Analiza lui Per Johansson după semifinala CSMB – Vardar: „A fost un cocktail tot meciul! Am avut probleme în apărare timp de 60 de minute”

Redactor:
Marius Hutu
Analiza lui Per Johansson după semifinala CSMB - Vardar:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • CSM București a pierdut de o manieră categorică cu Vardar Skopje în semifinalele Ligii Campionilor, chiar dacă la final diferența înregistrată a fost numai de 5 goluri: 33-38. Să primești 38 de goluri în Final 4, înseamnă că ai avut o problemă foarte mare.

„Meciul a fost așa cum nu l-am așteptat. În prima repriză am făcut foarte multe greșeli tehnice, au fost multe erori pe care nu le-am văzut până acum. Sigur, Vardar a fost foarte bună, a avut putere, viteză, eram pregătiți pentru așa ceva. Nu am reușit să o blocăm pe Penezic, a înscris goluri de la 10-11 metri. De asemenea, Lacrabere și celelalte adversare au avut posibilitatea să joace și să înscrie. Am ratat trei aruncări de la 7 metri, am ratat contraatacuri, iar Vardar ne-a pedepsit. La pauză am vorbit despre cum putem rezolva problemele, pentru a avea o șansă aveam nevoie de 10 minute foarte bune după pauză. Am redus diferența până la 7 goluri, ar fi trebuit să scădem diferența la 3-4 goluri. În atac am reușit să marcăm 20 de goluri, dar am avut probleme în apărare timp de 60 de minute”, a explicat Per Johansson.

Deși s-a vorbit în jurul acestei partide și despre factori colaterali care au influențat evoluția „tigroaicelor”, antrenorul CSM București a susținut că doar o handbalistă a avut probleme stomacale (n.r. Jelena Grubisic), nu poate da vina pentru jocul prost după o întârziere de 5 minute a autocarului: „Nu pot da vina pe aceste lucruri, nu au avut nimic de a face cu meciul. Am așteptat 5 minute autocarul în hol, dar este un oraș mare”.

„Au fost probleme de ordic tactic, tehnic, mental?”, a fost una din întrebările pentru Per Johansson. Răspunsul: „A fost un cocktail, am văzut multe din cele mai bune jucătoare care au pierdut mingea, au făcut erori, apărarea nu a mers. Sunt dezamăgit că nu am respectat regulile pe care le-am stabilit”.

Antrenorul a realizat că meciul cu Vardar Skopje este pierdut cu 3 minute înainte de final: „Am marcat foarte multe goluri, dar am primit 21 în prima repriză și 17 în a doua”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Schimbare pentru cei cu MAȘINI PE BENZINĂ. Este răsturnare totală de situație pentru milioane de români
Schimbare pentru cei cu MAȘINI PE BENZINĂ. Este răsturnare totală de situație pentru milioane de români
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…