Chris Froome gândește un plan de zile mari pentru 2018! Britanicul ar avea șansa să reediteze o performanță atinsă pentru ultima dată în urmă cu 35 de ani

Redactor:
Marius Hutu
Chris Froome gândește un plan de zile mari pentru 2018! Britanicul ar avea șansa să reediteze o performanță atinsă pentru ultima dată în urmă cu 35 de ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chris Froome, câștigătorul Tururilor Franței și Spaniei la ciclism în 2017, ia în calcul posibilitatea de a participa în 2018 și în Turul Italiei! Ipoteza a fost lansată de Matt Dickinson, unul dintre reputații jurnaliști din Marea Britanie, care semnează în „The Times”.

Cel mai important ciclist al momentului este la un succes distanță de a egala recordul de cinci victorii în „Le Tour”, deținut de Anquetil, Merckx, Hinault și Indurain. Froome își dorește însă și mai mult, să câștige în premieră și Turul Italiei, astfel că este foarte aproape de a-și seta un astfel de obiectiv pentru 2018. În cazul în care ar reuși acest lucru, britanicul ar intra în galeria marilor cicliști care au obținut victorii în toate cele mari trei tururi din calendarul competițional. Ultimul rutier care a realizat o astfel de performanță este Alberto Contador, care în 2008 a câștigat Tururile Italiei și Spaniei, după ce un an mai devreme câștigase tricoul galben și în Turul Franței. Mai mult, Chris Froome ar avea o șansă să dețină toate cele trei titluri în același timp, lucru care nu s-a mai întâmplat din 1983, de la Bernard Hinault, care a cucerit Turul Spaniei, după ce 1982 l-a încheiat cu victorii în Turul Franței și Turul Italiei.

Deocamdată Chris Froome nu a anunțat nimic oficial în acest sens, la fel cum nici Tom Dumoulin, campionul din 2017 în „Il Giro” și probabil marele rival al britanicului la Turul Franței în 2018, nu a confirmat dacă va participa.

Mauro Vegni, directorul general al Turului Italiei face eforturi în această perioadă pentru a-i atrage pe amândoi la start anul viitor. Vicenzo Nibali și Fabio Aru ar putea fi alte două numele grele care ar putea participa în Turului Italiei 2018.

Matt Dickinson a susținut în „The Times” că un alt detaliu care ar putea să-l atragă pe Froome să concureze în Turul Italiei ar fi faptul că între această întrecere și Turul Franței va exista o săptămână în plus de odihnă. În 2018, organizatorii Marii Bucle au căutat să „împingă” startul cu o săptămână mai târziu, pentru a avea cât mai puține zile suprapuse cu Cupa Mondială de fotbal din Rusia. Turul Franței va începe pe 7 iulie, iar Turul Italiei se va încheia pe 27 mai. Interesant, startul în Il Giro se va da în Israel, unde sunt programate primele trei etape.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…