Avem euro-fete!
Balurile europene nu sunt interzise pentru fetele din România,
în contextul în care şi baschetbalistele au şanse de a ajunge la
Euro 2011 (preliminarii în august).
În weekend, naţionala de handbal a încheiat grupa I pe locul
secund, la finele meciului câştigat la Tg. Mureş cu Elveţia
(37-26), în timp ce voleibalistele s-au clasat aseară pe primul loc
în seria E (Hasselt - Belgia şi Constanţa), după 3-0 cu naţionala
Belgiei.
Obişnuite cu aerul rece din Norvegia şi Danemarca, naţiunile care
vor organiza CE din decembrie, fetele lui Radu Voina s-au distrat
sâmbătă cu teamul din Ţara Cantoanelor, Neagu şi colegele ei fiind
calificate încă de miercuri, în urma victoriei cu Portugalia.
Surprinzător însă, Ucraina "alchimistelor" Pidpalova şi Şimkute au
încheiat grupa pe primul loc (27-27 şi 36-35 cu România), iar la
tragerea la sorţi de pe 5 iunie, la Odense, tricolorele nu vor fi
cap de serie.
Aseară, şi voleibalistele selecţionerului sârb Darko Zakoc au
format hora bucuriei la Constanţa. Absente la ultimele două ediţii
ale Europenelor (dar prezente la toate celelalte 22 de competiţii
de acest nivel), Iuliana Nucu & Co aveau nevoie să adune cel
puţin 42 de puncte. Le-au zdrobit însă pe belgience cu un sec 3:0
(-21, -20, -20), iar dacă vor răspunde convocărilor şi consacratele
vedete de peste hotare, atunci naţionala poate emite pretenţii la
fazele superioare.
MASCULIN
Naţionala de polo, calificată la CE din septembrie
Naţionala de handbal joacă pe 13 şi 20 iunie barajul de calificare
cu Rusia pentru CM 2011
Naţionala de baschet a României se va lupta în preliminariile CE
din 2011
Naţionala de rugby joacă în premieră recalificări pentru Cupa
Mondială 2011
Naţionala de volei a ratat calificarea la CE 2011

Avem euro-fete!



















v-a suparat comentariul postat mai devreme. ca la securitate: care nu e cu noi, il "stergem".
puneti va rog poza cu oana la rezolutie mare sa nu ma supar.
Nationala de fotbal a Romaniei s-a calificat la Jocurile de Noroc ce se desfasoara in perioada 1 ianuarie-31 decembrie a fiecarui an, prin Cluburile din Bucuresti, Pitesti, Constanta, Turcia si Cipru. Rugam Tv-urile din Romania sa se intreaca intre ele pentru a ne transmite imagini in direct de la aceste competitii. Merita acesti baieti sa-i vedem.
felicitari fetelor! cat despre mediatizarea EXCESIVA a fotbalului din romania nu pot sa spun decat...vai si amar de vietile noastre... si cand te gandesti ca nu doar la handbal avem rezultate foarte bune...