Eliza Buceschi, după România – Cehia: „Nu a trecut anul degeaba pe lângă noi și am învățat ceva „. Coordonatorul de joc a fost MVP-ul meciului

Redactor:
Marius Hutu
Eliza Buceschi, după România - Cehia: „Nu a trecut anul degeaba pe lângă noi și am învățat ceva
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a debutat cu dreptul la Campionatul European de handbal feminin din Franța, după ce a învins Cehia cu 31-28 într-un meci din Grupa D. Deși echipa a dat senzația la un moment dat că va câștiga categoric, adversara a avut o revenire spectaculoasă, astfel că finalul de joc a avut foarte multă adrenalină. „Cu echipa României nu poți să respiri liniștit decât atunci când se termină partida”, a spus Eliza Buceschi la finalul întâlnirii.

Naționala a reușit să obțină cele două puncte, având mai multe jucătoare care s-au evidențiat: Yulia Dumanska, Cristina Neagu, Crina Pintea, Eliza Buceschi. Ultima a fost și cea mai bună marcatoare, cu 9 goluri, efortul ei fiind răsplătit de oficiali cu trofeul cuvenit celei mai bune handbaliste a meciului. „Nu mai știu de când am marcat nouă goluri, a trecut mult timp, cred că vreo 2 ani, dar importantă este victoria. Pentru mine, ceea ce contează cu adevărat, sunt cele două puncte pe care le-am obținut în seara aceasta„, a susținut coordonatorul de joc al României, care a avut un bilanț perfect la aruncările de la 7 metri, adică 5 goluri din 5 aruncări.

Partida cu Cehia a pus serios la încercare echipa României, chiar dacă la un moment dat scorul a fost 22-13. Trupa lui Jan Basny a revenit la două goluri pe tabelă spre final, iar istoria jocului de anul trecut de la Mondiale câștigat de Cehia cu 28-27 după ce tricolorele au avut șapte goluri avans, s-a repetat pentru câteva clipe.

„Am avut un deja-vu la un moment dat, dar nu a trecut anul trecut degeaba pe lângă noi și am învățat ceva din meciul trecut. Până la urmă s-a terminat așa cum ne-am dorit. Am fost puțin relaxate la pauză, chiar dacă ne-am spus că începem de la 0-0, însă până la urmă contează rezultatul final și astăzi am câștigat”, a declarat Eliza Buceschi.

  • Mă bucur că echipa Cehiei nu s-au apopiat la mai mult de două goluri și am reușit să ne ridicăm pe final. Cred că ne va ajuta și această lecție, suntem pregătite pentru un adversar dificil”, Eliza Buceschi, centru România

MVP-ul partidei a dezvăluit faptul că a răsuflat ușurată abia în minutul 60. „Ca de fiecare dată, cu echipa României nu poți să respiri linișitit decât atunci când se termină meciul”, a adăugat Eliza Buceschi.

Jucătoarea la Corona Brașov nu a lăsat să treacă momentul primei partide de la Euro, fără a le mulțumi suporterilor, mai ales că victoria a venit într-o zi cu totul specială: „Le dedic această victorie tuturor românilor, astăzi, de Ziua Națională. Le mulțumesc celor care au venit aici și au făcut să ne simțim ca acasă, cât și celor care au fost în fața televizoarelor, i-am simțit aproape de noi„.

Următoarea partidă a României este luni, de la ora 19:00, în compania Germaniei.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…