Marele dușman al lui Rudel Obreja a demisionat din fruntea boxului mondial amator

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Președintele-suspendat al Asociației Internaționale de Box (AIBA), Wu Ching-kuo, a anunțat, luni, că va demisiona din orice funcție pe care o ocupă în cadrul forului mondial pentru a „rezolva problemele de management” la nivel de conducere.

Wu, care va fi înlocuit de actualul președinte interimar Franco Falcinelli, a declarat într-o conferință organizată la sediul AIBA că se va retrage din toate funcțiile pe care le are în conducerea forului mondial și va renunța la toate procesele pe care le-a intentat federației, atât la comisile disciplinare cât și în instanțele civile.

„Mă retrag pentru că acest lucru este atât în interesul AIBA cât și al boxului, dar rămân angajat să garantez o predare ușoară pentru noua conducere”, a declarat Wu, în vârstă de 70 de ani, dintre care ultimii 11 la conducerea AIBA.

AIBA va convoca un congres extraordinar cu federațiile naționale membre, pe 27 ianuarie, la Dubai, pentru a examina modificările propuse în timpul guvernării lui Wu.

Wu a fost suspendat provizoriu de o comisie disciplinară luna trecută, după o plângere din partea a 11 membri ai comitetului executiv AIBA, care au pretins că Wu a „încălcat și continuă să încalce diferitele prevederi ale Statutului și Codurilor AIBA”.

AIBA a fost măcinată de luni de zile de conflictul intern dintre președintele Wu și ceilalți membri ai Comitetului Executiv. Aceștia au încercat, în luna iulie, să-l demită pe taiwanez, însă nu au reușit.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!

Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL

Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el

Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB

Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă

Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat

BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…

ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției

Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…

Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt

Este obligatoriu până pe 25 iunie. Regulile oficiale au fost anunțate chiar acum

Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO

Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal

Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?

Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri