Gimnastica modernă începe și se termină, la sărituri, cu România. „O afirmație lipsită de modestie”, ar cataloga-o unii, susținută însă de istoria recentă a acestei discipline.
Săritura „Amânar” este considerată una dintre cele mai grele și mai valoroase din gimnastica feminină. Motiv pentru care sportivele care o efectuează pot fi numărate, fără exagerare, pe degetele unei mâini. Executarea perfectă a unei „Amânar” îi poate pune la gât gimnastei medalia de aur. Drăgulescu a devenit și el un bun de export. Lucru certificat și de finala la sărituri de la Europenele de la Birmingham de anul trecut, când trei dintre gimnaștii care s-au bătut la titlu au prezentat săritura „Drăgulescu”.
ProSport i-a reunit pe cei doi inventatori în fața aparatului de concurs care le-a adus gloria și le-a asigurat un loc în restrânsul cerc al inventatorilor: masa de sărituri. Decor: „locul de muncă” al lui Marian, sala de gimnastică de la „|”Lia Manoliu”. „Ce îți mai face glezna? Sper că tragi tare pentru Londra, că e timpul să vină și aurul olimpic!”, îl „înțeapă” Simona. Marian preia din zbor întrebarea și „parează” într-un zâmbet: „Eu sper ca a patra participare la Olimpiadă să fie cu mai mult noroc. Tu ai luat aurul la sărituri în prima participare la Jocurile Olimpice”. Discuțiile se centrează în jurul lui Marian, care povestește entuziasmat despre ultimul concurs la care a participat, „Bumbo Gymnastics Cup” la Tshwane (Africa de Sud). Le testăm memoria și încercăm să aflăm cum se naște un element nou, cum se poate inventa ceva într-un sport în care parcă totul a fost compus de alții.
La început a fost 0.00
Rețeta este simplă: se ia o săritură standard, repetată de sute de ori, căreia i se adaugă încă o jumătate de rotație sau chiar o rotație completă. Produsul prinde formă în câteva luni de muncă, timp în care fiecare detaliu este perfecționat. Iar fiecare pas la elan este măsurat și cântărit din priviri. Însă, pentru a fi omologat, noul element trebuie executat într-o competiție oficială. „Era o săritură foarte îndrăzneață la acea vreme, ea neavând nici măcar număr de concurs, scriam pe tabelă 0.00 ca la Nadia, când a luat primul 10. După câteva luni se auzise de noua săritură și, când puneam 0.00, era parcă un murmur în sală, toată lumea aștepta să o vadă. M-am simțit foarte mândru”, rememorează Marian Drăgulescu. La Memorialul Gander din Elveția din 1999, anul în care sportivul își făcea parcă anunțate viitoarele performanțe.
Prezentare olimpică la Sydney
Cu o mână pe masa de sărituri, Simona urmărește povestirea și zâmbește. Ochii albaștri derulează parcă un episod petrecut demult, în anul 2000, la Jocurile Olimpice de la Sydney, când printr-un podium 100% autohton la individual compus, România era percepută, încă o dată, ca un femomen. „Eu nu am riscat să fac noua săritură la competițiile mari, pentru că știam că execut două sărituri valoroase și că, dacă le fac perfect, nu are cine să mă învingă. La Sydney, dacă nu veneam cu ceva nou, nu aveam nicio șansă. La individual compus, domnul Bellu nu m-a lăsat să risc, știind că aveam șanse să urc pe podium. În finala la sărituri, am decis că acela era momentul oportun”, povestește Simona. Un salt care a devenit un reper istoric în timp, o săritură care a schimbat fața gimnasticii.
Drăgulescu sare „Amânar”
Lucrurile devin serioase când îi provocăm la un exercițiu de imaginație. Poate executa Amânar un „Drăgulescu”? „Nu, categoric nu. Este foarte greu să execuți săritura lui Marian. O gimnastă nu are forța, înălțimea și viteza de execuție a unui gimnast”, explică campioana olimpică la acest aparat. Cvadruplul campion mondial la sărituri îi cere, din priviri, ajutorul Simonei. „Cum e săritura ta? Cu rondă flic?! 900-le?! A, păi e simplu. Noi, băieții, facem «Amânar» la încălzire. Pentru noi e floare la ureche, pentru că avem mai multă forță decât fetele”, zâmbește Marian. Sprijiniți de trambulină, ne arată cum se face intrarea în masă, cum se țin mâinile, cum trebuie să se învârtă corpul. Atmosfera este veselă, cei doi sudează poveste după poveste. Simona locuiește în Timișoara, vizitele ei în București fiind destul de rare. „Nu îmi vine să cred că Marian mai concurează și azi. Când mă gândesc că în urmă cu zece ani concuram amândoi la Jocurile Olimpice de la Sydney, mi se pare că e o altă viață”, murmură Simona. „Păi, normal, voi, fetele, concurați de la 14 ani, iar la 18 vă lăsați. Dar lasă că e bine, îmi faci mie galerie”, râde Drăgulescu. Simona și Marian își dau mâna în fața mesei de sărituri. Locul unde a început și continuă totul.
„Săritura „Drăgulescu” e periculoasă. În 2001 m-am accidentat grav la ea, am aterizat în cap în timpul competiției, am stat p bară șase luni” Marian Drăgulescu
Elemente care se regăsesc astăzi în codul de punctaj FEMININ Sărituri Amânar Paralele Comăneci Comăneci Bârnă Silivaș Grigoraș Sol Popa Stroescu Silivaș MASCULIN Cal cu mânere Urzică Paralele Urzică Sărituri Drăgulescu
Cele mai cunoscute sărituri
„Tsukahara”
Numele săriturii este dat de gimnastul japonez Mitsuo Tsukahara, care a executat această săritură în 1972. După desprinderea de trambulină, gimnastul se rotește în aer pe jumătate (180°) astfel încât, atunci când mâinile ating masa de sărituri, se fie cu fața în jos, spre direcția saltelei, și cu spatele la trambulină.
„Yourchenko”
Săritura poartă numele gimnastei ruse Natalia Yourchenko, care a prezentat săritura în 1980. În timpul acestei sărituri, gimnasta e cu spatele la masa de sărituri când se lansează din trambulină. Pentru a ajunge în acea poziție, gimnasta face un salt rondă la sfârșitul alergării, salt pe care îl termină cu picioarele pe trambulină.
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER