„Clientele” Franței! România U19 a suferit a patra înfrângere în fața Franței în mai puțin de o lună, de această dată cu număr record de goluri primite

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nu a mai rămas nimic din orgoliul echipei care în 2014 câștiga titlul mondial la Campionatul Mondial sub 18 ani. Trupa lui Aurelian Roșca și Gavril Kozma a înregistrat sâmbătă seara, la Valencia, o nouă înfrângere urâtă, 39-35 cu Franța, în jocul de clasament pentru locurile 9-10 din cadrul Campionatului European Under 19. Astfel, în decursul unui an de zile, generația 96-97 a reușit să coboare nu mai puțin de nouă poziții în raport cu clasamentul final al Campionatului Mondial.

În ceea ce privește disputa cu Franța (echipă clasată anul trecut pe locul 16 la Mondial), România a pierdut al patrulea joc consecutiv în mai puțin de o lună de zile.  Primele două le-a cedat chiar înaintea turneului final din Spania, în două jocuri de pregătire, cu 34-30 și 37-28. Au fost multe voci în handbalul românesc care au susținut faptul că FRH a greșit trimițând naționala la meciuri de pregătire în Franța, având în vedere că în mai puțin de două săptămâni urma să înfrunte din nou această selecționată, chiar în primul joc la Euro. Rezultatul din Grupa C le-a dat dreptate: 31-24 cu un „parțial” de minus 14 în ultimele 40 de minute!

De parcă n-ar fi fost de ajuns aceste eșecuri, soarta a făcut ca România și Franța să se întâlnească din nou la Euro, chiar în ultima partidă înainte ca echipele să se întoarcă acasă. După 3 partide pierdute cu cel puțin 30 de goluri încasate probabil că mulți s-ar fi așteptat ca deținătoarea titlului mondial să aibă la final de competiție o tresărire de orgoliu și să mai spele rușinea atât de la jocurile de pregătire din Franța, cât și de la Euro. S-au înșelat amarnic! Tricolorele nu numai că n-au avut orgoliu, dar au încasat și un număr record de goluri, 39! La câte goluri au încasat este cât se poate de clar cât de dispuse au fost la efort jucătoarele.

Dacă s-a ales praful sau nu de campioana mondială râmâne ca timpul să se pronunțe, dar cu această mentalitate, „prezentată” la turneul final, tricolorele adulate în 2014 nu au șanse să se impună și la senioare, la cel mai înalt nivel.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Ungurii umilesc România. Pregătesc marea lovitură: Putem scrie istorie
Ungurii umilesc România. Pregătesc marea lovitură: Putem scrie istorie
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen