A murit femeia care a crezut în Zeițe!** Maria Simionescu a fost cea care a luptat ca Nadia să ia nota corectă la JO de la Moscova ’80

Înmormântarea va avea loc azi la Cimitirul Ghencea din București (ora 19:00)

Lumea gimnasticii românești este de ieri mai sărăcă. Fosta antrenoare și arbitră Maria Simionescu a pierdut lupta cu viața și s-a stins în liniște și singurătate, așa cum și-a trăit și ultimii ani. Atinsă de o semiparalizie după un atac cerebral suferit în 2009, „Doamna Mili” trăia și respira în continuare gimnastică prin cei câțiva prieteni care îi treceau pragul casei în mod regulat, Mariana Bitang, Anca Grigoraș și Olga Didilescu.

A deschis calea primului 10
Povestea gimnasticii românești se scrie în jurul Mariei Simionescu. Înainte ca Nadia să devină simbolul acestui sport și nota perfecțiunii să fie afișată pe tabela electronică de la JO 1976, o altă româncă pregătea terenul pentru Zeița de la Montreal. Antrenoare federală și arbitră internațională de renume, doamna Mili, cum era cunoscută în lumea gimnasticii, își convinsese colegele de juriu să acorde această notă în concursurile de pregătire înainte de JO de la Montreal 1976. „Ea avea această viziune, a reușit să le convingă pe arbitre, întâi în concursurile mici, să acorde nota 10. Nimeni nu avea curajul să dea 10, dar când a fost momentul, lumea era deja pregătită de acest salt”, rememorează Nicolae Vieru, președintele de onoare al FRG.

A oprit concursul pentru Nadia
O viziune completată de o dăruire totală în apărarea drepturilor sportivilor români. Emblematic rămâne episodul de la Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova, când, pentru evoluția la bârnă din finala de la individual compus, Nadia a așteptat 28 de minute afișarea notei. Un exercițiu perfect notat doar cu 9.850, ceea ce a făcut-o pe Maria Simionescu, membră în juriu, să oprească concursul, cerându-i colegei din Rusia să-și revizuiască nota. „A încercat să determine schimbarea notei, s-a zbătut ca Nadia să primească nota pe care o merita, însă nu s-a mai putut face nimic, pentru că ordinul președintelui forului internațional, Iuri Titov, era clar, nota rămâne aceeași”, continuă Nicolae Vieru.

„Era singură, nu avea copii”
Întotdeauna alături de gimnastele românce, Maria Simionescu rămâne în istoria acestui sport ca o deschizătoare de drumuri. Alături de soțul ei, Gheorghe, a pus bazele primului centru de pregătire centralizată, Liceul de gimnastică de la Onești, prima școală din lume de acest profil. Astfel, la 15 septembrie 1969, s-a inaugurat, oficial, un sistem de pregătire care se menține și azi în gimnastica românească, indiferent că este vorba de Onești sau Deva, unde se află loturile de junioare și senioare. Toată viața și-a pus-o în slujba acestui sport, iar puținii prieteni cu care mai rămăsese peste ani erau toți din lumea gimnasticii.

„A însemnat foarte mult pentru gimnastica românească, este o pierdere imensă pentru toată lumea. Doamna Mili a ajutat prin tot ce a putut acest sport, prin funcțiile pe care le-a deținut, și nu știu dacă va mai fi vreodată un astfel de om care să se pună necondiționat în slujba acestui sport. Din nefericire, în ultimii ani era foarte singură, nu avea copii, iar mulți dintre cei cu care colaborase au uitat-o”, spune Mariana Bitang.

Ca antrenoare federală, ea a pregătit echipele naționale care au participat la trei ediții ale JO: Melbourne (1956), Roma (1960) și Tokyo (1964)

Maria Simionescu este prima antrenoare emerită din gimnastica românească și vicepreședinte de onoare al FRG.