Baia Mare cu un ochi plânge, iar cu altul râde. Fetele au pierdut primul meci în acest sezon, dar Minaur a obținut trei puncte de aur cu Știința Bacău

Redactor:
Marius Hutu
Baia Mare cu un ochi plânge, iar cu altul râde. Fetele au pierdut primul meci în acest sezon, dar Minaur a obținut trei puncte de aur cu Știința Bacău
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSU Suceava n-a avut ambulanță la primul meci din cadrul etapei a 4-a a Ligii Naționale de handbal masculin, astfel că Dinamo a câștigat cu 10-0, la masa verde. Minaur a câștigat derby-ul etapei, 26-24 cu Știința Bacău.

UPDATE Baia Mare a suferit prima înfrângere în acest sezon, la fete, 28-29 cu Corona Brașov, dar amărăciunea a mai fost atenuată de succesul echipei Minaur, cu 26-24 pe terenul vicecampioanei, Știința Bacău. În urma acestui rezultat, echipa danezului Lars Walther a urcat pe locul secund și devine o candidată tot mai serioasă la titlu în Liga Națională masculină. Prezența în echipă a unor vedete precum Malmagro (foto), Tatai și Eklemovic începe să se vadă.


Etapa a 4-a a Ligii Naționale de handbal masculin a debutat în mare liniște, cu un meci în care nu s-a consumat niciun efort fizic. Dinamo București s-a impus cu 10-0 la Suceava, în partida cu echipa locală CSU, în condițiile în care gazdele nu au avut ambulanță. Arbitrii au așteptat și cele 10 minute prevăzute de regulament după ora oficială de start, iar apoi au fluierat finalul de partidă. Conform unui contract încheiat de CSU și Serviciul de Ambulanță din Suceava, la sală ar fi trebuit să fie prezent un echipaj cu 30 de minute înainte de joc. Serviciul a motivat însă absența salvării prin faptul că n-au avut nicio mașină disponibilă.

Prin această victorie, fără emoții, Dinamo a reușit să depășească momentul neplăcut de săptămâna trecută, când a pierdut pe teren propriu cu CSM București. Trupa din Ștefan cel Mare ar fi jucat partida de la Suceava și fără doi dintre cei mai importanți jucători ai echipei, Diaw și Mironescu, care sunt indisponibili din cauza problemelor medicale. De partea cealaltă, CSU trece prin momente delicate și ca poziție în clasament. Pe lângă faptul că nu acumulase niciun punct până azi, Suceava va fi și penalizată cu un punct în clasament.

Dacă Dinamo a obținut trei fără efort, în schimb, Steaua a pierdut prima partidă acasă din acest sezon. Echipa lui Viorel Mazilu a fost învinsă de HC Odorhei cu 32-27. Formația harghiteană a condus tot jocul, chiar și la 8 goluri diferență, astfel că la sfârșitul jocului a devenit noul lider din Liga Națională masculină. HC Odorhei pare în acest moment cea mai în formă echipă din România.

Program etapa a 4-a, Liga Națională de handbal masculin

Poli Timișoara – AHC Potaissa Turda 31-28
CSU Suceava – Dinamo București 0-10
Steaua Alexandrion – HC Odorhei 27-32
CSM București – AHC Dunărea Călărași 32-35
Știința Bacău – Minaur Baia Mare 24-26
HCM Constanța – HC Vaslui 28-23

Clasament Liga Națională – Masculin

1. HC Odorhei 3 3 0 0 92-69 9
2. Minaur Baia Mare 4 3 0 1 98-92 9
3. Dinamo București 4 2 1 1 91-86 7
4. Știința Bacău 4 2 1 1 103-101 7
5. CSM București 3 2 0 1 97-90 6
6. HCM Constanța 3 2 0 1 84-78 6
7. Dunărea Călărași 4 2 0 2 117-115 6
8. Poli Timișoara 4 2 0 2 102-104 6
9. Steaua 4 1 1 2 110-110 4
10. HC Vaslui 4 1 1 2 100-107 4
11. Potaissa Turda 3 1 0 2 84-94 3
12. Energia Tg. Jiu 3 0 0 3 69-86 0
13. CSU Suceava 3 0 0 3 49-64 -1

 

Știați că avem o pagină de Fcaebook dedicată handbalului?

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Decizie pentru cei care primesc pensia PRIN POȘTĂ. Anunțul venit chiar astăzi, 27 APRILIE
Decizie pentru cei care primesc pensia PRIN POȘTĂ. Anunțul venit chiar astăzi, 27 APRILIE
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele