ANALIZĂ‚ | România a scos pe piață o nouă generație la senioare! Cine va fi pilonul naționalei în următorul deceniu și concluzia lui Ambros Martin după cele două meciuri de verificare cu Spania

Redactor:
Marius Hutu
ANALIZĂ‚ | România a scos pe piață o nouă generație la senioare! Cine va fi pilonul naționalei în următorul deceniu și concluzia lui Ambros Martin după cele două meciuri de verificare cu Spania
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de handbal senioare, a cărui obiectiv principal obiectiv pentru 2017 este o participare la cel mai înalt nivel la Campionatul Mondial din Germania, a încheiat duminică prima acțiune din acest an. Normal, primul pas oficial al României spre turneu final este să depășească Austria în barajul din luna iunie, dar după cum au arătat lucrurile la cele două jocuri cu Spania (21-24 și 21-20), fără a avea la dispoziție toate jucătoarele cu experiență, obiectivul este în grafic. Tricolorele s-au evidențiat în primul rând prin atitudine, team-spirit, de aici rezultând și o apărare destul de solidă, cu care adversara s-a chinuit vizibil.

Un aspect foarte important se desprinde însă după această acțiune. Meciurile cu Spania au confirmat faptul că România beneficiază de o generație destul de valoroasă, 1994-1995, chiar dacă la nivel de junioare sau tineret nu a adunat medalii precum cea a Cristinei Neagu (1988-1989) sau Cristinei Laslo (1996-1997). O generație pe scheletul căreia se poate construi o națională frumoasă, foarte puternică pentru următorii 5-7 ani.

Statistic, șapte jucătoare din respectiva generație au fost urmărite la lucru de Ambros Martin cu această ocazie și, fără excepție, toate au dat satisfacție, au avut un rol important la această acțiune, cel puțin după minutele adunate, în special în meciul doi în care echipa și-a dorit cu orice preț să câștige:

  • Portar: Denis Dedu
  • Extremă: Andreea Chiricuță
  • Linia de 9 metri: Gabriela Perianu, Bianca Tiron, Laura Popa, Mădălina Zamfirescu, Andreea Pricopi
  • Maria Constantinescu, Ana Maria Tănăsie (ambele accidentate), Elena Șerban, Mădălina Conache, Nicoleta Safta, Maria Gavrilă sunt alte jucătoare din generația 94-95 cu evoluții constant bune în Liga Națională, care ar putea ajunge la echipa națională

Majoritatea fetelor din generația 94-95 fac foarte bine și faza defensivă. Gabriela Perianu va fi, probabil, jucătoarea în jurul căruia se va construi întreaga strategie a naționalei în următorii ani. Din cauza unei accidentări, ea nu a jucat la Campionatul European din decembrie, unde România s-a clasat pe locul 5, dar mai mult ca sigur va fi piesa de rezistență a sistemului defensiv. Alături de interul stânga de la Dunărea Brăila, Laura Popa, Mădălina Zamfirescu (colegele de generație), Crina Pintea, o altă jucătoare devenită indispensabilă pentru echipă, plus Cristina Zamfir, Gabriella Szucs și chiar Ana Maria Dragut sunt deja soluții pentru apărarea României în perioada următoare.

Înaintea turneului final din decembrie 2016, sistemul defensiv era privit ca o mare problemă pentru România, în condițiile în care Aurelia Brădeanu era deja retrasă din echipa națională, iar Gabriela Perianu s-a accidentat. Astfel, Ambros Martin a fost nevoit să găsească soluții pe termen scurt. Pe termen lung, numărul de soluții este mai mare, așadar și premisele sunt încurajatoare.

La sfârșitul acțiunii de duminică, Ambros Martin a remarcat evoluția per ansamblu a echipei, dar în același timp a și atras atenția, în sesnul că a cerur handbalistelor să se implice și mai mult în pregătire la nivelul echipelor de club.

„Avem potențial, dar trebuie să ne antrenăm mult mai mult. Ușa echipei naționale este total deschisă pentru jucătoarele care vor să muncească. Concluzie este că trebuie să lucrăm și mai mult dacă vrem să avem rezultate bune în viitor”, a declarat selecționerul Ambros Martin.

De-a lungul timpului, nu de puține ori, fostul selecționer Gheorghe Tadici a atras atenția că unele jucătoare au venit la lot cu deficiențe din punct de vedere al pregătirii fizice. De altfel, acesta a fost unul din factorii care au condus și la un rezultat sub așteptări la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen