A fost furat pe față, acum vrea revanșa!** JoJo Dan decolează spre Trabzon, unde se va bate din nou cu Aydin

A fost furat pe față, acum vrea revanșa!** JoJo Dan decolează spre Trabzon, unde se va bate din nou cu Aydin
  • Publicat:
  • Actualizat:

De mai bine de un an, boxerul român JoJo Dan (foto, 30 de ani, 29-1, 16 KO) visează să-și ia revanșa în fața turcului Selcuk Aydin (28 de ani, 22-0, 17 KO). În iunie 2010, cei doi s-au bătut la Istanbul pentru centura WBC Silver la semimijlocie, turcul fiind creditat cu o victorie contestată. Doi arbitri au dat decizia pentru Aydin cu 114-113, unul l-a văzut învingător pe JoJo cu 116-111!

De la acel eșec, primul și singurul din carieră, JoJo a mai disputat trei meciuri, toate câștigate înainte de limită. Vestea revanșei cu Selcuk a venit ca o compresă rece pe un ochi umflat.

„Mi se împlinește un vis. Avem niște afaceri neîncheiate. În primul meci am dovedit prea mult respect pentru el și l-am atacat după repriza a cincea. Acum sunt pregătit să-l pun sub presiune de la început”, spune JoJo, care s-a pregătit mai bine ca niciodată: 14 săptămâni la Montreal, inclusiv avându-l ca sparring-partner pe Adrian Diaconu.

„Este într-o formă de excepție. Va face un meci mare”, anunță promotorul românului, Cristi Gănescu. Meciul este programat pe 26 noiembrie, la Trabzon, miza fiind aceeași, centura WBC Silver. Dacă va câștiga, JoJo poate ajunge challenger la centura mondială deținută de Floyd Mayweather.

HANDBAL FEMININ / România – Ungaria, la Trofeul Carpați

Naționala României debutează azi, la Turnu Severin (ora 19:00), contra Ungariei, în debutul competiției amicale Trofeul Carpați. Intrată în linie dreaptă pentru participarea la CM din Brazilia, trupa lui Radu Voina va mai da piept mâine cu Macedonia (ora 16:00), iar duminică va întâlni Serbia (ora 13:00). La finalul turneului, selecționerul va stabili lotul pentru America de Sud.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie la NUBA până la 3 dimineața cu vinuri fine!
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie la NUBA până la 3…
Ladislau Boloni a auzit ce a fost întrebat după retrogradare, a spus câteva cuvinte și a plecat! Replica reporterului
Ladislau Boloni a auzit ce a fost întrebat după retrogradare, a spus câteva cuvinte și a plecat! Replica reporterului
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Nick Rădoi, de NERECUNOSCUT după ce a scăpat de cancer. A slăbit 40 de kg: „Mă simt ca un om renăscut”
Nick Rădoi, de NERECUNOSCUT după ce a scăpat de cancer. A slăbit 40 de kg: „Mă simt ca un om…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Motivul pentru care se ieftinesc benzina și motorina. De la 1 iulie se schimbă lucrurile: cât va costa un plin
Motivul pentru care se ieftinesc benzina și motorina. De la 1 iulie se schimbă lucrurile: cât va costa un plin
Cel mai BOGAT om din istoria lumii! Era african și avea un imperiu de...
Cel mai BOGAT om din istoria lumii! Era african și avea un imperiu de...
Cât de frumoasă este soţia lui Iulian Filipescu. Nicoleta, apariţie rară alături de soţul său
Cât de frumoasă este soţia lui Iulian Filipescu. Nicoleta, apariţie rară alături de soţul său
Contabilă în Iași, Liliana și-a dat demisia și s-a angajat ca badantă. Ce a urmat depășește orice imaginație
Contabilă în Iași, Liliana și-a dat demisia și s-a angajat ca badantă. Ce a urmat depășește orice imaginație
Devine obligatoriu în toată România de la 1 iulie. S-a dat ordin în toate statele din UE
Devine obligatoriu în toată România de la 1 iulie. S-a dat ordin în toate statele din UE
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp ce erau luați de ape
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp ce erau luați de ape
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Armata Română pierde sute de militari lunar. Cum pot fi opriți soldații să părăsească sistemul
Armata Română pierde sute de militari lunar. Cum pot fi opriți soldații să părăsească sistemul
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a României
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a României
EXCLUSIV | Unde au dormit Vlad Gherman și Oana Moșneagu cu o noapte înainte de nuntă. Când vor pleca în luna de miere
EXCLUSIV | Unde au dormit Vlad Gherman și Oana Moșneagu cu o noapte înainte de nuntă. Când vor pleca în…
×