De azi încep înscrierile la Raliul Sibiului 2013! 228 kilometri împărțiți în 14 probe speciale

Redactor:
Daniel Remes
De azi încep înscrierile la Raliul Sibiului 2013! 228 kilometri împărțiți în 14 probe speciale
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu o lună și jumătate înantea startului la ediția din 2013 a Raliului Sibiului, etapa a 7-a din Campionatul European de Raliuri, organizatorul a prezentat traseul oficial pe care vor concura piloți de top din întreaga lume. Raliul Sibiului, cel mai important eveniment auto din România, are 14 probe speciale, dintre care 8 distincte, cu o lungime de 228 kilometri.
În 2013, Raliul Sibiului România va avea un traseu similar cu cel din sezonul trecut când a făcut parte din Intercontinental Rally Challenge, una din diferențe fiind creșterea procentajului de asfalt la aproximativ 20 % din lungimea totală a traseului. În plus, în programul raliului a fost introdusă și speciala Sadu care este 100% pe asfalt. „Mai avem asfalt pe fosta specială Călugăru inclusă acum în proba Santa Max și încă 2,5 kilometri pe speciala Gatu Berbecului chiar la start. În rest, probele sunt aproape în aceeași configurație ca anul trecut”, a spus Sorin Itu, organizatorul raliului.

Speciala Gâtu Berbecului e mai lungă!

În afara porțiunii de asfalt de la startul probei, speciala Gâtu Berbecului are acum 32 de kilometri fiind mai lungă decât anul trecut. O altă schimbare față de 2012 este și că super-speciala are acum 3,8 kilometri fiind parcursă de două ori. „Super-speciala este una din probele care atrage mult public și de aceea am decis ca ea să fie parcursă de două ori. Desigur, vom face toate eforturile necesare pentru a evita ridicarea prafului. Mai sunt câteva mici modificări ale traseului, dar în mare am păstrat formula de anul trecut care a fost una extrem de spectaculoasă. Toate probele au intrat în reabilitare și suprafața va fi mult mai bună decât la edițiile anterioare, aceasta fiind și una dintre solicitările celor de la Eurosport„, a adăugat promotorul Campionatului European de Raliuri.

7 probe speciale în prima zi de cursă

Acțiunea în Raliului Sibiului România va începe încă de luni, 22 iulie, când se va deschide parcul de service amplasat în Piața Mare a orașului, iar marți și miercuri sunt programate recunoașterile. Joi, 25 iulie, ziua începe cu calificările oficiale care se vor desfășura pe traseul super-specialei dar în sensul invers desfășurării ei în timpul raliului, după care urmează shakedown-ul. Startul festiv este programat la ora 20:30 în Piața Mică a orașului, fiind precedat de o paradă a mașinilor participante pe străzile din centrul orașului. Toate mașinile vor pleca din Piața Mare la ora 20:00 și vor ajunge apoi în Piața Mică pentru startul festiv.
Vineri, 26 iulie, în prima zi de cursă, se va da startul la ora 13:00 piloții având de parcurs 7 probe speciale. „Prima zi începe cu două treceri pe probele Dobarca și Crinti, apoi super-speciala și cele două probe speciale de noapte Păltiniș, în urcare pe asfalt, și Sânta pe macadam unde mă aștept să fie și cei mai mulți spectatori”, a spus Sorin Itu, despre programul din prima zi a raliului.

Înscrierile se încheie pe 13 iulie

Sâmbătă, 27 iulie, sunt programate celelate 7 probe speciale. Ziua începe la ora 09:30 cu probele Sadu, Gâtu Berbecului și Santa Max, care vor fi parcurse de două ori, și se va termina cu super-speciala de pe terenul de rally cross din cartierul Ștrand. Festivitatea de premiere va avea loc la ora 19:00 în Piața Mică a orașului. „Am ales un format foarte compact și spectaculos. În ziua a doua, de exemplu, avem mai mulți kilometri de proba specială decât kilometri de legătura. Sper să reușim să atragem și anul acesta cât mai mulți spectatori pe probele speciale și în Piața Mare a orașului unde va fi parcul de service”, a mai adăugat Sorin Itu.

Înscrierile oficiale pentru Raliul Sibiului, cel mai important eveniment auto din România, încep de vineri, 7 iunie, și se vor închide pe 13 iulie.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…