Andrei Cian: „Obiectivul Stelei este clasarea pe locurile 4-6”

Andrei Cian:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Managerul echipei de handbal a CSA Steaua, Andrei Cian, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că obiectivul formației militare în noul sezon este clasarea între primele șase locuri, după ce anul trecut a terminat competiția pe poziția a opta.

„Anul acesta încercăm un obiectiv mai îndrăzneț, adică mai întâi să intrăm în play-off, iar apoi să încheiem sezonul pe unul din locurile 4-6. Va depinde de noile achiziții, dar și de ceilalți jucători tineri, pentru că avem jucători tineri în lot”, a spus Cian.

În pauza competițională Steaua i-a achiziționat pe interul dreapta chilian Rodrigo Alonzo Salinas Munoz (Granollers), pe interul stânga cubanez Guillermo Corzo Gomez (Valladolid), Eremia Pîrîianu, Ionuț Nistor, Adrian Macovei și Vlad Vlăduț.

„Noile achiziții sunt Rodrigo Salinas (Chile), Corzo Gomez (Cuba), Eremia Pîrîianu, jucători cu ștate vechi în campionatele de unde vin și sperăm noi ca plusul lor de experiență va conta foarte mult în echipă. Pe lângă aceștia, mai avem încă trei jucători tineri, Ionuț Nistor, Adrian Macovei și Vlad Vlăduț, care sperăm la fel să ne ajute în noul proiect pe care îl demarăm”, a completat Cian.

Noul antrenor al echipei este fostul jucător Viorel Mazilu, care a semnat cu Steaua un contract valabil cinci ani. „Voi trata fiecare meci la victorie, indiferent dacă vom juca acasă sau în deplasare. Sunt un tip căruia i-a plăcut să câștige și asta încerc să le transmit și elevilor mei. Eu îmi doresc să iau campionatul, dar nu sunt Nostradamus să prezic dinainte ce se întâmplă, dar echipa va da totul pe teren ca să câștige meciul”, a adăugat Mazilu.

Viorel Mazilu s-a declarat mulțumit de transferurile efectuate de Steaua în acest sezon. „Noile achiziții sunt jucători pe care mi i-am dorit în lot. Conducerea a făcut tot posibilul pentru a realiza aceste transferuri. Mai avem în obiectiv aducerea a încă doi jucători străini, un apărător și un coordonator sau inter, dar încă sunt tratative, nu este nimic semnat și încă nu știm exact. Noi am întrebat și la HCM Constanța, dar nu am primit niciun răspuns”, a explicat Mazilu.

Căpitanul Ionuț Georgescu este de părere că noile achiziții s-au acomodat deja cu jocul Stelei. „Încercăm să-i acomodăm pe cei care au venit. Cred că vom face tot ce ne stă în putere pentru a ne îndeplini obiectivul. Cred că și ei s-au acomodat, având în vedere că am avut zece meciuri de pregătire și am început să ne legăm ca relații de joc. Sper ca până la meciul de duminică cu Baia Mare să fie toți apți. Pe cei doi străini îi cunoșteam, cu Corzo am jucat în Spania și sper ca împreună cu Salinas să fie doi jucători exponențiali. Cred că vor fi între cele mai bune transferuri ale campionatului”, a subliniat Georgescu.

Rodrigo Salinas a precizat că a ales să evolueze în România în special din cauza problemelor financiare pe care le-a avut în ultimele sezoane în Spania. „Abia aștept să înceapă campionatul și sper să-l câștigăm. Este o schimbare totală față de campionatul spaniol, de ligă, de filosofie, de stil de joc, dar sper să cresc în valoare ca jucător aici. Am ales Steaua pentru că obiectivul meu a fost să nu mai joc în Spania din cauza problemelor financiare, dar m-a atras și proiectul de aici, chiar dacă aveam alte oferte din alte țări”, a mai spus Salinas.

Guillermo Corzo Gomez susține că mai are nevoie de o lună pentru a se acomoda la campionatul românesc. „Obiectivul meu personal este să joc bine, să creștem de la locul opt de anul trecut, iar jocul echipei să fie mai bun. Mai am nevoie cam de o lună pentru a mă acomoda la campionatul românesc”, a explicat Gomez.

Pivotul Eremia Pîrîianu, în vârstă de 39 de ani, care în ultimele trei sezoane a evoluat în Franța la US Handball Creteil a precizat că oferta Stelei este perfectă pentru finalul său de carieră. „Mă bucură oferta Stelei. E bine pentru finalul meu de carieră, deoarece joc la un club cu tradiție în handbal. Sper să fiu acel plus de experiență. Am găsit un colectiv extraordinar, cu plăcere de a juca handbal, iar acest lucru îmi dă încredere. Cred că va fi un campionat disputat și cu multe surprize”, a conchis Pîrîianu.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele