EXCLUSIV Nicolae Forminte a demisionat! Bellu şi Bitang revin la lot
Antrenorul lotului feminin de gimnastică a României, Nicolae Forminte, şi-a dat astăzi demisia de la conducerea echipei.
"Am hotărât să renunţ la funcţia de antrenor-coordonator şi să mă despart de lotul de la Deva. Am luat această decizie ţinând cont de faptul că în proiectele pentru pregătirea echipei, în vederea JO de la Londra 2012, nu îmi găsesc locul. Atâta timp cât federaţia a solicitat sprijinul domnului Octavian Bellu şi doamnei Mariana Bitang, consider că nu se mai are încredere în mine şi că locul meu nu mai e aici. Plec cu satisfacţia că las nişte copii buni, cu potenţial, şi mai ales că lotul se află într-o situaţie mult mai bună decât atunci când l-am preluat!", a declarat Forminte pentru www.prosport.ro.
Nicolae Forminte a preluat lotul feminin de gimnastică în 2005. El l-a înlocuit pe Octavian Bellu care şi-a dat demisia din funcţia de antrenor al lotului.
Stoica a confirmat demisia lui Forminte
Preşedintele FRG, Adrian Stoica, a confirmat pentru ProSport decizia lui Nicolae Forminte. "Lucrurile sunt amestecate. E adevărat că domnul Forminte a renunţat azi la conducerea lotului, deşi noi l-am rugat să se mai gândească şi să-şi schimbe hotărârea. Practic, am hotărât în comitetul executiv să-i angrenăm în activitatea de pregătire pe domnul Bellu şi pe doamna Bitang, şi niciodată nu ne-am gândit că acest lucru l-ar putea determina pe antrenorul-coordonator să renunţe la echipă. " , a declarat Adrian Stoica.
Momentan, oficialii FRG nu se gândesc la un înlocuitor pentru Forminte. "În acest moment nu ne gândim la o posibilă înlocuire a lui Forminte. Avem un colectiv la Deva care se ocupă de pregătire. Totul va fi supervizat de Bellu şi Bitang, care vor mai merge la Deva, dar şi lotul se va mai deplasa la Izovrani. Ne-am hotărât să cerem sprijinul celor doi antrenori, pentru că la ultimele două concursuri lucrurile nu s-au legat şi lucrurile nu păreau a merge spre bine. În urma şedinţei Comitetului Executiv, noul colectiv coordonator al lotului feminin este format din Octavian Bellu, Mariana Bitang şi Anca Grigoraş, director tehnic", a încheiat Stoica.

EXCLUSIV Nicolae Forminte şi-a dat demisia!



















Noi chiar nu putem privii înainte ....