Tăiați împrejur!** BC Timișoara – BC Galil Gilboa 76-83 (42-44)

Redactor:
Bitescu Wili
Redactor:
Osan Adina
Tăiați împrejur!** BC Timișoara - BC Galil Gilboa 76-83 (42-44)
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bănățenii au avut parte de un nou adversar puternic în Liga Balcanică și au fost învinși de liderul grupei, Galil Gilboa, vicecampioana Israelului.

BC Timișoara, liderul la zi al Diviziei A, a umplut Sala „Constantin Jude” în mijlocul săptămânii pentru partida din competiția euroregională. Prima parte a jocului a fost echilibrată, timișorenii au condus cu șase puncte în primul și al doilea sfert dar s-au trezit de fiecare dată în dezavantaj la final. Oaspeții s-au distanțat în sfertul al treilea (scor 56-69) grație mai multor erori ale gazdelor, dar aveau să înceapă slab ultimele zece minute. „Leii” au lăsat impresia că pot reveni în partidă și s-au apropiat la doar patru puncte, în timp ce israeliții nu reușiseră niciun punct (65-69). La acest scor bănățenii trec însă pe lângă două posibilități bune de a reveni, ratare de sub coș și apoi pași la Cuic, ultima fiind o decizie discutabilă. Astfel, finalul le-a aparținut celor de la BC Galil, formație formată exclusiv din jucător israelieni și americani. Aceștia s-au impus cu 83-76 și sunt considerați favoriții grupei A. Bănățenii au căzut pe locul 4 și încă luptă pentru o clasare pe podium, care poate duce în final four-ul competiției.

Vedeta jocului pentru timișoreni a fost Ivan Siriscevic, care a intrat excelent și a marcat patru trițe aproape consecutive. Croatul s-a stins pe parcurs dar a rămas jucătorul cu cele mai multe puncte de pe teren (24).

Nikola Jovanovic, noul pivot al Timișoarei!

BC Timișoara a anunțat în această seară achiziționarea lui Nikola Jovanovic (2,03m), ultima oară la Enosi Kalathosfairisis Kavalas în Grecia. Pivotul sârb în vârstă de 30 de ani îl va înlocui în echipă pe Robert Sarovic, accidentat în meciul cu Gaz Metan Mediaș.

„Nikola e un jucător bun, a fost și în Polonia, sper să fie gata toate actele și să joace cu Craiova. Sarovic va lipsi cel puțin două luni și jumătate, avem meciuri importante până atunci”, a declarat Predrag Badnjarevic, antrenorul lui BC Timișoara.

Articol scris de Cornel BIHOLARI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen