Am ratat semifinalele Europeanului!** România – Ungaria 19-25! Transmite un mesaj de încurajare fetelor

Redactor:
Marius Hutu
Am ratat semifinalele Europeanului!** România - Ungaria 19-25! Transmite un mesaj de încurajare fetelor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mai țineți minte semifinala Mondialului din 2005 dintre România și Ungaria? A fost unul din momentele care ne-au marcat istoria, în sensul că după acel succes naționala a avut un trai decent câțiva ani buni. România a înregistrat însă un recul fără precedent în ulimul timp, iar tricolorele s-au reîntors ca și rezultate, oarecum, în anii 2001-2004.

La Europenele din Serbia, România a ajuns într-un punct de cotitură și, coincidență, lumina de la capătul tunelului s-a numit tot Ungaria. Acum n-a mai fost o semifinală de Mondial, dar miza a avut același sens: „Totul sau nimic!”. Numai între victorie și între „cei mai buni” se putea pune semnul egal. România a plecat cu șansa a doua cu Muntenegru și Spania, dar aseară, în fața Ungariei, are un ușor avantaj la început. Adversarul este rănit în inimă din moment ce intră în teren fără principala marcatoare Tomori, suspendată, iar Anita Görbicz, slăbită trei kilograme în ultimele zile, stă pe bancă.
România joacă în ritmul „Neagu Style”. Interul stânga și-a găsit cadența în partida cu ibericele, pare eliberată de toate problemele din trecut și marchează la foc automat, cel puțin până când antrenorul Bohn decide să-i pună jandarm. Axul central Brădeanu – Stanca surprinde și el în câteva rânduri defensiva Ungariei, Ungureanu contribuie cu trei parade, iar tricolorele se desprind la 5-2 (min. 8). O eliminare de două minute la Manea și introducerea Anitei Görbicz în regim de urgență schimbă cursul partidei. Starul de la Györ provoacă fisuri și fiori în defensiva noastră, și cum fundația se clatină și tabela se întoarce. Ungaria preia conducerea, 12-11 (min. 27) și chiar se desprinde la două lungimi până la pauză (14-12).

S-au speriat de Kiss
În repriza secundă, România încearcă din toate puterile să se oprească din alunecare, dar panta pare tot mai abruptă cu fiecare minut care se scurge. Tricolorele strâng rândurile în apărare, iar Görbicz nu face chiar tot ce vrea, dar problemele se acutizează în atac. Poarta Ungariei este tot mai mică, mingea lovește obsesiv barele sau pe goalkeeperul Eva Kiss, se mai înmulțesc și stângăciile, astfel că handicapul de 3-4 goluri se transformă într-o constantă.
Tadici caută soluții, joacă și cu doi pivoți, dar totul e în zadar, naționala maghiară este pe val. Încet, dar sigur, România se stinge, iar visul unei semifinale se spulberă. Ungaria se impune la final cu 25-19, iar punctul de cotitură de care aminteam la început nu este la Euro 2012. Poate la Mondialul din 2013.


România joacă mâine împotriva Germaniei pentru locul 3 în grupa principală II

GRUPA I PRINCIPALĂ‚
1. Norvegia 4 4 0 0 107-89 8p
2. Serbia 4 2 1 1 106-101 5p
3. Danemarca 4 2 0 2 113-113 4p
4. Franța 4 2 0 2 94-97 4p
5. Suedia 4 1 1 2 92-101 3p
6. Cehia 4 0 0 4 95-106 0p

Rezultate: Norvegia – Serbia 28‑26, Suedia – Danemarca 27-26, Danemarca – Franța 28-27, Cehia – Norvegia 19-21, Suedia – Franța 17-24, Serbia – Cehia 28-24, Cehia – Danemarca 30-33 Norvegia – Franța 30-19, Serbia – Suedia 23-23, Cehia Franța 22-24, Norvegia – Suedia 28-25, Serbia – Danemarca 29-26

GRUPA a II-a PRINCIPALĂ‚
1. Ungaria 4 3 0 1 107-99 6p
2. Muntenegru 4 3 0 1 101-100 6p
3. Germania 4 1 1 2 94-93 3p
4. Spania 4 1 1 2 105-108 3p
5. Rusia 4 0 3 1 99-102 3p
6. România 4 1 1 2 91-95 3p

Rezultate: Germania – Spania 20-23, România – Rusia 21-21, Rusia – Muntenegru 27-30, Ungaria – Germania 24-21, Ungaria – Spania 32-31, România – Muntenegru 20-23, Spania – România 26‑31, Ungaria – Muntenegru 26‑28, Germania – Rusia 26-26, Spania – Rusia 25-25, Germania – Muntenegru 27-20 și România – Ungaria 19-25

ADVERSAR – Fără Müller, dar cu Woltering
În ultimul său meci la Novi Sad, România înfruntă mâine (ora 19:15) Germania, un adversar cu care a jucat două meciuri de pregătire înaintea CE. România s-a impus cu 28-25 în prima partidă, însă la o zi distanță s-a consemnat o adevărată bombă: 9-30. Un rezultat care i-a determinat pe ziariștii din străinătate să se întrebe dacă nu cumva a fost o glumă a României. Germania e în Serbia fără Susan Müller, accidentată, însă o au în poartă pe Clara Woltering, unul dintre cei mai buni goalkeeperi din lume.


Min. 60 – Final de meci
Min. 59
– 7 metri pentru România.Aruncarea lui Țăcălie e respinsă de Kiss.

Min. 58 – Szamoransky este eliminată două minute
Min. 58 –
Stanca înscrie de pe semicerc. 25-19
Min. 57 –
Ungaria se duce la șapte goluri distanță. 25-18
Min. 56 –
Șutul lui Stanca este blocat cu piciorul de Kiss
Min. 55
– Timeout cerut de antrenorul Ungariei

Min. 54 – Se reface diferența de șase goluri. 24-18 pentru Ungaria
Min. 54 – Ada Nechita marchează de pe extremă
Min. 53 –
Ungaria se duce la șase goluri avans. 17-23
Min. 52 –
Ada Nechita ratează un contraatac, Kiss apără din nou.
Min. 51
– Neagu aruncă în Kiss

Min. 51 – Tadici cere timeout
Min. 51 –
22-17, gol Kovacicz
Min. 49 –
România nu a mai înscris de 8 minute
Min. 48 –
Gorbicz face 21-17 cu o aruncare de la șold
Min. 46
– Curea lovește bara din extremă

Min. 44 – Verten înscrie cu o boltă peste Talida Tolnai
Min. 43 –
Gorbicz duce Ungaria la două goluri diferență
Min. 43 –
Tolnai apără și Ada Nechita marchează pe contraatac
Min. 42 –
Dincă marchează pe contraatac. 16-18
Min. 40
– Aruncarea lui Geiger se duce în bară

Min. 39 – Verten marchează de pe extremă
Min. 38 –
Neagu înscrie al cincilea gol al său
Min. 37 –
Curea lovește bara de pe extremă
Min. 34
– Aruncarea lui Neagu este parată de Kiss
Min. 33 – Al patrulea gol pentru Gorbicz

Min. 33 – Ada Nechita face 14-16 pe contraatac
Min. 32 –
Geiger înscrie al 13-lea gol al României
Min. 32 –
Ungaria se duce la patru goluri.
Min. 31 –
Gorbicz înscrie pe lângă blocaj. 15-12 pentru Ungaria
Min. 30
Avem primul atac al celei de-a doua părți, dar Geiger aruncă în blocaj

Min. 30 – Pauză la Novi Sad! Ungaria conduce România cu 14-12
Min. 29
– Kovacsicz face 14-12

Min. 29 – Verten înscrie din nou de pe extremă
Min. 28 –
Neagu egalează cu al cincilea său gol
Min. 27 –
Unguroaicele trec în avantaj. 12-11
Min. 27-
Mingea ajunge cu noroc la Verten și aceasta egalează
Min. 26 –
Unguroaicele se apropie la un gol. 11-10

Min. 25 – Ada Nechita marchează de pe extremă
Min. 25 –
Gorbitz înscrie
Min. 24 –
Neagu ne duce la două goluri distanță
Min. 22 –
Szekeles este eliminată două minute
Min. 22
– Se dictează 7 metri pentru Ungaria. Intră Tolnai în poartă. Gorbicz înscrie însă

Min. 21 – 9-7 România! Înscrie Meiroșu
Min. 20 –
Trecem în avantaj cu al treilea gol al Cristinei Neagu
Min. 19 –
Timeout România
Min. 19 –
Verten egalează după o pasă genială a lui Gorbicz
Min. 18
– Verten face 6-7

Min. 17 – Aruncarea lui Neagu este parată de Kiss
Min. 17 –
Kovacsicz înscrie cu o aruncare puternică
Min. 16 –
Oana Manea este eliminată două minute
Min. 15
– Ada Nechita înscrie cu podeaua, din extremă
Min. 14 – Paradă Ungureanu la aruncarea lui Gorbicz

Min. 13 – Szamoransky marchează cu un șut din unghi
Min. 13 –
Neagu înscrie cu o „bombă”
Min. 12 –
Kovacsicz face 5-3 pe contraatac
Min. 11 –
Aruncarea lui Neagu lovește bara.
Min. 9
– Pintea scoate un 7 metri. Curea trage mult peste poartă.

Min. 8 – Primul timeout al partidei este cerut de antrenorul Ungariei
Min. 8
– Ada Nechita înscrie cu podeaua, pe contraatac.
Min. 7 – Stanca face 4-2 pentru România
Min. 7 – Ungureanu apără cu piciorul un șut, iar Neagu înscrie cu o aruncare sub bară
Min. 6 – Kiss respinge șutul lui Brădeanu din linia a doua.

Min. 4 – Unguroaicele se duc la 2-1 la faza următoare, dar Stanca aduce egalarea de pe semicerc.
Min. 4 –
Aruncarea Iuliei Curea lovește bara
Min. 3
– Paula Ungureanu apără o aruncare a unguroaicelor.
Min. 2 – Brădeanu egalează la primul atac al României.
Min. 1 – Ungaria are primul atac al meciului și deschide scorul prin Klivinyi


UPDATE 21:10 – La Novi Sad se intonează imnurile celor două țări.


UPDATE 17:00 – La casele de pariuri, România pornește favorită. Fetele noastre au o cotă de 1.70 la victorie față de Ungaria, care are 2.70 pentru un succes


UPDATE 16:50 – Vremea în Novi Sad este foarte urâtă, unde ninsorile și ceața îngreunează circulația. În aceste condiții, România nu va avea parte de o susținere puternică în meciul cu Ungaria. Partida urmează să se desfășoare într-o atmosferă ostilă pentru fetele noastre, suporterii maghiari venind la arenă încă de la ora primului meci al zilei, care începe la 17:15.


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte.
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte. "M-am apropiat de ea să îi spun că…
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor uni destinele
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor…
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Toți românii cu buletin vor fi notificați prin SMS. Devine obligatoriu în România
Toți românii cu buletin vor fi notificați prin SMS. Devine obligatoriu în România
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
×