Valentino Rossi își arată vârsta. „După accidentul de la Mugello mă durea tot corpul!”

Valentino Rossi își arată vârsta.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ajuns la 34 de ani, unul dintre cei mai iubiți motocicliști din istorie pare să aibă probleme serioase în acest sezon. Valentino Rossi a încheiat cursa de casă de la Mugello într-un mod neplăcut, fiind implicat într-un accident serios după numai trei viraje. „Il Dottore” a fost scos în decor violent de către Alvaro Bautista, cursa fiind încheiată pentru amândoi în acel moment.

Câteva zile după căzătura de la Mugello mă durea tot corpul. Din fericire am putut să reiau antrenamentele imediat, nu am pierdut mult timp. Cursa de la Barcelona va fi foarte importantă, mai ales în contextul ultimelor mele rezultate„, a spus Valentino.

După un start de sezon excelent, cu un loc doi pe podium în cursa din Qatar, Rossi nu a mai reușit să impresioneze. A termina pe locul 6 pe Circuit of the Americas, pe 4 la Jerez și pe 12 la Le Mans. În clasamentul general este doar pe locul 6, cu 47 de puncte, la 56 de puncte în spatele liderului Dani Pedrosa.

Vreau să urc pe podium în Spania și voi face totul pentru asta, ca de obicei. Este extrem de important să încept weekendul bine și să fac niște calificări bune. E esențial să plec în cursă din fața plutonului„, a încheiat Rossi.

Cursa din Barcelona va avea loc duminică, 16 iunie, la ora 15:00 a României.

sursa foto: gpone.com

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Reacţia unui american aflat în vacanţă în România, după ce s-a trezit pe o pajişte plină de vaci.
Reacţia unui american aflat în vacanţă în România, după ce s-a trezit pe o pajişte plină de vaci. "Mi-au dat…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Șoferii, obligați să plătească. Banii pe care conducătorii auto nu erau pregătiți să-i achite
Șoferii, obligați să plătească. Banii pe care conducătorii auto nu erau pregătiți să-i achite
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
EURO 2024: şase echipe, printre care Anglia şi Olanda, debutează la actuala ediţie a competiţiei
EURO 2024: şase echipe, printre care Anglia şi Olanda, debutează la actuala ediţie a competiţiei
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×