Bogdan Burcea după partida SCM Craiova – Togliatti: „Lada are o echipă puternică, am simțit asta, dar în același timp am simțit în partea secundă că le puteam învinge”. Pe ce se bazează antrenorul la partida retur

Redactor:
Marius Hutu
Bogdan Burcea după partida SCM Craiova - Togliatti:
  • Publicat:
  • Actualizat:

SCM Craiova a pierdut cu 25-23 în fața echipei Lada Togliatti, în prima manșă din cadrul sferturilor de finală ale Cupei EHF la handbal feminin. Antrenorul Bogdan Burcea este convins însă că formația olteană nu și-a spus ultimul cuvânt.

Reprezentanta României a avut o primă repriză slăbuță, motiv pentru care adversara din Rusia s-a desprins la 6 goluri, scor 9-15. „Am avut o primă repriză mai nefastă, jucătoarele nostre cheie au evoluat la un nivel mai scăzut. Iar când se întâmplă asta, este greu să performezi în fața unei echipe precum Lada Togliatti. Dar, dintr-un alt punct de vedere, evoluția lor a fost oarecum explicabilă, după atâtea meciuri în care tot ele ne-au dus în cârcă”, a declarat antrenorul Bogdan Burcea.

SCM Craiova a avut o parte secundă mai bună, chiar a revenit la 16-17, iar în final a cedat la două goluri diferență, cu 25-23. Evoluția din această parte îi iau speranțe tehnicianului echipei SCM Craiova că lucrurile nu sunt tranșate în această dublă manșă. „Atât timp cât mai există 60 de minute, ne jucăm șansele. În primul rând, sper într-o evoluție mai fastă a jucătoarelor cheie la Togliatti. Lada are o echipă puternică, am simțit asta, dar în același timp am simțit în partea secundă a jocului tur că le puteam învinge. Sperăm să reușim acest lucru în partida retur”, a concluzionat Bogdan Burcea.

Calificarea în semifinale va fi decisă sâmbăta viitoare, în Rusia. Câștigătoarea acestei confruntări va evolua mai departe cu învingătoarea dintre HC Zalău și Kastamonu, meci încheiat cu 29-28 în prima manșă.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
Obligatoriu pentru cei care stau la CURTE. Este cea mai bună soluție pe care o au
Obligatoriu pentru cei care stau la CURTE. Este cea mai bună soluție pe care o au
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×