„Supergreul” Mihai Nistor ridică ștacheta: „Coșmarul de la Rio a trecut”. Cum urcă în ring experimentatul pugilist și ce-l așteaptă la Tokyo

  • Publicat:
  • Actualizat:

„Supergreul” ieșean Mihai Nistor, pugilist legitimat la clubul Steaua București, a bifat, joi, la Tomești, al 10-lea titlu național din carieră, opt dintre acestea fiind obținute la seniori.

Fără rival în ring pe plan național, Nistor a declarat că singura sa șansă de a se menține la un nivel competițional ridicat este să participe la cât mai multe turnee internaționale puternice. În cele patru zile de competiție de la Tomești, Nistor a boxat doar trei reprize, ultima fiind în gala finală, când a trecut prin abandon înaintea celei de-a doua runde de dinamovistul Burciu Daniel.
„Din patru meciuri, am stat în ring doar 3 reprize. Un meci, din bucăți. Foarte puțin, practic am făcut un sparring în patru zile, cât a durat competiția. Asta este marea mea problemă, nu am cu cine să lupt în România. Nu am adversar la categorie. Antrenamentele le fac la Scorpions Iași și la Superkombat, cu băieți foarte buni din K1. Dintre pugiliști nu am cu cine să fac sparring. Sunt nevoit să merg la turnee puternice în afară, pentru a mă putea menține la un nivel ridicat”, a declarat Mihai Nistor.
Acesta este convins că anul viitor va obține calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, visul olimpic fiind cel care îl motivează să continue la amatori.

„Anul viitor va fi foarte greu, cu Europene, Mondiale, turnee de calificare pentru Olimpiadă. Visul meu este Olimpiada. Nu participarea, ci aurul olimpic. De asta fac box. Spiritul olimpic este cel care mă motivează să continui la amatori. Aceasta este ținta mea”, a completat Nistor, care a uitat de momentele de coșmar de la Rio: „Coșmarul de la Rio a trecut. Acela a fost cel mai greu moment din cariera mea. Am 14 ani de box, dar momentul de la Rio a fost cel mai greu pentru mine”.

Vasile Câtea: „Nistor, Arădoaie și Jitaru pot urca pe podium la Olimpiadă”

Președintele Federației Române de Box, Vasile Câtea, a declarat după finala Campionatului Național de seniori de la Tomești că se așteaptă la cinci participări la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în anul 2020.
„La masculin, mizăm pe Mihai Nistor, Andrei Arădoaie și Robert Jitaru. Sunt vârfurile noastre în momentul de față și cred că toți cei trei au șanse la medalii. Mai sunt tineri care vin din urmă, cum ar fi Gîrleanu Cosmin Petre, de la Hunedoara, băcăuanul Suciu Vasile Gheorghe și Filip Cristian Răzvan, de la Dinamo. La fete, mizăm pentru Olimpiadă pe Lăcrămioara Perijooc și Claudia Nichita”, a punctat președintele Vasile Câtea.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…