Aparatul minune!** Sandra Izbașa se recuperează cu ajutorul unui aparat modern

Redactor:
Bitescu Wili
Aparatul minune!** Sandra Izbașa se recuperează cu ajutorul unui aparat modern
  • Publicat:
  • Actualizat:

Încă în recuperare după accidentarea suferită la genunchiul stâng, Sandra Izbașa (21 de ani) a revenit deja în sala de la Izvorani. Campioana olimpică din Beijing face pregătire fizică, poartă o orteză specială și grăbește revenirea pe saltea prin fizioterapie efectuată la un aparat adus special de la Viena.

Încetinită, dar nu oprită din cursa spre podiumul olimpic de la Londra 2012. Sandra Izbașa începe să lase în urmă accidentarea suferită joia trecută la paralele și trage tare pentru a se întoarce pe aparate. Diagnosticată cu leziune a ligamentului colateral intern la genunchiul stâng, ea a fost consultată la începutul acestei săptămâni și de un chirurg în traumatologie și medicină sportivă de la Viena, doctorul Reinhard Weinstabl.
„Pentru mai multă siguranță ne-am dorit și o a doua părere. Am încercat să vedem dacă există o metodă de recuperare mai rapidă, să nu stea acele 10 zile cu orteza, dacă o putem ajuta să se facă bine mai repede, pentru că suntem totuși destul de presați de timp”, explică Adrian Stoica, președintele FRG.   

Bellu: „nu are rost să o forțăm”

Vizita din capitala Austriei s-a încheiat cu o reconfirmare a diagnosticului inițial, dar și cu speranța de recuperare mai rapidă cu ajutorul unui aparat de electroterapie. „Este un aparat pe care ni l-a indicat medicul, făcut pentru acest tip de accidentare, pentru contuzii. Este ușor de transportat și ne va fi folositor dacă vor mai apărea astfel de probleme”,  a declarat Octavian Bellu.

Impulsurile luminoase pe care le emite aparatul reduce edemul și grăbește vindecarea, campioana olimpică de la Beijing făcând câte două ședințe zilnice de recuperare.  „Sandra este bine, a fost mai mult o sperietură, iar faptul că merge, este pe picioarele ei și s-a convins că nu e nimic grav a contat foarte mult. Se ridică pe vârfuri, face genoflexiuni, se îndreaptă spre o recuperare rapidă. Are un mare potențial fizic și, dacă își va păstra tonusul în această perioadă, va reveni fără probleme. Nu are niciun rost să o grăbim, va relua totul treptat, nu vrem să forțăm lucrurile”, a continuat Bellu. Paralel cu recuperarea cu electroterapie, Sandra va purta timp de 10 zile orteza, după care va reîncepe treptat pregătirea pe aparate.

„Economiile făcute din sponsorizările pe care le-a primit federația ne-au ajutat să suportăm aceste cheltuieli. Mă rog să nu mai fie nicio accidentare până la Londra, fiindcă am ajuns la fundul sacului„, Adrian Stoica, președinte FRG

„Sandra nu are dureri, genunchiul nu e umflat, a fost mai mult teama de ce se putea întâmpla”, Mariana Bitang, antrenoare lot

3.400 de euro a costat aparatul de electroterapie

Duo pentru America

Diana Chelaru, vicecampioana mondială la sol, și Larisa Iordache, marea speranță pentru Londra 2012, au pornit spre New York, unde sâmbătă, 3 martie, va avea loc Cupa Americii. Acesta este primul concurs al anului pentru sportivele pregătite de Bellu și  Bitang. La competiția găzduită de Madison Square Garden și-au anunțat prezența, printre altele, Jorydn Wieber, campioana mondială en-titre la individual compus (SUA), și Aly Raisman, componentă a echipei SUA ce a cucerit aurul mondial la Tokyo în 2011. Vineri va avea loc antrenamentul oficial, iar sâmbătă, de la ora 18:30, ora României, va începe concursul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…