„Regele” nu iartă pe nimeni! LeBron James și-a bătut fosta echipă după ce a marcat 30 de puncte!

  • Publicat:
  • Actualizat:

 

LeBron James și-a ajutat azi-noapte echipa să câștige în fața lui Cleveland Cavaliers, scor 110-108, într-un meci special pentru vedeta lui Miami Heat.

„Trădarea” din 2010, nerăzbunată nici până azi

Cel mai valoros baschetbalist al momentului din NBA promitea să fie special încă din liceu, acolo unde a surprins pentru  St. Vincent-St. Mary. Iar potențialul său a fost remarcat de scouterii echipelor din NBA. Imediat, LeBron a fost convins să intre în draft în 2003, chiar din liceu. La doar 18 ani! Cu performanțe catastrofale în sezonul 2002-2003 (17 victorii și 65 de înfrângeri), Cleveland Cavaliers a avut prima alegere în draftul respectiv. Și l-a ales pe LeBron, care a acceptat imediat să schimbe fața „cavalerilor”, mai ales că se născuse în Akron, la doar 63 de kilometri de Cleveland. Iar pentru șapte ani, „Regele” a devenit cel mai important om al francizei din Cleveland. Însă în ciuda celor finalei NBA jucate în 2007 (pierdută cu Spurs, 0-4) și a finalei Conferinței de Est din 2009 (pierdută cu 2-4 cu Orlando Magic), LeBron a simțit că nu va câștiga niciodată un titlu de campion cu „cavalerii”, deși devenise liderul francizei la puncte marcate, intercepții și minute jucate. Și a plecat în 2010 la Miami Heat, după un anunț emoționant într-o conferință de presă transmisă pe toate canalele de sport din Statele Unite. „Trădare, ești un nenorocit”, au spus fanii lui Cavaliers. Însă timpul a arătat că James a judecat bine. A câștigat anul trecut primul său titlu de campion cu Miami, alături de Dwayne Wade și Chris Bosh, în timp ce Cleveland a devenit din nou o echipă de pluton. Totuși, aseară, cavalerii au pus mari probleme lui Heat, chiar la Miami! Cu două minute înainte de final, Cleveland conducea cu 108-101! Însă pentru Heat nimic nu e imposibil! A fost nevoie de o nouă aruncare de trei puncte reușită în ultimele secunde de Ray Allen, transferat în această vară de la Boston Celtics, pentru ca Heat să câștige cu 110-108. LeBron a fost din nou cel mai bun marcator pentru Heat, cu 30 de puncte și șase recuperări, urmat de Bosh (23 de puncte) și Wade, cu 16 puncte. La oaspeți, opt jucători au marcat peste zece puncte, lideri fiind Dion Waiters și Jeremy Pargo, cu 16 puncte. A fost cel de-al zecelea succes în 13 meciuri pentru Miami, care conduce în acest moment Conferința de Vest, cu două victorii peste locul secund, New York Knicks.

Lakers a câștigat la Dallas

După ce pierduse două meciuri la rând, Los Angeles Lakers a întrerupt seria negativă azi-noapte, cu un succes, scor 115-89, pe terenul lui Dallas Mavericks, primul din deplasare în acest sezon. A fost un efort ofensiv pe măsura cerințelor antrenorului Mike D”Antoni, după ce californienii nu mai înscriseseră peste 100 de puncte în ultimele trei meciuri. Însă Kobe Bryant n-a mai fost responsabil cu marcarea punctelor, ci a devenit un om de echipă, reușind 19 puncte, trei recuperări și cinci pase decisive. La fel de multe ca Metta World Peace și Antawn Jamison, o dovadă că Lakers a câștigat meciul sub panou, acolo unde Wright și Elton Brand au fost dominați clar. „Jucăm bine, dar ne lipsește ceva. Când Steve Nash va reveni, vom fi și mai buni. E unul dintre cei mai buni conducători de joc din NBA”, a spus după meci Kobe Bryant.

Durant a fost din nou magic

Oklahoma City Thunder a suferit din nou serios până să-și asigure victoria în prelungiri în deplasarea de pe terenul lui Philadelphia 76”ers. În continuare fără cel mai bun transfer din această vară, Andrew Bynum, ai cărui genunchi au devenit o enigmă și pentru doctori, dar și pentru conducătorii echipei, Philadelphia nu reușește să reziste în fața formațiilor puternice din NBA. Deși a limitat ofensiva explozivă a oaspeților la doar 13 puncte în sfertul patru pentru a împinge meciul în prelungiri, Philadelphia nu a putut să îi blocheze pe Kevin Durant (37 de puncte, opt recuperări, cinci pase decisive) și Russell Westbrook (30 de puncte) pe tot parcursul partidei. Iar Durant, Westbrook, Sefolosha și Kevin Martin au marcat 12 din cele 18 puncte ale lui Thunder în prelungiri prin aruncări de la trei puncte. Al zecelea succes din 14 meciuri pentru Oklahoma City, care ocupă locul trei în Conferința de Vest, după Memphis Grizzlies (9-2) și San Antonio Spurs (10-3).

Alte rezultate înregistrate azi-noapte în NBA

Washington Wizards – Charlotte Bobcats 106-108 (după două reprize de prelungiri)

Atlanta Hawks – Los Angeles Clippers 104-93

Milwaukee Bucks – Chicago Bulls 86-93

Sacramento Kings – Utah Jazz 108-97

Golden State Warriors – Minnesota Timberwolves 96-85

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Se schimbă CNP-ul în România. Ce se întâmplă cu vechile buletine
Se schimbă CNP-ul în România. Ce se întâmplă cu vechile buletine
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×