A câștigat la TAS, dar l-au mai suspendat o dată!** Obreja a învins AIBA în cazul dezafilierii forului român, însă a primit o altă sancțiune de 3 luni

A câștigat la TAS, dar l-au mai suspendat o dată!** Obreja a învins AIBA în cazul dezafilierii forului român, însă a primit o altă sancțiune de 3 luni
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rudel Obreja (foto) s-a războit cu federația internațională de box (AIBA) mai bine de trei ani, după un scandal cu acuze de corupție petrecut la Olimpiada de la Beijing. După mai multe procese pe la TAS, ieri se părea că lucrurile s-au lămurit, iar Obreja a ieșit câștigător.

Obreja a fost suspendat până în august 2015, iar AIBA a pus presiune pe FR de Box cu o amenințare de dezafiliere pentru a-și schimba președintele. Cazul a ajuns la Lausanne, care ieri a dat verdictul, unul favorabil părții române. „Decizia Comitetului Executiv AIBA din 06 septembrie 2011, privind excluderea de FR Box, ca membru al AIBA, este anulată. AIBA este obligată la plata a 7.000 de franci elvețieni către FR de Box”, este anunțul resmis ieri de FRB.

Nu a apucat Obreja să-și trăiască momentul de glorie că AIBA a mai dictat o suspendare, pe motiv că au fost încălcate unele decizii ale Comisiei de Disciplină!

„Nu am plătit decât parțial niște amenzi. Am așteptat decizia TAS, care ne-a dat dreptate și a obligat AIBA să ne plătească 7.000 de franci. Puteam să ne compensăm cu acești bani, dar imediat au dictat suspendarea. Nu mai avem ce să facem, pentru că AIBA și-a schimbat statutul și recunoaște jurisdicția TAS doar în cazurile de dopaj. Este incredibil ce se întâmplă!”
, a explicat Obreja pentru ProSport. Pedioada de suspendare este de trei luni și intră în vigoare pe 9 ianuarie, în privința FR de Box. Cât despre Rudel Obreja, cele trei luni vor fi operabile începând cu 21 august 2015!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗