Larisa Iordache, din nou campioană mondială universitară: aur la sol, după individual compus. România a urcat de trei ori pe podium, miercuri, și trăiește la Taipei doar prin medaliile de la gimnastică

  • Publicat:
  • Actualizat:

Larisa Iordache (21 ani) a adus României a doua medalie de aur la Campionatele Mondiale Universitare de la Taipei, miercuri, în finala pe aparate de la sol, după ce, cu o zi în urmă, urcase pe prima treaptă a podiumului în concursul de individual compus.

Gimnasta legitimată de CS Dinamo a fost notată de arbitri cu 13,800 după evoluția din finala de la sol. Chiar dacă nota a fost mai mică decât cea primită de Larisa în competiția celor mai complete gimnaste, de marți (14.050), Iordache a reușit să se impună la diferență minimă în fața japonezei Asuka Teramoto (13,766) și a rusoaicei Liliia Akhaimova (13,533 – cu cel mai greu exercițiu din finală – două zecimi în plus la dificultate față de sportivele care au devansat-o pe podium).

Larisa Iordache a reușit să câștige trei medalii la capătul celor patru finale de la Taipei: două de aur și una de bronz

Miercuri, românca a avut trei finale pe aparate. Și-a început evoluția în ultimul act de la paralele, însă nu a repetat evoluția bună din calificări, care o propulsase spre finală cu prima notă. De la 14,150, Larisa a scăzut la 13,800 – nota din finala de la paralele – și a ratat podiumul, clasându-se în final pe poziția a cincea.

În programul Larisei a urmat finala de la bârnă: a primit o notă mai mare decât în calificări (13,666 față de 13,450), însă și de data aceasta a căzut de pe aparat, la unul dintre elementele de mare dificultate. Larisa a avut cel mai complex exercițiu dintre toate finalistele. Poziția în clasamentul finalei a fost aceeași ca în calificări – trei. O medalie de bronz, care a încălzit-o pentru exercițiul de aur de la sol.

România a câștigat medalii la Taipei doar prin gimnastică: Andrei Muntean a câștigat bronzul la sărituri

Dificultatea l-a tras în jos pe Andrei Muntean în finala de la sărituri: cu două evoluții foarte bune, răsplătite de arbitrii cu 9,200 ca notă pentru execuție, românul a avut cele mai curate sărituri,, dintre cei trei medaliați de la Taipei. Sportivul din Republica Dominicană, Nin Reyes, a prezentat însă singura săritură de 6.000 dificultate din concurs și a fost răsplătit pentrru această abordare. Cu 9,033 la execuție, la ambele sărituri prezentate, Nin Reyes a câștigat aurul, cu o medie de 14,783.

Argintul i-a revenit campionului european din 2016 de la acest aparat – ucrainianul Oleg Verniaiev (14,733), iar Andrei Muntean a câștigat bronzul, în fața finlandezului Heikki Saarenketo, care a avut cele mai mari note la execuție (9,266 și 9,200), dar a fost tras în jos de faptul că a prezentat o săritură de 4,8.

România se află în prezent pe poziția a 15-a în clasamentul pe medalii, la capătul celei de-a șasea zile care a programat probe sportive, cu patru medalii, toate aduse de gimnastică: 2 x AUR prin Larisa Iordache – la sol și individual compus, 2 x BRONZ prin Larisa Iordache – la bârnă și Andrei Muntean la sărituri.

Campionatele Mondiale Universitare se desfășoară în perioada 19 – 30 august 2017, în Tapiei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă duc în …”
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă…
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Românii vor fi verificați. S-a dat ORDIN de control. NIMENI nu mai are voie să încalce legea
Românii vor fi verificați. S-a dat ORDIN de control. NIMENI nu mai are voie să încalce legea
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×