„Viitorul ciclismului românesc e asigurat!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Secretarul general al Federației Române de Ciclism și Triatlon,
Vasile Selejan, a declarat, vineri, că viitorul ciclismului este
asigurat prin evoluția bună a echipei naționale de juniori, dar și
prin cea a lui Zoltan Șipoș, care a abandonat în etapa a cincea din
Turul Ciclist al României.

„Eu sunt mulțumit de evoluția cicliștilor români din
această ediție a Turului României. Totuși, ei nu au aceleași
condiții de pregătire ca cei care vin din alte țări și nici aceeași
experiență. Românii sunt cam la același nivel cu cei străini în
ceea ce privește pregătirea fizică. În curând vom avea și rezultate
bune, mai ales că am văzut și evoluția lui Zoltan Șipoș de la Turul
României. Păcat că a fost acel incident la Botoșani și a trebuit să
abandoneze. Mai avem și echipa națională de juniori, care a obținut
rezultate foarte bune. Eu zic că viitorul nostru este
asigurat”
, a spus Selejan, citat de MEDIAFAX.

Zoltan Șipoș a abandonat, joi, în etapa a cincea a Turului Ciclist
al României, din cauza unei accidentări suferite în etapa a patra,
de la Botoșani, când patru rutieri s-au ciocnit între ei într-o
curbă. Cel mai grav s-a accidentat atunci ciclistul turc, care a
fost transportat la spitalul din Botoșani, cu clavicula ruptă,
ulterior el fiind adus la București, la Spitalul Clinic
Foișor.

Înaintea celei de-a cincea etape din Turul României, Zoltan Șipoș
era deținătorul tricoului albastru, iar în clasamentul general
ocupa locul 9, având o întârziere acumulată de 9 minute și 13
secunde față de liderul Vladimir Koev.

Etapa a șasea a Turului Cislist al României, disputată vineri, pe
traseul Bacău – Adjud – Focșani – Buzău, a fost câștigată de
italianul Andrea Pinos, legitimat la echipa românească Tușnad
Cycling Team.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele