Cristina Neagu este aptă de joc după 7 luni și jumătate de pauză forțată. Jucătoarea a revenit cu gol la Buducnost

Redactor:
Marius Hutu
Cristina Neagu este aptă de joc după 7 luni și jumătate de pauză forțată. Jucătoarea a revenit cu gol la Buducnost
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristina Neagu zâmbește din nou! Interul stânga a depășit perioada critică, prin care a trecut încă de la începutul lunii februarie, când a suferit o ruptură de ligamente, iar acum este din nou aptă de joc. După această pauză foarte lungă, „tricolora” și-a făcut azi reapariția într-un meci de handbal, în partida Buducnost – Vardar Skopje, în cadrul Memorialului „Vinko Kandija” de la Ljubljana. Cristina Neagu a efectuat deplasarea în Slovenia, iar antrenorul Dragan Adzic a decis să o și introducă în teren pentru câteva minute, timp în care a și marcat un gol. Vardar Skopje a câștigat partida cu 25-24 după prelungiri, după ce la finalul timpului regulamentar scorul a fost egal, 21-21. Antrenorul muntenegrean a anunțat că Neagu se simte bine, iar de luni își va relua antrenamentele la intensitate maximă. Astfel, nu este exclus ca românca să intre în echipă chiar de la primul meci în Liga Campionilor, cu Lublin.

În această săptămână, Gheorghe Tadici a anunțat că Neagu va reveni și la echipa națională, de îndată ce handbalista va începe să intre la Buducnost.

La Memorialul „Vinko Kandija” au mai luat startul Krim Ljubljana și Hypo Viena, care s-au înfruntat în cealaltă partidă. Campioana Sloveniei, la care evoluează și româncele Patricia Vizitiu, Oana Manea și Talida Tolnai, s-a impus cu 32-29, astfel că în finala turneului va înfrunta Vardar.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Ungurii devin stăpâni în Europa. Susținerea este totală pentru Viktor Orban
Ungurii devin stăpâni în Europa. Susținerea este totală pentru Viktor Orban
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×