Lucian Bute nu se gândește la retragere: „Sunt foarte dezamăgit, foarte trist”

Lucian Bute nu se gândește la retragere:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pugilistul Lucian Bute, care și-a anulat lupta programată, la 6 decembrie, cu argentinianul Roberto Bolonti, din cauza unei accidentări la spate, a declarat că nu se gândește la retragere, informează tvasports.ca.

„Am auzit mai multe zvonuri în ultimele zile, dar pot să vă spun că nu mă voi retrage și că Freddie Roach este în continuare antrenorul meu”, a declarat Bute, care a revenit, marți seară, la Montreal, după un stagiu de pregătire în Filipine.

„Sunt foarte dezamăgit, foarte trist”, a adăugat boxerul român, referindu-se la anularea luptei cu Bolonti. „Dar nu am nimic de ascuns. Am fost întotdeauna un om onest și sunt aici pentru a vă răspunde la întrebări”, le-a transmis, miercuri, Bute jurnaliștilor canadieni.

Cât privește accidentarea sa, Bute a precizat că urmează să efectueze un control RMN pentru a afla exact care sunt problemele. „Nu sunt doctor, dar știu că am dureri. Nu pot să vă spun ce am exact, dacă este vorba de ligamente. Pot să merg, pot să urc în mașină, dar nu sunt atât de sănătos pentru a mă lupta sută la sută. Este ghinion. Am simulat un meci și în runda a opta am simțit ceva. Am terminat cele 12 reprize, dar când am ajuns la hotel m-am simțit rău. A doua zi de dimineață, am avut probleme când am vrut să mă dau jos din pat și la mers”, a explicat Bute.

Sportivul, care a precizat că are pentru prima dată în viața sa probleme la spate, a declarat că a luat antiinflamatoare, dar nu s-a pus în discuție să urce în ring accidentat.

În ceea ce privește viitorul, Bute a spus că îi trebuie timp pentru a se vindeca fizic și mental. „Poate să fie nevoie de o săptămână, de o zi sau o lună„, a adăugat el.

Lucian Bute nu a exclus posibilitatea de a-l înfrunta pe danezul Mikkel Kessler, o luptă care ar fi fost prevăzută de clubul său Interbox, în cazul unei victorii a românului, la 6 decembrie. „Este o opțiune”, a spus Bute, care a lăsat să se înțeleagă că va lupta în 2015.

Presa canadiană a anunțat, la 18 noiembrie, că Lucian Bute s-a accidentat la spate în timpul cantonamentului din Filipine și nu va putea evolua în meciul cu argentinianul Roberto Bolonti, în gala programată la 6 decembrie, la Montreal.

Bute s-a pregătit în Filipine cu tehnicianul Freddie Roach, alături de campionul mondial Manny Pacquiao.

Pugilistul român în vârstă de 34 de ani a boxat ultima dată la 19 ianuarie, la Montreal, fiind învins atunci la puncte de canadianul Jean Pascal, într-un meci contând pentru centurile WBC Diamond și NABF la categoria semigrea.

Bute (31-2, 24 KO) a pierdut centura IBF la categoria supermijlocie în mai 2012, când a fost învins de britanicul Carl Froch.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×