Ambros Martin, una dintre variantele de antrenor pentru CSM București începând din vară! Gabriela Szabo: „Mi-ar plăcea să accepte”. Pentru acest final de sezon, campioana României discută cu doi antrenori

Redactor:
Marius Hutu
Ambros Martin, una dintre variantele de antrenor pentru CSM București începând din vară! Gabriela Szabo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSM București are un final de săptămână fierbinte, după ce s-a despărțit de Helle Thomsen. Oficial, antrenoarea nu a fost demisă, dar ea a anunțat că nu se mai întoarce la echipă. Campioana României discută cu doi antrenori nordici în această perioadă, unul fiind Per Johansson, iar celălalt un tehnician din Norvegia. Mai mult, clubul bucureștean are deja ca direcție de acțiune și viitorul sezon, iar varianta Ambros Martin prinde tot mai mult contur!

Conducerea clubului și Helle Thomsen au discutat în primă fază despre încetarea colaborării privind sezonul următor. Până la data de 15 martie, cele două părți aveau de luat o decizie, dacă vor continua sau nu încă un an, conform unei clauze contractuale. Pe fondul unor rezultate slabe în ultimele săptămâni, lucrurile s-au precipitat, iar de la „nu mai continuăm din sezonul următor” s-a ajuns la „nu mai continuăm de acum”. Decizia finală pare să fi fost luată chiar de Helle Thomsen, care a decis să plece de acum, conform anunțului făcut în vestiar, dar și a declarațiilor oferite în presa daneză. Jocul echipei nu mergea la nivelul așteptărilor și a simțit probabil că a pierdut și încrederea conducerii.

Gabriela Szabo, directorul general al clubului, a precizat într-o discuție cu ProSport faptul că oficial colaborarea încă nu a fost încheiată, dar în același timp a spus că gruparea pe care o conduce nu o poate ține cu forța pe Helle Thomsen :”După Rostov, chiar dacă a fost o discuție în care am încurajat-o să continue, am văzut că aseară (n.r. după partida de campionat cu CSM Bistrița) a fost singură la vestiar și a anunțat fetele că pleacă. Mai mult, a declarat în presa daneză acest lucru. Ca forme legale, Helle Thomsen nu a depus niciun document în club legat de demisie și nici clubul nu i-a înaintat vreun document de despărțire sau ceva în acest sens. Acum, dacă decizia e luată de ea, e clar că nu o ținem cu forța”.

Gabriela Szabo a aflat din mass-media că Helle Thomsen nu mai este antrenorul CSM București, dar în același timp a susținut că era la curent cu situația de la echipă, faptul că lucrurile nu mergeau așa cum ar fi trebuit: „Am aflat din presa noastră că Helle Thomsen pleacă, după care am luat legătura cu colegii mei din secția de handbal. Mi-au confirmat că au avut o discuție, că Helle a decis să facă un pas înapoi, de comun acord. Zilele trecute am avut o discuție pe secție, am făcut o analiză împreună cu conducerea, cu Helle Thomsen, într-un fel am văzut ce se întâmplă”

Directorul general al clubului a confirmat faptul că CSM București discută cu doi antrenori nordici, iar obiectivele rămân neschimbate: „Sunt în discuție cu doi antrenori, vedem care dintre ei acceptă să vină și să preia echipa. Într-devăr, echipa are nevoie de un lider puternic, un lider care să strunească toate fetele, un lider care să conducă echipa în Final 4. În același timp, fetele trebuie să se readune și să înțeleagă că avem un obiectiv comun pe care trebuie să-l îndeplinim și ni l-am asumat atât în fața Consiliului de Adfministrație, cât și față de fanii CSM București”.

Pe de altă parte, Gabriela Szabo a susținut că situația la echipă are acum două faze: „Una de a termina sezonul actual rezonabil cu rezultatele dorite, iar a doua cu o conducere care să preia echipa din sezonul următor”.

Ambros Martin, antrenorul de pe banca tehnică a naționalei României, dar și a formației Gyor, este o variantă pentru CSM București începând din vară, care începe să prindă contur tot mai apăsat. „Personal, mi-ar plăcea să accepte”, a spus Gabriela Szabo pentru ProSport. Antrenorul spaniol a anunțat încă din luna februarie că va pleca de la Gyor la sfârșitul sezonului, după o perioadă de 6 ani. În acest timp, el a cucerit deja trei titluri în Liga Campionilor și este în cursă și spre al patrulea.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă duc în …”
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă…
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la BLOC
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la BLOC
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×