Cristian Gațu nu crede** în existența primei relații între două persoane de același sex din handbalul românesc, dar afirmă: „Lesbianismul e legal”

Redactor:
Andru Nenciu
Cristian Gațu nu crede** în existența primei relații între două persoane de același sex din handbalul românesc, dar afirmă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Șeful federației de handbal, Cristian Gațu, a expus patru motive pentru care nu crede în acuzele aduse de Robert Păcuraru, soțul Alinei Dobrin.

Pe masa lui Cristian Gațu (67 de ani) a ajuns și subiectul orientării sexuale a Alinei Dobrin (foto). Șeful FRH nu percepe însă cazul în tonuri sau nuanțe. Pentru medaliatul cu argint și bronz la JO subiectul e alb sau negru. Mai bine spus: negru! „E oribil! Eu nu înclin urechea la bârfe și nici nu citesc cele două ziare de sport. Am rămas consternat când am văzut titlul de la voi «Lesbianism în handbal» prin care… ați jignit tot handbalul! Și ați nenorocit-o și pe fată! Există însă și justiție”, atacă Gațu.

Cu ce vine în apărarea Alinei șeful FRH? „Vă spun imediat. În primul rând: Nu ați dovedit! În al doilea rând nu am văzut și versiunea handbalistei în ziar. (n. r.- ProSport a prezentat încă de marți, 8 ianuarie, declarațiile Alinei). În al treilea rând, și dacă ar fi așa, ceea ce e imposibil, lesbianismul e legiferat în România. Și nu în ultimul rând, nu se intră cu bocancii în viața privată. Alina e un bun al sportului românesc, campioană mondială de juniori și fost căpitan al naționalei. Și mai are și un fiu”.  Ce nu înțelege Gațu (foto medalion)? Nu ProSport, ci soțul Alinei Dobrin o acuză pe handbalistă într-un proces de divorț că ar avea relații homosexuale cu o colegă.

„M-a scârbit. Mi-am dat seama că am stat 10 ani lângă un dușman”, Alina Dobrin, despre soțul său, Robert Păcuraru, în  ediția ProSport de marți.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele