CARTE | RECOMANDAREA PRO SPORT Andreea Răducan și „Reversul Medaliei”

CARTE | RECOMANDAREA PRO SPORT Andreea Răducan și
  • Publicat:
  • Actualizat:

În cartea sa, „Reversul medaliei”, Andreea Răducan vorbește despre sportul de mare performanță, despre o sportivă care a găsit resursele necesare pentru a merge mai departe după nedreptatea de la Sydney.Î n urma neglijenței petrecute la JO cariera și inclusiv viața fostei campioane olimpice din 2000 au fost afectate.

Și Ion Țiriac apare în autobiografie, care „era foarte hotărât să solicite încă un test Agenției Mondiale Antidoping și să-l plătească din buzunarul propriu, în ciuda faptului că acesta costa câteva mii de euro”.

Andreea Răducan a explicat motivul pentru care a pus pe hărtie cele întâmplate la Jocurile Olimpice din 2000:

„Am adunat aici toate emoțiile, toate trăirile din viața mea de gimnastă și nu numai. Nu mi-am propus vreodată să scriu o carte. Dar mi-am dat seama că această carte este cerută de public. Toate discuțiile pe care le-am avut cu diverse persoane cu care am intrat în contact se opreau la capitolul Sydney, la pseudoefedrină, la Nurofen și toate celelalte. Iar atâta vreme cât am fost și sunt nevinovată, nu mă deranjează să vorbesc despre episodul Sydney. Așa că mi-am dat seama că și alte persoane și-ar dori să afle mai mult despre ce acest lucru. Sigur, subiectul a fost dezbătut foarte mult, dar aici, în această carte, am încercat să detaliez astfel încât oamenii să înțeleagă mai bine ce s-a întâmplat atunci.„

Antrenorii Octavian Bellu și Mariana Bitang au scris în prefața cărții, unde vorbesc și ei despre scandalul de dopaj. Bitang spune că a fost convinsă cu greu să scrie despre momentul respectiv, pentru că nu îi face plăcere șă-și amintească despre acea întâmplare.

„Reversul medaliei” completează galeria restrânsă a cărților care vin să ne arate ce se întâmplă în spatele unei medalii. Bellu a lăudat curajul lui Răducan de a scrie cartea și spune că nu este ușor pentru nimeni să pună pe hărtie trăirile de la Sydney, dar și sentimentele pe care le-a avut după JO 2000:

„Este bine că Andreea a avut curajul să scrie această carte. În general, toți încercăm să uităm momentele nefericite, dar Andreea nu vrea să uite. Și chiar vrea să rememoreze niște clipe care la momentul respectiv i-au creat multe coșmaruri și poate au maturizat-o prea devreme.”

Ea a dedicat volumul „Reversul medaliei” tatălui său, Gheorghe Răducan, decedat în 2006.

Articol scris de Cătălin Chivulescu

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele