Ambros Martin a pus condiții înainte de a semna cu Rostov Don: „Echipa națională este obiectivul meu personal. Acum a sosit momentul…”

Redactor:
Marius Hutu
Ambros Martin a pus condiții înainte de a semna cu Rostov Don:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ambros Martin și-a început de câteva zile activitatea la noua lui echipă Rostov-Don, după 6 ani petrecuți la Gyor. În momentul în care a fost prezentat oficial, antrenorul spaniol a vorbit și despre naționala României. Prima reprezentativă este un obiectiv prioritar pentru Ambros Martin, în sensul că își dorește foarte mult să ajungă alături de tricolore la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Ambros Martin a semnat un contract pe un sezon cu Rostov Don cu drept de prelungire pe încă unul, semn că ar putea lucra în paralel, echipă de club – naționala României, până în 2020, anul Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Din declarațiile oferite în Rusia, reiese faptul că antrenorul spaniol a condiționat semnarea contractului cu Rostov doar dacă va fi lăsat să-și continue treaba și la echipa națională a României.

„Vreau să mulțumesc conducerii din Rostov-Don, care mi-a oferit ocazia să pot conduce ambele echipe (n.r. Rostov și România). Vreau să remarc faptul că în ultimii ani, atât la feminin, cât și la masculin, echipele care au ajuns în finalele Ligii Campionilor au avut pe banca tehnică antrenori care sunt și la naționale. Acest lucru dovedește că nu este niciun risc pentru club. Acesta este un risc doar pentru mine și pentru familia mea, pentru că îmi petrec timpul liber cu echipa națională. Dar primesc sprijin deplin din partea familiei, ceea ce este foarte important pentru mine. Mă înțelege, știe ce iubesc și ce vreau să obțin”, a susținut selecționerul României.

Ambros Martin este foarte motivat în ceea ce privește echipa națională a României, iar asta reprezintă un real câștig pentru prima reprezentativă. „Echipa națională este obiectivul meu personal. În calitate de antrenor, am acum șansa de a face ceva grozav cu echipa (n.r. România), în special la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Vreau să fiu în echipă, vreau să am această experiență ca antrenor, iar acum a sosit momentul”, a declarat Ambros Martin, conform site-ului oficial al echipei Rostov Don.

Ambros Martin a reușit să câștige cu România grupa preliminară de calificare la Campionatul European 2018 într-o bătălie cu Rusia.

Sursa foto: rostovhandball.ru

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Reacţia unui american aflat în vacanţă în România, după ce s-a trezit pe o pajişte plină de vaci.
Reacţia unui american aflat în vacanţă în România, după ce s-a trezit pe o pajişte plină de vaci. "Mi-au dat…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
Ţara dispare de pe hartă. Se fac planuri de INVAZIE: O necesitate ISTORICĂ
Ţara dispare de pe hartă. Se fac planuri de INVAZIE: O necesitate ISTORICĂ
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
EURO 2024: şase echipe, printre care Anglia şi Olanda, debutează la actuala ediţie a competiţiei
EURO 2024: şase echipe, printre care Anglia şi Olanda, debutează la actuala ediţie a competiţiei
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×