Antrenorii echipei St. Raphael au „predat” în Baia Mare, la tabăra de vară a lui Valentin Ghionea. Joel da Silva: „Am văzut tineri cu multă energie, pasionați, care vor să învețe handbal. Diferă doar metodologia de lucru”

Redactor:
Marius Hutu
Antrenorii echipei St. Raphael au
  • Publicat:
  • Actualizat:

Valentin Ghionea continuă să pună umărul la dezvoltarea handbalului românesc și din afara terenului, iar în această săptămână a organizat la Baia Mare, pentru al doilea an consecutiv, o tabără de vară adresată tinerilor sportivi. Aceeași idee am regăsit-o și într-un alt colț al țării, mai exact la Costinești, acolo unde Aihan Omer a venit la rândul lui cu multe informații utile pentru copii.

Atât Valentin Ghionea, cât și Aihan Omer au avut invitați de marcă și de peste hotare. Extrema dreaptă a naționalei a adus în Baia Mare staff-ul tehnic al echipei St. Raphael, finalista ultimei ediții a Cupei EHF, adică pe antrenorii Joel da Silva și Rareș Fortuneanu. Fostul selecționer al României l-a adus în fața copiilor pe nimeni altul decât Alfred Gislasson, antrenorul lui THW Kiel, dar și pe Simona Spiridon, coordonatoarea Centrului Olimpic al Austriei.

„Încercăm să facem pași mici în handbalul masculin, pentru că noi suntem acolo jos. Cu pași mici să ieșim din noroi, iar după ce scoatem capul să continuăm pe același drum, pentru că suntem mult în spate. Tabăra și cursul pentru antrenori (n.r. cu această ocazie, Vali a pus pe tapet și un curs de 2 zile pentru tehnicieni) sunt niște pași mici și îmi doresc să ajute, dar poate că e prea puțin ce fac eu, ar mai trebui să mai facă și alții, să se gândească la astfel de tabere și nu numai. Antrenorii care stau acasă să se gândească că ar trebui să fie la toate astfel de cursuri organizate în pauza competițională”, ne-a relatat Valentin Ghionea.

Reprezentanți ai handbalului francez la nivel de cluburi, Joel da Silva și Rareș Fortuneanu au încercat în timpul petrecut în Baia Mare să ofere copiilor și antrenorilor sau viitorilor tehnicieni cât mai multe informații despre școala de handbal din Hexagon. „Când am venit aici, cel mai important lucru a fost să le împărtășesc celor prezenți câteva idei din handbalul francez. Am văzut tineri cu multă energie, pasionați, care vor să învețe handbal. Copiii iubesc handbalul și în România și în Franța, diferă doar metodologia de lucru. Trebuie să se mai schimbe anumite lucruri aici, pentru că și handbalul s-a schimbat”, a declarat Joel da Silva pentru ProSport.

„Copiii au fost foarte receptivi. Nivelul este destul de slab în România, dar copiii sunt foarte avizi de a învăța. Se vede în ochii lor că sunt dornici de a învăța, sunt dornici de a primi informații, sunt dornici de a fi corectați”, ne-a relatat și Rareș Fortuneanu.

  • „Le-am arătat copiilor spre exemplu apărarea om la om, poziționarea picioarelor. Le-am arătat, de fapt, lucruri tehnice pe care ei nu le fac, principii noi de apărare”, Rareș Fortuneanu, antrenor secund St. Raphael

Fostul internațional român a detaliat cu această ocazie și câteva din ideile expuse la cursul din Baia Mare: „Am prezentat filiera franceză la copii și juniori, de la baby handbal până la prima reprezentativă a Franței, toate sistemele de pregătire. Cum este Franța împărțită, ei au 24 de Poluri (un fel de centre de pregătire) la feminin și 24 la masculin. Care sunt liniile roșii de dezvoltare a copiilor și de formare a viitorilor jucători din echipa națională a Franței, care sunt metodele de selecție, de la ce vârstă se selecționeză copiii. Franța are 500.000 de legitimați, așadar trebuie mulți ochi, o organizare de fier să poți să crești și să ai cât mai puține pierderi. De asemenea, am prezentat câteva idei despre managementul unei echipe de seniori, începând de la construcție. Cum recrutăm jucătorii, ce tip de management folosim în relația cu jucătorii, modelul de performanță”.

La final, Valentin Ghionea s-a arătat mulțumit cum au decurs lucrurile la a doua ediție a taberei de vară pe care a organizat-o și intenționează să repete acțiunea și la anul. „Tabăra a fost OK, copiii au fost receptivi, se vede că își doresc să învețe lucruri noi. Din păcate nu au fost prea mulți, în principiu ar trebui să reacționeze mai mulți la astfel de idei și copii, dar și antrenorii”, a tras concluziile extrema dreaptă a României.

La Camp-ul lui Valentin Ghionea au participat aproximativ 60 de copii.

Fotografii: Facebook / Ghionea Valentin’s Handball Camp

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta îmi ceri tu bani?!” + Diva s-a lipit de perete
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta…
Îți fac direct dosar penal. ALERTĂ pentru șoferii care merg la RAR. Îți confiscă și mașina
Îți fac direct dosar penal. ALERTĂ pentru șoferii care merg la RAR. Îți confiscă și mașina
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×