Diana Chelaru e singura finalistă după prima zi la Cottbus

Diana Chelaru e singura finalistă după prima zi la Cottbus
  • Publicat:
  • Actualizat:

Diana Chelaru, vicecampioană mondială la sol în 2010, este singura reprezentantă a României care a urcat astăzi în finalele pe aparate la etapa de Cupă Mondială de la Cottbus. Prima zi a calificărilor a adus în concurs, paralele și săriturile – feminin și calul cu mânere, inelele și solul – masculin. Astfel, la paralele am avut două reprezentante, pe Gabriela Drăgoi, care a fost notată cu 13.375 și nu a prins finala de 8 și pe Diana Chelaru, care a primit 13.600 și a urcat în ultimul act de pe locul 7. Concursul de sărituri nu a aliniat la start pe niciuna dintre elevele lui Octavian Bellu și Mariana Bitang.

La masculin, nici Andrei Ursache și nici Andrei Muntean nu s-au apropiat de Top 10. Astfel, la sol, Andrei Ursache a obținut 13.350, notă care l-a pus pe locul 24, iar la cal cu mânere Ursache a obținut 13.250 (locul 28) și Andrei Muntean 12.300 (locul 40). La inele, România nu a avut reprezentanți.

Mâine este programată a doua zi a calificărilor, la feminin – sol (Diana Chelaru) și bârnă (Raluca Haidu și Gabriela Drăgoi) și la masculin – bară fixă (Andrei Muntean), sărituri și paralele (Andrei Ursache și Andrei Muntean).


FEMININ
Paralele:

1. Kexin He China 15.225 (7.1)
2. Celine Van Gerner Olanda 14.125 (6.0)
3. Nataliya KonenenkoUcraina 14.025 (6.4)
4. Elisabeth Seitz Germania 13.950 (6.7)
5. Marta Pihan-Kulesza Polonia 13.675 (5.7)
6. Clara Della Vedova Franța 13.675 (6.0)
7. Diana Chelaru România 13.600 (6.0)
8. Beatriz Cuesta Spania 13.575 (5.5)
…………………………………………………………………

10 Gabriela Drăgoi România 13.375 (6.0)

MASCULIN
SOL

1. Philipp Boy Germania 15.250 (6.2)
2. Enrique Tomas Gonzalez Sepulveda Chile 15.075 (6.6)
3. Max Whitlock Marea Britanie 14,925 (6.5)
4. Sam Oldham Marea Britanie 14.875 (5.9)
5. Isaac Botella Perez Spania 14.850 (6.5)
6. Tomislav Markovic Croația 14.825 (6.4)
7. Andrew Smith Irlanda 14.675 (6.2)
8. Andrey Likhovitskiy Belarus 14.625 (5.9)
………………………………………………………………..
24. Andrei Ursache România 13.350 (5.8)


CAL CU MÂNERE:

1. Daniel Keatings Marea Britanie 15.500 (6.7)
2. Max Whitlock Marea Britanie 15.350 (6.6)
3. Saso Bertoncelj Slovenia 15.300 (6.0)
4. Andrey Likhovitskiy Belarus 15.300 (6.4)
5. Qin Xiao China 15.250 (6.3)
6. Zoltan Kallai Ungaria 15.000 (6.3)
7. Robert Seligman Croația 14.975 (6.4)
8. Aliaksandr Tsarevich Belarus 14.725 (5.8)
…………………………………………………………………..
28. Andrei Ursache România 13.250 (6.3)
……………………………………………………………………
40. Andrei Muntean România 12.300 (4.8)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
ILEGAL pentru orice român. Te scanează automat. A intrat în vigoare pe 31 martie
ILEGAL pentru orice român. Te scanează automat. A intrat în vigoare pe 31 martie
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×