Aldridge l-a învins pe Howard! Trail Blazers își continuă parcursul excelent

Aldridge l-a învins pe Howard! Trail Blazers își continuă parcursul excelent
  • Publicat:
  • Actualizat:

Portland Trail Blazers a câștigat meciul de aseară cu Houston Rockets, scor 111-104, după un duel spectaculos între LaMarcus Aldridge și Dwight Howard, câștigat de Aldridge

*Aldridge a devenit primul jucător din istoria lui Trail Blazers care reușește cel puțin 30 de puncte și 25 de recuperări într-un meci
*Williams are un avantaj important în fața lui Chris Paul, câștigând 15 din cele 20 de meciuri din carieră împotriva conducătorului de joc al lui Nets


James Harden nu a reușit decât 25 de puncte în meciul de aseară cu Rockets

În spatele unui alibi care a fost „descoperit” de presa americană, Portland Trail Blazers s-a cocoțat în fruntea Conferinței de Vest. În ultimele zile, cel mai discutat a fost programul echipei lui Terry Stotts, care a întâlnit până acum multe echipe din Conferința de Est, considerată una cu valoare mai slabă decât un Vest mult mai echilibrat. Însă programul lui Blazers începe să se îngreuneze. Iar meciul de aseară, contra lui Houston Rockets, a fost unul perfect pentru ca Blazers să-și justifice valoarea. Nu atât prin prisma valorii „rachetelor”, dar și prin prisma duelului direct dintre LaMarcus Aldridge și Dwight Howard, două dintre cele mai bune extreme de forță ale momentului. Iar atât Aldridge, cât și Portland și-au confirmat forma, câștigând cu 111-104! A fost un meci echilibrat, decis chiar de forma lui Aldridge (31 de puncte, 25 de recuperări, 2 pase decisive, 2 intercepții, 2 capace), care a devenit primul jucător din istoria echipei care marchează cel puțin 30 de puncte și 25 de recuperări într-un meci. Eclipsându-l pe Dwight Howard, care a umplut și el box score-ul, cu 32 de puncte, 17 recuperări, 2 intercepții și 3 capace. Suficient pentru ca Portland (19-4) să se distanțeze în fruntea Conferinței de Vest, cu două victorii peste Oklahoma City Thunder și San Antonio Spurs. Rockets (15-8) e pe locul 5.


Williams a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui Nets de aseară

Rivers n-a mai câștigat

Și celălalt meci al serii a fost unul special. La mai puțin de o zi după încheierea duelului cu Boston Celtics, Doc Rivers și Los Angeles Clippers s-au deplasat la Brooklyn Nets, acolo unde fostul tehnician al lui Boston și-a regăsit trei dintre foștii elevi – Paul Pierce, Kevin Garnett și Jason Terry. Teoretic, un meci pe care Clippers ar trebui să îl câștige fără probleme. Practic însă, lucrurile au stat altfel. Nets a câștigat al treilea meci la rând, după ce s-a impus cu 102-93 în fața californienilor! Cu o medie de 11,4 pase decisive pe meci înainte de duelul cu Nets, Chris Paul a reușit doar 20 de puncte și 2 pase decisive, într-un meci în care Deron Williams și-a continuat dominarea în fața lui Paul – 15-5 în carieră. Cu toate că Pierce (10 puncte, 7 recuperări, 5 pase decisive) sau Garnett (2 puncte, 6 recuperări) nu au avut statistici senzaționale, cei doi au fost piese importante în angrenajul lui Nets, care a urcat pe 10 în Est, cu 8 victorii și 14 eșecuri. Clippers (15-9) e pe 4 în Vest.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţ trist despre Kate Middleton, făcut de apropiaţi! Trece prin iad
Anunţ trist despre Kate Middleton, făcut de apropiaţi! Trece prin iad
Abia dat afară de Chelsea, Mauricio Pochettino și-a ales viitoarea destinație: ”E înnebunit”
Abia dat afară de Chelsea, Mauricio Pochettino și-a ales viitoarea destinație: ”E înnebunit”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că "i se aruncă chiftele cu…
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Gestul uriaş făcut de Valentina Pelinel! Soţia lui Cristi Borcea nu s-a uitat la bani
Gestul uriaş făcut de Valentina Pelinel! Soţia lui Cristi Borcea nu s-a uitat la bani
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de la Pro TV
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de la Pro TV
Regula obligatorie pentru POSESORII DE PISICI. S-a dat ordin pentru toată lumea
Regula obligatorie pentru POSESORII DE PISICI. S-a dat ordin pentru toată lumea
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război mondial
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război mondial
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile sale exclusiviste
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile sale exclusiviste
×