„Neto”, neinspirat! O atacă pe Carmen Tocală prin fiul ei, dar Vlad Moldoveanu e nominalizat la titlul de MVP-ul lunii noiembrie în VTB League!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Campania electorală pentru Adunarea generală de alegeri la FR de Baschet are parte și de „indirecte” neinspirate. Unul dintre candidați, Anton Netolitzchi, l-a atacat pe jucătorul Vlad Moldoveanu, dorind astfel să pună sub semnul întrebării modul în care este condusă federația în acest moment. Moldoveanu este fiul fostei șefe de la FRB, Carmen Tocală, cea care l-a adus în 2011 ca manager general la FRB pe Horia Păun. Acesta e considerat în lumea baschetului favorit la câștigarea alegerilor. „Vlad Moldoveanu a devenit tată și ne-a promis că vom vedea altă față a jucătorului Vlad Moldoveanu. Din păcate, nu l-am văzut deloc anul acesta. Probabil drept mulțumire că a fost declarat jucătorul numărul unu al României. Într-o ședință de Birou federal, membrii au făcut echilibristică între loialitate și obediență. Mă refer la modul în care a fost ales jucătorul numărul 1 al României”, a declarat Netolitzchi pentru siteul dinvestiar.ro.

Ligă cu 20 de echipe din nouă țări

Dincolo de faptul că e lipsit de fair-play să implici un jucător în acest „joc de putere” și trecând peste aspectul că titlul i-a fost acordat lui Moldoveanu anul trecut, după un sezon în care a avut cel mai bun procentaj în meciurile oficiale jucate în naționala României (14,6 puncte pe meci) și n-a avut rival pe plan internațional, valoarea atacantului format în campionatul universitar american a fost confirmată zilele trecute, când a fost nominalizat la titlul de „Cel mai bun jucător al lunii noiembrie” în VTB League. Moldoveanu (25 de ani, 2,06 m) este legitimat în acest sezon la BC Kalev / Cramo (Estonia), iar echipa lui este prezentă în nu mai puțin de patru competiții: campionatul și Cupa Estoniei, respectiv EuroCup și VTB League. Aceasta din urmă este o competiție profesionistă în care sunt înscrise formații din nouă țări (Rusia, Belarus, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Ucraina, Cehia și Kazahstan). În total 20 de echipe, cel mai multe fiind din Rusia, unde VTB League ține loc și de principală competiție internă.

Victor Ponta a votat cu Vlad Moldoveanu

Votul rămâne deschis până pe 1 decembrie, la ora 12:00 (ora Moscovei) și este deschis oricărui iubitor al baschetului, din orice țară. Drept dovadă, premierul României, Victor Ponta, a votat pentru Vlad Moldoveanu. „Baschetbalistul român Vlad Moldoveanu are șanse mari să fie desemnat Most Valuable Player (MVP) în VTB United League. Eu l-am votat. Puteți să-l sprijiniți și voi cu un vot la adresa www.vtb-league .com/en/home/home.htm (stânga jos)”, a scris premierul pe pagina sa de facebook. Vineri la prânz, Vlad Moldoveanu conducea detașat în acest clasament, cu 3401 voturi (locul 2, americanul Andrew Goudelock, de la Unics Kazan are doar 974 de voturi).

Alegerile generale la FR de Baschet sunt programate pe 2 decembrie. Pentru funcția de președinte s-au înscris trei candidați: Horia Păun, Anton Netolitzchi și Petre Brănișteanu.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×