Alexandru Dedu: „Mai mult ca sigur voi candida”. Cum și-a caracterizat fostul jucător de la FC Barcelona mandatul de 4 ani în fruntea FR de Handbal

Redactor:
Marius Hutu
Alexandru Dedu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

A rămas mai puțin de o lună până la alegerile din 14 februarie de la Federația Română de Handbal, iar până azi știm cert că vom avea cel puțin doi candidați, Alexandru Dedu și Narcisa Lecușanu. Rămâne de văzut dacă un al treilea candidat, Nicolae Făt, se va înscrie în această luptă până la sfârșitul lunii ianuarie.

După ce Narcisa Lecușanu și-a anunțat săptămâna trecută intenția clară de a candida pentru funcția de președinte al forului din „Floreasca”, a venit și anunțul oficial al lui Alexandru Dedu, actualul șef al handbalului românesc. „Mai mult ca sigur voi candida. Au fost 4 ani în care am fost atacat din toate direcțiile și s-a vorbit urât despre mine, despre munca mea, familia mea. Niciodată, absolut niciodată nu am ieșit în presă contraatacând”, a spus Alexandru Dedu într-un interviu pentru TVR.

Cu această ocazie, fostul jucător al FC Barcelona a făcut și o scurtă caracterziare a mandatului de 4 ani în care a condus Federația Română de Handbal: „Cred că este un mandat bun, aș putea să spun chiar foarte bun”.

Alexandru Dedu a câștigat alegerile din februarie 2014 încă din primul tur într-o bătălie cu Cristian Gațu și Remus Drăgănescu.

 

 

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Magazine ÎNCHISE în weekend. Ciolacu, decizia finală: Vreau să închid...
Magazine ÎNCHISE în weekend. Ciolacu, decizia finală: Vreau să închid...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…