Mercedes-Benz GLC sau 700 km de libertate. „Take a coffee!”. SUV-ul cu parbrizul plin de informații, SUV-ul care te simte când lași garda jos și te trimite la o cafea | Drive-Test

Redactor:
Andru Nenciu
Mercedes-Benz GLC sau 700 km de libertate.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Trebuia să o fac și pe asta. Mi-am părăsit Golf-ul doar pentru două zile și i-am zis că mă voi întoarce cât de repede pot. Îmi luase ochii tot o „nemțoaică”, Mercedes-Benz, pe când așteptam pe cineva în spatele Cișmigiului. Imaginea ei mi se imprimase pe retină. Imaginea bolidului german. Pe a Cișmigiului o aveam stocată încă din liceu.

De câteva luni clipeau pe piață și farurile SUV-ului care se strecura pe Știrbei Vodă. Mi-am dat seama, după câteva ore, că e modelul GLC. Un SUV de dimensiuni medii, să-i spunem un fiu chipeș al GLK-ului. Nemții se umflaseră în pene susținând că la noul model tehnologiile îl ajută pe șofer în diferite situații de urgență. Și mărturiseau că pun accentul pe consumul de carburant mai scăzut cu 19% față de modelul precedent. Dar și pe confortul oferit de suspensia pneumatică. Un fel de „Sus-jos! Sus-jos!”. Și i-am crezut pe cuvânt. Am frunzărit niște pagini pe un smart-phone cu baterie slabă și primele informații m-au ispitit. Așa am ajuns să fac o vizită până într-o herghelie de cai putere: parcul Țiriac Auto. Din zona Casei Presei.

Nu mai făcusem un drive-test de vreo doi ani. Iar GLC avea capacitatea de mă ține cu nările în vânt.  Și cum tot trebuia să ajung în Raiul schiorilor, la Rânca, am zis că e week-end-ul optim pentru a reîncerca roțile germane. Cum vor înghiți 700 km pe ruta București – Pitești -Horezu – Rânca – Râmnicu Vâlcea – Pitești – București? Cum mă voi simți la volanul unui autoturism versatil? Care va fi atmosfera într-o garsonieră echipată sofisticat? Cum se va comporta pe zăpadă? Patru întrebări dintr-o listă mai lungă.


Designul interior este unul dintre cele mai inspirate lansate de un producător auto în ultimii ani

Prin jungla urbană din Militari m-am înarmat cu răbdare și cafea tare. Și mare mi-a fost mirarea că și sâmbătă dis-de-dimineața slalomurile ieftine din trafic nu au lipsit. N-am apucat  să mă bucur de atmosfera ruptă dintr-o navetă spațială decât atunci când o diagonală roșie a tăiat plăcuța cu București. Și am intrat pe Autostrada spre Piteși. O altă viziune, o altă abordare, o altă perspectivă. La o viteză constantă de 120 km în centrul ringului – banda întâi – pe măsură ce partenerii de trafic alergau în spatele meu, am început să descopăr meniul complex pe care-l aveam sub nas în GLC-ul diesel cu preț de 45.000 de euro. De fapt, cea mai nouă generație a sistemului de infotainment Comand Online. Să-i spunem o masă de mixaj. Piesa de rezistență? O tabletă cu ecran color montată pe consola centrală, precum și cu un touchpad futurist care recunoaște literele și cifrele desenate cu degetul. Și lui Steve Jobs i-ar fi plăcut!

Ce m-a impresionat rapid? Afișajul head-up sau, altfel zis, „totul dintr-o privire”. Abia după vreo 20 de minute de la ieșirea pe autostradă l-am descoperit. Ce e cu această chimie? Parbrizul devine ad-hoc o sursă de informații! Cam de mărimea unui pachet de țigări. Imediat ce introduci cheia în contact și pornești la drum, afli viteza curentă, limitele de viteză și alte informații importante. Toate sunt proiectate direct în câmpul vizual al șoferului! Și ce m-a mai fascinat?

Ei bine, tuturor ne place viteza, iar autostrada București – Pitești a devenit și pentru mine circuitul pe care, pe anumite porțiuni, am reușit să mă teleportez în raliurile care mă țineau cu ochii lipiți de televizor.

INFO Interiorul de înaltă calitate include dotări standard precum volanul multifuncțional îmbrăcat în piele, panoul de instrumente cu un afișaj multifuncțional de 13,97 cm, ornamentul negru piano și accente cromate argintii sofisticate.



Silueta GLC-ului îți înviorează retina la orice oră din zi și din noapte

Cu GLC-ul 250 4matic cu putere maximă (kW la rpm) 155/5500 și cuplu maxim (Nm la rpm) 350/1.100 – 1400, viteza de la 1 la 100 km ajunge în doar 7,3 secunde, iar viteza maximă pe bord e scrijelită la 222 km/h. Desigur, nu m-am încumetat să cobor ceasul kilometrajului mai jos de 130 km/h. Sau poate nu mi-oi fi dat seama? Cert e că într-un GLC te simți și bine, și rău. Binele e generat de întreaga paletă de opțiuni, de design, de dinamism și de tehnologia revoluționară. Răul? Speculați cât puteți! Eu aș zice doar de faptul că achiziționarea unei astfel de mașini îți produce o relație strânsă cu una dintre băncile care te invită la ghișeu cu gesturi mai expresive ca toți actorii de la Comedie.

Să zicem o bancă din Pitești. Pentru că Piteștiul lui Dobrin, Mutu, Marian Oprea sau orașul Daciei mi s-a arătat puțin. L-am traversat cu o viteză regulamentară și drumul m-a purtat în rafalele șuierătoare de pe Valea Oltului, unul dintre drumurile importante ale romanilor din Dacia. Doar istorie. Prezentul? Pe un carosabil umed, GLC-ul mi-a arătat încă o dată că e autoturism potrivit pentru orice drum. Și chiar am comunicat cu el! Mi-or fi spus colegii de trafic că am luat-o razna, dar, atunci când ești captivat de ceva, vocea târgului nu mai contează. Cum am comunicat cu Mercedesul?

Mai întâi, echipamentul Collision Prevention Assist Plus m-a avertizat că nu păstrez distanța optimă față de mașina din fața mea și a frânat automat. Apoi, Crosswind Assist a diminuat mișcările caroseriei în timpul condusului cu vânt perpendicular. Mai târziu, aveam să aflu și cum farurile se aprind automat în umbrele misterioase ale înserării de la baza drumului care avea să ne ducă spre Rânca. Și… mai târziu… m-a simțit cu o doză de oboseală. Dar ajungem și acolo!

Cu un mic popas în Horezu. Cât timp am așteptat-o pe C., pentru a continua drumul, am combinat un Red Bull cu un sandwich fără gust. Dar nici gustul sălciu lăsat de gustarea din plastic n-a reușit să-mi schimbe starea. În parcarea aflată în fața unui magazin imens cu tradiționalele produse de ceramică (ceramica de Horezu e inclusă de UNESCO în patrimoniul cultural imaterial), am studiat cu atenție de arheolog exteriorul mașinii doatată standard cu sistem de tracțiune integrală 4Matic și cu cutie automată 9G-Tronic.


Un logo celebru care a fascinat o lume întreagă

Ornamentul grilei radiatorului cu aspect ascendent, cu două lamele și steaua Mercedes situată central, subliniază aspectul puternic și expresiv al părții frontale. Elementele unice ale autoturismului, precum designul farurilor și al luminilor diurne, dar și partea inferoară a barei față cu aspect de cupă de excavator, atrag atenția tuturor șoferilor din trafic. Din lateral, blindajul pasajelor roților subliniază aspectul de SUV, care poate fi evidențiat suplimentar cu ajutorul pragurilor laterale din aluminiu. Pasajele pronunțate ale roților reprezintă elementele principale care stau la baza aspectului sportiv, lat al părții din spate, iar eleronul de plafon îi subliniază, de asemenea, aspectul atletic.


Încape tot. Doar să încerci!

GLC deține capacitatea de a oferi o supradoză de emoții atunci când ești cu cineva în dreapta. C. a urcat în mașină cu cadouri tradiționale din Horezu și o curiozitate care m-a ajutat să înțeleg mai bine toate dotările SUV-ului de la Mercedes. Cadourile din Horezu au ațipit în portbagaj tot drumul. Pentru că în portbagaj intră câte genți vrei și nu vrei. Și ai întoarce liniștit și un cărucior de la Carrefour dacă timpul te-ar presa și ai vrea să arzi etapele firești, să zicem, din parcarea unui supermarket. Pentru a fi cât mai precis: portbagajul are o capacitate 580 de litri cu până la 110 litri mai mare decât a vechiului SUV, iar rabatarea banchetei duce la un volum maxim de încărcare de 1.600 litri, cu 50 de litri mai mult decât până acum. Așadar, fiecare își poate pune în noul GLC după cum și cât îi e pofta: un Saint-Bernard cu stomacul plin, fiul, fiica și câțiva prieteni, 10 costume de ultimă fiță și genți umplute până când fermoarul joacă feste. Lăzile de bere? Niciodată n-ar fi destul loc pentru ele! Dar să continuăm călătoria spre Rânca. De data această alături de C. Iar când ai cu cine comunica realizezi și avantajele unei mașini perfecte.

M-a impresionat ținuta de drum de o manevrabilitate excelentă, iar la bordul GLC-ului orice peisaj tern pare plin de culoare. Și, cum orice atenție distributivă crește atunci când sunt patru ochi în mașină, C., cu o curiozitate de pisică, a dezlegat cu privirea noi secrete ale mașinii. Totul pe serpentinele chircite agățate de stațiunea Rânca. Iar atunci când te afli într-un Mercedes devii un uriaș „enfant terrible” căruia cu greu îi ghicești vârsta. Și participi la încercarea de cunoaștere a mașinii alături de persoana din dreapta. Așa am ajuns să aflăm împreună informații despre sistemul automat de climatizare cu trei zone și trei moduri care asigură o temperatură individuală plăcută la bord. Șoferul și pasagerul pot seta temperatura și distribuția aerului preferate pentru propriile scaune și sunt disponibile opțiuni separate pentru temperatură și fluxul de aer pentru scaunele din spate. Așa am ajuns să vedem modul de funcționare al sistemului de iluminare ambientală. Acesta transmite o senzație unică de bunăstare în interiorul autovehiculului, pentru că sunt oferite trei culori și cinci niveluri de intensitate luminoasă pentru a obține efectul preferat.

Și, chiar dacă la urcarea spre stațiunea înțesată de schiori poleiul mi-a stârnit o oarecare teamă în privința comportării mașinii, după câțiva zeci de metri orice urmă de teamă s-a risipit. Soluțiile oferite de Mercedes-Benz permit modelului să continue deplasarea chiar și atunci când doar o singură roată are aderență! Iar totul devine și mai palpitant. Mai ales când cuprinzi cu privirea, prin geamul lateral al SUV-ului, toată panorama care ți se arată magic și satele cuibărite la picioarele orășelului plin de turiști.

INFO Sistemul de injecție directă common-rail permite atingerea unei presiuni de injecție de până la 2050 bar. Controlul indirect al acului injectorului creează condițiile necesare pentru un timp de injecție cât mai flexibil și pentru o funcționare uniformă a motorului. Modulul compact de supraalimentare în două trepte cuprinde un turbocompresor mic de înaltă presiune și un turbocompresor mare de joasă presiune acționate de gazele de eșapament. Debitul de aer de combustie este controlat de cele două turbocompresoare acționate de gazele de eșapament în funcție de cerințe. Acest lucru are ca efect o încărcare mai bună a cilindrilor și, prin urmare, generarea unui cuplu mai mare chiar și la turații scăzute ale motorului. Comenzile sofisticate ale turbocompresoarelor asigură un nivel ridicat de dinamism la pornirea de pe loc, precum și caracteristici de manevrare echilibrată.

„Suntem încrezători că noile modele vor fi apreciate atât de clienții actuali, cât și potențiali datorită designului, sportivității și dinamismului lor. Confortul și eleganța Mercedes-Benz cunosc noi dimnesiuni prin îmbinarea cu latura sportivă a modelelor, dar și cu robustețea performanțele offroad”

Valeriu ZAHARIA, Sales&Marketing Manger Mercedes-Benz România


Goana după palpitații a continuat a doua zi. Pe Ruta Rânca-București, după ce SUV-ul de culoare închisă s-a odihnit pe un strat gros de zăpadă. Și dacă nu v-am șoptit cum stă sistemul audio, imaginați-vă că vă aflați într-un studio în care au înregistrat cei mai mari artiști ai lumii. Acustica în SUV-ul cu stea în frunte ar primi nota 10 și de la Mozart, și de la Beethoven. Iar trecerea de la un post de radio la altul se face lin, ca și când melodiile ar fi mixate. Direcția? Ce direcție! Pentru câteva fracțiuni de secundă am lăsat volanul liber, la viteză redusă, ce-i drept. Am fost rugat să deschid o sticlă de cola, iar senzația de libertate a fost sporită într-un interval de trei bătăi de inimă.


O senzație unică ne-a fost generată de plafonul vedetei concernului german. Rabatarea geamului format din două fragmente ne-a adus în interior călători care ne-au părăsit de cum au venit. Fulgii de zăpadă. Și aș fi mers așa până în București. Am avut însă în dreapta pe cineva care să-mi șoptească să audă toată strada că „n-ar fi bine să ajungem la O.R.L. Panduri!”. Zis și făcut. Am continuat călătoria pe muzica lui Adam Levine sau pe ultimul hit Carla”s Dream și am făcut incursiuni în trecutul meu: prima Dacie 1310 de  pe la 18 ani, dar și în trecutul partenerei mele de călătorie: primul ei Peugeot de la 22 de ani. Și dacă tot am subliniat alte mărci, modelul testat pare un rival pentru BMW X3. Dar cert e că GLC ne-a arătat toate calitățile în condiții de silențiozitate totală. Pentru că atunci când tai fondul sonor, sunetul motorului nici nu se va mai auzi. Și am testat un Diesel! Desigur, nu firma italiană de vestimentație.

Pomii cu crengile grele de zăpadă din satele din apropierea orașului Râmnicu Vâlcea m-au făcut să iau piciorul de pe accelerație. Au format parcă un tunel alb prin care treceau mașini și săteni cu sănii deopotrivă, iar viteza de croazieră i-a permis lui C. să filmeze peisajul alb și prin parbriz, și prin plafonul mașinii.

Revenim pe Valea Oltului. Mașina testată ne-a arătat că acoperă un registru larg. De la fermitatea sportivă necesară abordării în forță a virajelor, la blândețea firească asigurării unui confort la trecerea peste denivelări. Așa am ajuns să fugim cu ninsoarea în spate într-o duminică de ianuarie. Rânca a ajuns să se răsfețe departe de noi, la 100 de kilometri, iar pe autostrada furată de ninsoarea viscolită am ajuns să trăim fiecare minut de la bordul GLC-ului cu frenezie. Și datorită atmosferei din interior.

Senzația de lejeritate din interiorul noului GLC este conferită parțial de butoanele din crom argintiu, cu calități tactile metalice. Combinația de in și lână utilizată pentru tapițeria scaunelor, precum și lemnul cu pori deschiși al ornamentelor creează o ambianță de materiale naturale. Iar armonia este extinsă la zonele ce nu sunt vizibile imediat: spațiul mare pentru genunchi și picioare asigură, de asemenea, călătorii plăcute, indiferent de locul ocupat.

Cu o bandă ocupată de zăpada eliberată de mașinile special, drumul pe autostradă în apropierea Bucureștiului s-a aglomerat. Graba n-a stricat treaba, dar funcția Attention Assist a GLC-ului m-a făcut să mă întreb dacă nu sunt prea oboisit și dacă n-ar trebui să fac rocada. Pe bord mi-a apărut un mesaj robotic  „TAKE A COFEE!”, dar plăcerea condusului unui GLC m-a făcut doar să reduc viteza. A rămas să facem rocada la viitorul model testat.

Cu ochii umflați de somn, dis-de-dimineață sau în toiul nopții, experiența pe un Mercedes-Benz GLC nu doar că te încarcă pozitiv și te deconectează, ci îți oferă noi perspective despre un mod de viață la o altă scară. Și chiar dacă timpul se scurge înnebunitor de repede la bordul unui astfel de model, când totul ți se sedimentează în minte, ajungi să cauți noi și noi informații despre modelul testat. Ceea ce am și făcut de fapt. Ceea ce puteți să faceți și voi vizitând siteul www.mercedes-benz.ro.

În loc de încheiere, vă spun cum aș traduce bijuteria pe patru roți din oraș și SUV-ul cu care bați șoselele în lung și-n lat în siguranță. GLC = Grație, Libertate, Carismă.

LISTĂ‚ DE PREȚURI

Diesel

GLC 220 d 4MATIC  36.950 euro (fără TVA) / 44.340 euro (cu TVA)

GLC 250 d 4MATIC  37.950 euro (fără TVA) / 45.540 euro (cu TVA)

Benzină

GLC 250 4MATIC   35.900 euro (fără TVA) / 43.080 euro (cu TVA)

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele