Marquez și restul lumii din MotoGP. Spaniolul câștigă la Le Mans, cursă splendidă și pentru Valentino Rossi

Marquez și restul lumii din MotoGP. Spaniolul câștigă la Le Mans, cursă splendidă și pentru Valentino Rossi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Discuțiile din MotoGP-ul anului 2018 sunt tot mai aproape de cele purtate în sezonul 2011, atunci când Casey Stoner câștiga titlul mondial într-o manieră categorică. Marc Marquez pare că nu are rival în 2018, o nouă dovadă fiind dată de cursa a cincea a sezonului, cea de la Le Mans. Spaniolul a fost încurcat la start și a căzut pe locul 5, însă pariul cu guma hard pe spate și stilul aproape perfect de pilotaj l-au dus către o primă poziție obținută cu 18 tururi înainte de final, poziție pe care nu a mai pierdut-o.

Startul cursei a fost pigmentat de incidente. Andrea Dovizioso a căzut imediat după start, imediat după ce obținuse primul loc în urma unei depășiri în fața lui Lorenzo. Acesta din urmă, lider după un start excelent, a reușit să fie competitiv doar în primele tururi. A avut o șansă în clipa în care Zarco, cel care îl presa, a căzut, însă nu a rezistat mai mult și, cu 15 tururi înainte de final, a început să piardă timp și să fie depășit pe rând de Marquez, Petrucci și Rossi.

Spre final, cursa a intrat în banalul amintit în primele rânduri, în perioada în care australianul de la Honda transforma GP-urile în somnifere. Marquez a păstrat un ritm excepțional până spre final și a terminat la distanță mare de Petrucci și de Rossi.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
A murit de 8 ori! Bărbatul care i-a șocat pe medici!
A murit de 8 ori! Bărbatul care i-a șocat pe medici!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani