INTERVIU EVENIMENT | Cowboy-ul Marlboro al Formulei 1, omul care l-a scos din foc pe Niki Lauda. ProSport a stat de vorbă cu Arturo Merzario în paddock-ul de la Monza: “A fost găselniţa mea!”. Unde a greşit Bernie Ecclestone şi ce lipseşte din F1

4 sep 2017 6510 afişări Comentează şi tu Auto-Moto
INTERVIU EVENIMENT | Cowboy-ul Marlboro al Formulei 1, omul care l-a scos din foc pe Niki Lauda. ProSport a stat de vorbă cu Arturo Merzario în paddock-ul de la Monza: “A fost găselniţa mea!”. Unde a greşit Bernie Ecclestone şi ce lipseşte din F1 Omul-Marlboro. Atunci şi acum. La Monza, purta o curea inscripţionată special cu Marlboro. Ne-a arătat-o cu multă voie bună şi gesturi extrem de ample

“Cu siguranţă, am fost unul dintre băieţii care au trăit cel mai intens. Asta cred că lipseşte astăzi Formulei 1: acea stare de bine care înconjura cursele a dispărut”. În paddock-ul de la Monza, atrage uşor privirile. Pletele creţe, extrem de dese pentru un tip de 74 de ani, se revarsă de pe dedesubtul unei pălării de cowboy.

Italianul Arturo Merzario a disputat 85 de curse de Formula 1. Pe 1 august 1976, la Nurburging,  a rămas însă în istorie. În urmă cu 41 de ani, era omul zilei, erou, pentru că i-a salvat viaţa lui Nikki Lauda. “Nu, nu îmi place să vorbesc despre asta. A fost un lucru natural pentru mine. Ce altceva puteam face? Şi nu îmi place să retrăiesc acele momente. Au fost clipe groaznice. Nu îmi place să mă întorc acolo... Ce-a fost, a fost”, se eschivează omul care a luat loc în zona de Ospitalitate Ferrari, cu ocazia Marelui Premiu al Italiei, deşi la gât are un pass (n.r. – echivalentul unei acreditări sau invitaţii) oferit de nemţii de la Mercedes. Cei doi – Lauda şi Merzario - se întâlnesc şi în paddock. Este mult spus că se evită, dar nici nu se caută din priviri. “Am fost <<amici şi inamici>> atunci şi tot aşa suntem şi acum. Nu era un <<nice guy>> nici atunci, nu este nici acum”, a completat Merzario, pentru ProSport, în Italiană – limba maternă, deşi se descurcă şi în engleză.

  • Cursa de la Nurburgring, din 1976, a început cu o şedinţă convocată de Niki Lauda. Austriacul se temea că, în condiţiile unui weekend ploios, pista care găzduia Marela Premiu al Germaniei nu era sigură. Le-a cerut colegilor de paddock să voteze boicotarea cursei, însă propunerea sa nu a primit suficiente voturi. BBC relatează faptul că monopostul Ferrari 312T2 al lui Niki Lauda a lovit în timpul cursei movila de pământ de la marginea circuitului, ca delimita pista. Bolidul a ricoşat înapoi pe pistă şi a lovit alte două maşini, pilotate de Brett Lunger şi Harald Ertl. Flăcările au cuprins rapid monopostul lui Lauda. în timp ce alţi doi piloţi - Arturo Merzario şi Guy Edwards - ajungeau la locul accidentului. Cei doi s-au oprit şi s-au îndreptat rapid spre monopostul în flăcări. Potrivit relatărilor, cei patru au folosit singurul extinctor disponibil în acea zonă a pistei pentru a domoli focul şi l-au scos din maşină pe austriac, salvându-i astfel viaţa.

"A fost un tip - pe numele său Arturo Merzario - care a sărit în flăcări şi, de unul singur, m-a scos din acea epavă - aşa am supravieţuit. Pot spune că într-adevăr mi-a salvat viaţa, pentru că dacă mai rămâneam acolo preţ de câteva secunde, nu aş mai fi scăpat cu viaţă":
Niki Lauda, la câţiva ani după accident

Italianul Arturo Merzario întâmpină lumea cu gesturi ample, prietenoase şi cu multe zâmbete. Se vede din prima că este jucăuş, şăgalnic, pus pe şotii. Un tip căruia îi place viaţa. Între 1972 şi 1979, Merzario învârtea fani şi domniţe pe degete. Cucereşte şi acum, decade bune după retragere.

Ce vă aduce înapoi, la pistă?
Pentru mine, este clar că Monza este un templu al vitezei. Este o pistă care îţi aduce spectcol de cea mai înaltă calitate, prin senzaţia incredibilă de viteză pe care o produce, iar condiţiile de astăzi (n.r. sâmbătă, din timpul calificărilor), de ploaie, fac totul mult, mult mai dificil.
 
Ce era mai bun în Formula 1 a acelor vremuri, în care concuraţi?
Ce era mai bun? Piloţii făceau diferenţa. În toate sensurile. Piloţii făceau diferenţa în spatele volanului, dar tot piloţii făceau diferenţa şi în ceea ce însemna pusul la punct al maşinii. Astăzi, vezi atâta electronică şi contează atât de mult electronica, iar toată această tehnologie parcă umbreşte puţin. Întreg efortul echipei este fantastic şi acolo pierzi sau câştigi.

Şi Formula 1 de astăzi, ce are mai bun?
Siguranţa. Doar siguranţa. Pentru piloţi, este mai sigur. În rest, totul este negativ.


Un tip tonic, un tip care frapează prin volubilitate Foto: Cezara Paraschiv

“Unde era bordura circuitului – acolo se termina această rivalitate”

Care sunt amintirile şi lucrurile despre care vă face plăcere să vorbiţi, privind în urmă la acele zile?
Prieteniile adevărate dintre trei piloţi. Era invidie – clar, se putea vorbi de invidie – dar atunci, pur şi simplu, voiai să fii mai bun decât celălalt. Nu exista un asemenea interes financiar. Interesul era unul pur sportiv. Invidia – pur sportivă. Totul se reducea la întrecerea de pe pistă, la ceea ce puteai să faci cu volanul. Doar competiţia asta conta. Pe pistă eram aşa (n.r. şi muşcă demonstrativ din propriul pumn, cu toţi dinţii încleştaţi). Dar acolo unde era bordura circuitului – acolo se termina această rivalitate. Mai departe – era doar amiciţie. Prietenie. Adevărată. Toţi eram prieteni, dar, în mod special, eu am avut o legătură specială cu François Cévert (n.r. - locul trei în 1972 în clasamentul mondial al piloţilor, a reuşit o victorie în 47 de starturi – a murit pe circuit, la Grand Prix-ul Statelor Unite), Clay Regazzoni (n.r. - elveţian, cu cinci curse câştigate din 132 de starturi) şi Jackie Stewart (n.r. - triplu campion mondial în 1969, 1971 şi 1973). Între noi, sunt atâtea momente haioase, în seara dinaintea cursei. Era un party pentru piloţi – dar sunt lucruri care nu se pot spune!  Ce se întâmpla sâmbătă noapte, rămâne sâmbătă noapte. Sâmbătă seară era Discoteca!

Şi după cursă?
Şi mai şi!

“Eram americanofil, nu filo-comunist! Reţineţi asta!”

Văd că purtaţi în continuare acelaşi tip de pălărie ca în perioada Marlboro. Care este povestea?
Pălăria asta a fost găselniţa mea. Nu a lui Marlboro! Eu le-am dat-o! A fost ideea mea. În 1968 (n.r. – brusc, fiecare cuvânt este mai apăsat, iar pentru a fi sigur că fiecare cifră este înţeleasă corect, Arturo Merzario o desenează cu degetul pe măsuţa din faţa sa). Eu am fost în Statele Unite, în Texas, să caut o astfel de pălărie. Am cumpărat-o. Şi apoi, în 1971, cu mulţi bani, a apărut pe pălăria mea numele Marlboro. De mic am fost îndrăgostit de legendele vestului, de poveştile cu cowboy americani. Eram un fan al cowboy-ilor şi eram un mare admirator al Statelor Unite. Eram americanofil, nu filo-comunist! Reţineţi asta!

Încă păstraţi această afinitate?
Da! Categoric!

Deci - încântat de faptul că americanii se află acum la cârma Formulei 1?
Da, deşi îmi displace mult faptul că asta i s-a întâmplat lui Bernie. Sunt prieten cu Ecclestone de foarte mulţi ani. El este cel care a reuşit să urce Formula 1 incredibil de rapid, dar părerea mea este că nu a ştiut unde să pună frână şi unde să se oprească. Şi astfel, a transformat Formula 1 într-un casino.

“Formula 1 însemna mult mai mult divertisment pe vremea mea. În fiecare seară gustam viaţa din plin!”,
Arturo Merzario
 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.