VIDEO | S-a sfârșit! Lucian Bute a pierdut prin KO, în repriza a cincea, meciul cu Alvarez! Momentul care l-a zdruncinat pe campionul român

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Lucian Bute a suferit o înfrângere grea la Quebec, fiind învins prin KO, în repriza a 5-a, de Eleider Alvarez, la prima apariție în ring după aproape 10 luni


Partida care ar fi trebuit să-l ducă pe Bute spre un nou meci de titlu – învingătorul urma să se bată cu deținătorul centurii mondiale WBC la semigrea, Adonis Stevenson – ar putea fi un final de carieră. Lucian a fost învins prin KO în repriza a 5-a, la fel cum se întâmplase în urmă cu cinci ani, la Nottingham (Anglia).

Poate că Lucian ar fi trebuit să se oprească după acea înfrângere devastatoare din 2012. Dar Bute, cu ambiția lui de copil crescut la țară, n-a putut să accepte un final care i s-a părut brusc și nedemn. Iar pentru asta trebuie respectat. Lucian a fost singurul care s-a expus atunci când a urcat în ring cu adversari de toate calibrele. De pildă, acum a urcat la semigrea cu un adversar evident mai puternic decât el. Bute a dorit să-și arate lui și să demonstreze tuturor că o carieră de top se poate încheia altfel. Dar loviturile lui Froch se resimt și astăzi, semn că prima combinație în forță a lui Alvarez a pus capăt luptei. Boxul e singurul sport olimpic în care o înfrângere poate să încheie cariera unui sportiv. Până în acel moment, lupta fusese echilibrată, iar specialistul televiziunii canadiene văzuse paritate (2-2 la reprize). Alvarez (32 de ani, 22-0, 11KO) rămâne astfel neînvins la profesionilști.

Cel mai probabil, Lucian, care va împlini 37 de ani peste trei zile, se va opri. Este de ajuns să-și privească palmaresul din ultimii cinci ani pentru a realiza că nu e altă variantă: patru înfrângeri – un egal – două victorii. Dincolo de imagine de final, nu trebuie uitat însă că rămâne românul care a deținut cel mai mult o centură de campion mondial (cinci ani). Iar pentru asta, merită respectul tuturor.

Lucian Bute: „Îmi doresc să continui”

După meci, Lucian Bute a declarat că nu ar intenționa să se retragă: „Nu pot spune ce se va întâmpla în continuare, trebuie să discut cu echipa mea înainte de a lua o decizie. Nu știu ce se va întâmpla lunile următoare, dar îmi doresc să contiui. În acest moment am nevoie de o pauză bună. Este o pierdere grea, la fel ca și celelalte. Mă aflam la conducere pe două dintre cele trei buletine ale arbitrilor judecători. M-am simțit bine până când m-a prins cu dreapta„.

DESFĂ‚ȘURAREA MECIULUI

Repriza 1: Prima repriză echilibrată. Bute ține centrul ringului. Așa cum au anticipat specialiștii, este un meci între doi tehnicieni

Repriza 2. Ritmul îi convine lui Bute, care punctează cu directa de stânga. Alvarez lovește la corp, Bute acuză o lovitură sub centură. Din nou o repriză echilibrată. Bernard Barre, specialistul televiziunii care transmite meciul, vede egal după două reprize.

Repriza 3: Alvarez începe în forță. Pare mai puternic decât Bute. Românul preia însă inițIatIva după partea a doua a reprizei și lovește eficient. Ambii boxeri nu au arătat încă totul…

Repriza 4: Alvarez, atenționat de arbitrul din ring pentru o lovitură după ceafă. Nu se schimbă foarte multe lovitură, se boxează „pe meserie”. Repriza lui Bute.

Repriza 5: Un croșeu de dreapta fantastic al lui Alvarez urmat de o directă de dreapta pun capăt  luptei și, probabil, carierei lui Bute. Românul e jos. Se ridică până la opt, dar este groggy și arbitrul oprește meciul.

Românul a deținut timp de aproape cinci ani (2007-2012) centura de campion IBF la categoria supermijlocie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×