Pilot de cursă lungă!** El e românul cu cele mai mari șanse să ajungă în Formula 1!

Pilot de cursă lungă!** El e românul cu cele mai mari șanse să ajungă în Formula 1!
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 22 de ani, Mihai Marinescu este un nume cu greutate în
motorsportul autohton. Românul creditat cu cele mai mari șanse de a
păși în Formula 1 și-a scris propria istorie a performanței, după
ce a fost, până acum, de două ori la un pas de a termina pe podium
în actualul sezon al Formulei 2. „Îmi doresc victoria și cred că
acest lucru este posibil. De la locul 4 la locul 1 e diferență doar
de trei locuri”, spune Mihai hotărât.

Zâmbește un pic stingher în timp ce își trece mâna prin păr pentru
a-și aranja câteva șuvițe rebele. Vorbește liniștit despre munca de
echipă care stă în spatele unei curse de Formula 2, despre
planurile de viitor și despre dorința de a ajunge în „Marele Circ”.
Mihai Marinescu a fost oaspete în redacția ProSport, prilej cu care
pilotul originar din Brașov a oferit amănunte inedite de pe pistă,
dar și din viața de zi cu zi.

Porecla
BEU:
„Părinții mi-au spus că așa strigam eu când
eram mic, iar apoi așa mi-au spus ei mie. Doar cei apropiați îmi
spun Beu, în rest, toată lumea mă strigă Mihai”.

ȚINȚĂ‚:
„Vreau să obțin câteva podiumuri în etapele care au rămas în
Formula 2, chiar cred în acest lucru. Cele două locuri 4 ocupate
până acum îmi dau speranțe. De la locul 4 la locul 1 nu este o
diferență decât de trei locuri (zâmbește). Dacă nu pornești cu
ideea asta de acasă, că poți ajunge pe primul loc, și nu te lupți
pentru ea tot weekendul, te poți lăsa de ceea ce faci”.

VICTORIE DE
ETAPĂ‚:
„Mi-ar plăcea să ridic trofeul pe imnul
României, dar și pe acordurile unei hore”.

ETAPA URMĂ‚TOARE DIN AUSTRIA:
„Va fi pe un circuit
nou pentru toată lumea. De obicei, ca să mă obișnuiesc cu
circuitul, cu succesiunea virajelor, dau un tur cu bicicleta sau
alerg”.

SEZONUL 2011 AL
FORMULEI 2:
„Nu avem prezența garantată la toate
etapele, adunăm bani din etapă în etapă, cu eforturi destul de
mari. Încerc să nu mă gândesc prea mult la acest lucru, pentru a
rămâne concentrat pe probleme de pilotaj”.

ROBERT
KUBICA:
„Este unul dintre piloții de care sunt mai
apropiat. Chiar ne-am întâlnit săptămâna trecută la Centrul de
pregătire fizică pentru piloți de la Viareggio. Am stat de vorbă, e
un om extraordinar, foarte bătăios, luptă se se recupereze. Nu mi
s-a părut foarte schimbat după accident, are același moral
puternic, aceeași dorință de a fi pe pistă”.

CEA MAI FIERBINTE
CURSĂ‚:
„A fost o cursă anul trecut, în sudul
Portugaliei, simțeam că îmi frig tălpile. Am și pierdut atunci vreo
două kilograme și jumătate, era groaznic de cald, aveai impresia că
fierbea pista”.

VIS:
„Vreau să particip în Formula 1 și să particip bine, nu doar să
bifez acolo că am luat startul și atât”.

TOP 3 AL
PILOȚILOR
: „Hakkinen, mă uitam mult la el când eram
mic, Senna, am văzut câteva curse de-ale lui, iar acum, în ultima
perioadă, îmi plac la fel de mult Alonso și Button, ultimul pentru
calmul de care dă dovadă”.

PERMIS AUTO:
„Am categoria B, am luat permisul din
prima, la 18 ani”.

AMENZI: „Nu am
luat nicio amendă până acum, am fost doar avertizat și cam
atât”.

VITEZA ÎN TRAFIC:
„Nu sunt fan. Ce îți folosește
dacă ajungi de la un semafor la altul cu patru secunde mai devreme?
În plus, consumi inutil benzina, uleiul, frâna, motorul, nu se
merită! Îmi place viteza, dar pe pistă, pentru că îmi dă voie să
merg liber într-un mediu controlat, dacă se întâmplă ceva, nu am ce
să pățesc”.

MAȘINĂ‚
PERSONALĂ‚:
„Nu am. Îmi împrumută mama mașina ei de
câte ori vin în țară. Am făcut eforturi pentru a aduna banii de
participare, am considerat că nici nu am chiar așa mare nevoie de
mașină, în plus, când sunt acasă, folosesc mai mult
bicicleta”.

PLANURI PE TERMEN
SCURT:
„Zilele acestea am programată o cursă pe
Transfăgărășan cu bicicleta împreună cu un prieten. În ultimii trei
ani, de fiecare dată am urcat cu bicicleta până la Bâlea Lac, o
excursie de o zi în care pornim cu rucsace în spate și cu multă apă
la noi”.

CUM S-AR DESCRIE ÎN
TREI CUVINTE:
„Calm, econom și rău, în ideea că
sunt bătăios pe pistă sau atunci când e să lupt pentru interesele
mele”.

VIITOR: „Sunt
conștient că la un moment dat va trebui să mă opresc cu pilotajul,
însă aș vrea să rămân tot în motorsport. Ultimii 12 ani i-am
petrecut aici, iar acum studiez și ingineria mecanică, îmi doresc
să merg mai departe în acest domeniu”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×