Campionii mondiali au ieșit la joc și au înființat un club sportiv! Cristian Gațu a rămas cu un mare of după o carieră la nivel înalt, iar pentru a rezolva problema ar fi dispus să lucreze ca voluntar. Apare Strada „Gheorghe Gruia”

Redactor:
Marius Hutu
Campionii mondiali au ieșit la joc și au înființat un club sportiv! Cristian Gațu a rămas cu un mare of după o carieră la nivel înalt, iar pentru a rezolva problema ar fi dispus să lucreze ca voluntar. Apare Strada
  • Publicat:
  • Actualizat:

La inițiativa campionilor mondiali Cristian Gațu, Ștefan Birtalan, Gheorghe Goran și Radu Voina, în peisajul sportului românesc a apărut Asociația Club Sportiv Team Cristian Gațu, având ca scop principal promovarea și susținerea sportului. Ideea a fost pusă în practică în Sectorul 5, acolo unde și-a trăit o parte din viață regretatul Gheorghe Gruia, poate cel mai mare handbalist român din toate timpurile.

O primă acțiune de promovare a sportului în general, nu numai a handbalului, a avut loc azi la Liceul Teoretic „Ion Barbu”, unde alături de campionii mondiali au mai fost prezenți Petre Brănișteanu, Marius Novanc, Bogdan Voina, o echipă de handbal de la CSS Steaua, dar și peste 200 de elevi ai instituției.

„În primul rând am văzut un complex sportiv foarte bun. Vrem să mai facem câte ceva pentru istoria sportului, iar azi am fost în școală, în prima din acțiunile programate în această perioadă, în tentativa de a promova sportul, de a-i atrage pe copii spre acest domeniu de activitate”, ne-a declarat Cristian Gațu.

Prin intermediul clubului, campioni mondiali încearcă să promoveze mișcarea sportivă de masă pe raza Sectorului 5. În același timp, foștii handbaliști s-au angajat că se implică pentru dezvoltarea unei infrastructiri sportive în acest sector, prin construirea unei Săli Polivalente de minimum 12.000 de locuri. Acesta a rămas și ultimul mare of în mare de sport al fostului președinte al Federației Române de Handbal. De altfel, Cristian Gațu a anunțat că se oferă și voluntar pentru a munci la ridicarea acestei săli!

Dublul campion mondial a militat mai bine de 10 ani pentru construirea unei arene de peste 10.000 de locuri. Cristian Gațu a mers și la IHF pentru a aduce Campionatul Mondial de seniori din 2009 în țară, doar-doar va convinge astfel autoritățile să ridice Sala Polivalentă. Chiar și cu o arenă „imaginară”, România a fost foarte aproape să câștige dreptul de a organiza acea competiție, dar a pierdut atunci la un singur vor în fața Croației. Construcția sălii a rămas însă și azi la stadiul de proiect, indiferent cum s-a numit primarul Capitalei, deși inclusiv Michael Wiederer, între timp ajuns președintele EHF, a fost invitat în urmă cu câțiva ani la „prima sapă”.

Toate aceste proiecte demarate prin intermediul Asociația Club Sportiv Team Cristian Gațu au pornit de la ideea de a face anumite lucruri și în memoria marelui Gheorghe Gruia. În acest sens, Consiliul Local al Sectorului 5 a și aprobat într-o ședință ca strada pe care a locuit „tunarul” României să poarte denumirea de „Gheorghe Gruia”.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Decizia finală privind pensiile românilor. Ciolacu a dat ordin: Din respect față de seniori
Decizia finală privind pensiile românilor. Ciolacu a dat ordin: Din respect față de seniori
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…