Cătălina Ponor va lucra pentru Teodora Ungureanu

Cătălina Ponor va lucra pentru Teodora Ungureanu
  • Publicat:
  • Actualizat:

 

 

ProSport a anunțat în urmă cu două zile că încă o campioană olimpică la gimnastică pleacă să-și găsească împlinirea profesională în străinătate. Cătălina Ponor are deja biletele de avion achiziționate pentru SUA.

 
„Mă doare că nu am primit nicio propunere din țară. Marii campioni care au plecat au făcut asta pentru că în alte țări sunt apreciați mai mult”, explica Ponor decizia ei de a părăsi România. Cătălina va pleca pe 25 iulie, urmând ca în primă fază să predea niște cursuri de gimnastică la o școală de vară. Acesta va fi primul contact cu gimnastica americană. După „botez”, Cătălina va antrena la sala pe care fosta campioană Teodora Ungureanu o deține împreună cu soțul ei, Sorin Cepoi, la 45 de kilometri de New York. Fostă medaliată olimpică și mondială, colegă a Nadiei Comăneci, Teodora are un club în Westchester, Dynamic Gymnastics, la care activează peste 500 de copii. Cătălina va lucra cu o parte dintre aceștia.
 
De ce emigrează campioanele
În acest moment, cel puțin 11 mari campioane ale României antrenează cu succes în străinătate. Între acestea, Kati Szabo, Daniela Silivaș, Emilia Eberle sau Teodora Ungureanu. De ce emigrează campioanele? A explicat fosta antrenoare Mariana Bitang în ProSport: „Așa suntem noi, românii, când nu mai avem nevoie de cineva, îi întoarcem spatele. Apoi, nimeni nu are răbdare cu aceste fete. În fine, lipsește și un sistem privat, ca în țările occidentale, unde părinții plătesc pentru copiii lor. Fără acest sistem, locurile de antrenori în țară sunt limitate. Asta este marea dramă a gimnasticii românești”.
 
 800 de lei lunar ar fi câștigat Cătălina în țară, ca antrenor sau profesor de sport. Ea și-a luat licența în urmă cu două săptămâni la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Constanța

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen