi doresc ca toată lumea să muncească sută la sută, îmi doresc să câștig de fiecare dată. Când sunt foarte temperamentală, îl am pe Adi, asistentul meu (n.r. antrenorul secund Adrian Vasile), care vine și mă mai calmează. Da, sunt o fire temperamentală pentru că vreau să câștig de fiecare dată, nu îmi place să pierd. Dacă pierd, câteodată este show pentru toată lumea (n.r. zâmbește).

Mai și zâmbiți în timpul meciurilor?

Zâmbesc atunci când văd că lucrurile merg ca la antrenament, când totul merge bine la meci și câștigi, când vezi că fetele joacă împreună ca o echipă. Dar, în general, în timpul jocurilor, sunt foarte concentrată.

Sunteți pentru handbal 24 ore din 24?

Exact! În special când alegi să vii aici. La fel a fost și în handbalul danez, dar când ești la un asemenea club cu obiective mari, trebuie să fii focusat și să-și folosești tot timpul pe care îl ai la dizpoziție pentru handbal. Poate pe viitor voi avea ceva timp și pentru a ieși în oraș, dar deocamdată am foarte multă treabă cu echipa.

De ce ați reziliat contractul cu FC Midtjylland anul trecut?

Am petrecut acolo 5 ani și jumătate, a fost o perioadă foarte plăcută, dar pe parcurs s-au schimbat oamenii din fruntea clubului, nu am fost de acord cum au funcționat anumite lucruri, am fost supărată când m-au concediat, dar acum sunt din nou în top. Am această șansă și privesc doar la ce am acum, privesc doar către viitor.

Va fi greu să vă împărțiți între CSM București și naționala Olandei?

Nu! Am mai încercat o astfel de experiență cu FC Midtjylland și naționala Suediei (n.r. la Campionatul European din 2014, Helle Thomsen s-a clasat pe locul 3 cu naționala Suediei), cred că lucrurile au arătat foarte bine. Când sunt aici și voi merge la naționala Olandei și invers simți că primești o nouă energie, te confrunți cu situații noi, alte jucătoare, alte meciuri. Mă ține în top în ambele locuri.

În acest moment, știți ceva despre întrecerea internă din România?

Da, am deja multe informații, am urmărit și CSM București sezonul trecut în câteva meciuri, am văzut alte jocuri și mai devreme, când am jucat cu Roman în Cupa Cupelor. Știu că vom avea călătorii lungi prin țară pentru anumite partide (n.r. zâmbește).

Vă temeți de aceste călătorii mai lungi?

Nu, este OK! Pot analiza video în timp ce călătoresc, dar pot observa acum mai multe echipe bune în Liga Națională decât acum 2 ani. Trebuie să fii pregătit sută la sută pentru fiecare joc, altfel s-ar putea să te trezești că poți pierde.

Sunteți unul dintre cei mai buni antrenori din lume în handbalul feminin, Cristina este una dintre cele mai bune handbaliste din lume în această perioadă de timp. Cum a decurs colaborarea d-voastră în primele două-trei săptămâni de lucru împreună?

În primul rând, mulțumesc pentru cuvintele frumoase spune despre mine. Am o relație bună cu Cristina, am jucat una împotriva celeilalte de câteva ori la nivel de club, cu echipele naționale. Ea este o handbalistă la cel mai înalt nivel, dar în același timp și foarte corectă. Când joci împotriva Cristinei, întotdeauna vorbești de o persoană foartă bună, nu face rău celor din jur, își respectă adversarii. Îmi place când cea mai bună jucătoare din lume respectă toate echipele, toate țările. Este o handbalistă extraordinară, dar și o persoană foarte bună și îmi place mult asta.

În prima zi a pregătirilor, Cristina spunea că cea mai dificilă a muncii d-voastră la CSM București este să le faceți pe toate aceste jucătoare foarte bune aflate sub contract cu CSM București să evolueze ca o echipă.

Într-adevăr, avem atâtea jucătoare bune în lot, iar cea mai dificilă parte este să le facem să evolueze ca o echipă. Fiecare când are mingea poate face ceva, pentru că fetele sunt atât de valoroase, dar pentru a ajunge în vârf, trebuie să jucăm ca o echipă. Dar până acum, totul este în regulă.

Aș vrea să vorbim puțin și despre handbalul danez. La nivel de junioare, tineret, Danemarca este numărul 1, poate în cel mai rău caz, locul 2, vorbesc la modul general. În schimb, la senioare, nu a mai obținut o medalide de aur de 13 ani cu naționala feminină. Ce se întâmplă între junioare și senioare?

Este o mare problemă. Când te uiți la Niorvegia, la juniori sunt în gemneral numărul 5, numărul 6, dar după ce trec de 18-19 ani, câștigă totul! Dacă aș fi avut răspunsul, le-aș fi spus oamenilor de handbal din Danemarca. Cred însă că va fi mai bine în viitorul apropiat, întrucât toate cluburile din Danemarca au început să folosească jucătoarele tinere în campionatul intern, nici nu mai au banii de acum 10 ani. Dacă te uiți acum la naționala de senioare, se poate observa că multe jucătoare evoluează la cele mai bune cluburi din Danemarca. Sper pentru handbalul danez să reușească în viitorul apropiat să obțină rezultate la cel mai înalt nivel și la seniori, nu doar la Under 18, dar mai puțin cu Olanda, ci când va juca împotriva celorlate echipe. Dar sper să ia ceva de la juniori și să obțină mai mult la senioare. Sunt multe jucătoare valoroase și în Danemarca.

Este greu pentru danezi să vadă că s-au îndepărtat destul de mult față de cluburile din zona Balcanilor la handbal feminin?

FC Midtjylland a jucat la un nivel destul de bun în ultimii ani, a ajuns în grupele principale, s-a și calificat în Final 4 nu cu foarte mult timp în urmă. Totul depinde de bani pentru a avea jucătoare bune, iar partea financiară a mai scăzut față de acum 3 ani. Darsunt sigură c grupările daneze vor reveni, liga s-a schimbat puțin acum, vor fi câteva echipe bune, Nykobing, Esbjerg, cred că și Midtjylland rămâne destul de redutabilă.

Sunteți o luptătoare?

Mă lupt pentru echipă, mă lupt pentru jucătoare, da, cred sunt o luptătoare!

În final, v-aș ruga să transmiteți un mesaj fanilor de handbal din România.

Știu că pentru a ne îndeplini principalul obiectiv, fanii sunt o parte foarte importantă. Sper că vor fi de fiecare dată în arenă, sper că ne vor ajuta, sper că atunci când nu vom juca cel mai bun handbal, dar vor vedea că ne-am străduit, că ne-am luptat, să fie înțelegători. Abia aștept să-i întâlnesc la meciuri!

Vă mulțumim!

  • Helle Thomsen & Co paote fi văzută pentru prima dată la lucru în 17 august, în cadrul „Handball Fest”, când CSM București va înfrunta Rostov-Don într-o partidă amicală

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele