Antrenamente printre pumni și ecuații. Cel mai valoros junior român, Vlad Matei, este olimpic la matematică

Antrenamente printre pumni și ecuații. Cel mai valoros junior român, Vlad Matei, este olimpic la matematică
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vlad Matei (15 ani) este un boxer care iese ușor în evidență: prin talent și prin „background”. Declarat cel mai tehnic pugilist la Campionatele Naționale de juniori de la Buzău, după ce a câștigat de o manieră categorică titlul la categoria cocoș (54 kg), pugilistul legitimat la Dinamo București are un hobby ceva mai special pentru lumea „nobilei arte”: matematica. La 13-14 ani, el a fost olimpic la această disciplină, cu o calificare la faza pe București. „Ambii mei părinți sunt profesori de matematică, așa că am moștenit pasiunea de la ei”, spune Vlad.

De la ecuații și radicali, puștiul a ajuns să calculeze unghiuri în ring și să „taie” distanța până la adversar. Cum a ajuns la box? „Am făcut patru ani de înot la Colegiul Național Emil Racoviță. La 11 ani, unul dintre colegii de la înot, Ionuț Radu, m-a convins să merg cu el la câteva antrenamente de box, că poate ne prinde bine. Așa am ajuns în sală la Dinamo. Ionuț n-a rămas prea mult, iar acum este în Franța, cu înotul. Mie mi-a plăcut și am rămas la box”, povestește Vlad.

Un singur obiectiv: doar medalia de aur

Matematica i-a rămas în continuare lângă suflet, fiind poate și un mijloc de a o îmbuna pe mama sa, care nu a fost de acord cu pasiunea lui pentru box. În clasele a cincea și a șasea s-a pregătit pentru a participa la Olimpiada de matematică, în paralel cu antrenamentele din sala de la Dinamo, unde antrenorul Napoleon Gheorghe i-a citit repede potențialul. Puștiul inteligent și subțirel ieșea în evidență prin modul în care știa să aprecieze distanța și să se ferească de loviturile adversarilor, răspunzând în același timp curajos și eficient.

În 2013, Vlad Matei a cucerit primul titlu național, la cadeți, când încă nu împlinise 14 ani. „A făcut un salt mare în ultimii doi ani. Este un talent înnăscut. Dacă toată lumea este atentă cu acest copil poate ajunge departe. I-am spus că ținta lui trebuie să fie doar medalia de aur, indiferent că vorbim de titlul mondial sau olimpic. Nu trebuie să se mulțumească niciodată cu puțin”, declară antrenorul Napoleon Gheorghe (foto, alături de sportivul său). Vlad Matei a câștigat la Buzău cel de-al doilea titlu național al său, de data aceasta la juniori, primind și trofeul pentru cel mai tehnic boxer. Faptul că este stângaci e un argument în plus pentru el. Vlad are 1,71 metri înălțime și pentru prima oară a slăbit pentru a face categorie: două kilograme. „Nu va rămâne la 54 de kilograme, va urca la 60 sau poate mai sus”, intuiește Napoleon Gheorghe.

10 antrenamente pe săptămână plus școală

Vlad este acum elev la Colegiul Național Iulia Hașdeu din București, la clasă de matematică-informatică. Programul lui este foarte încărcat, cu zece antrenamente pe săptămână în perioada precompetițională, însă nu ratează orele de curs. „Sunt conștient de faptul că trebuie să trebuie să și învăț. Mă trezesc la 7:30, merg la antrenament, apoi la școală, din nou la antrenament, iar când ajung acasă, deși sunt rupt de oboseală, învăț pentru a doua zi”, detaliază campionul care îl are ca idol în box pe dublul campion olimpic ucrainean Vasyl Lomachenko.

În luna mai, Vlad Matei va susține primul examen major în ringul internațional, Campionatele Europene de juniori din Ucraina (14-24 mai). În toamnă, ziua de naștere (1 septembrie) și-o va serba la Campionatele Mondiale de juniori, atribuite tot unei puteri din Est, Rusia. Pentru puștiul de la Dinamo, cele două competiții pot fi trambulinele pentru o carieră marcată de „Teorema succesului în ring”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…